Pentru cine nu stie, SNPPC este organizatia sindicala creata de catre Corpul National al Politistilor. Pana de curand, liderii CNP erau si lideri ai SNPPC. Amandoua organizatii reprezentau interesele sefilor si nu al membrilor de la care primeau cotizatii (uneori fara acordul acestora).

Pentru a evita “caderea libera” a organizatiei, o parte dintre liderii celor doua organizatii au renuntat la functiile din CNP, l-au debarcat din functia de presedinte de la sindicat pe Vieriu Constantin si incerca sa impresioneze membrii cu reusitele lor: au semnat acord colectiv si contract colectiv de munca (nu mai conteaza ca nu aveau dreptul legal din lipsa de reprezentativitate, daca conducerea MIRA ii prefera asa cum sunt), s-au dezis de actiunile CNP (desi pana mai ieri au participat la luarea deciziilor si la impartirea avantajelor), au marit cotizatiile de la 5 lei la 1% din venit (desi singura schimbare se vede in tentativa de copiere a site-ului “Pro Lex”), iar acum vor sa faca si un miting pentru “a protesta” fata de … (desi au mai organizat astfel de actiuni, dar la modul declarativ si niciodata in practica).

Curios a fost faptul ca mitingul a fost programat sambata. Oare cu cine vor sa vorbeasca intr-o zi nelucratoare?

Curios este faptul ca mitingul nu are loc in fata unei intitutii, MIRA, MEF sau Guvern, ci intr-o parcare, undeva in Bucuresti. Oare vor veni reprezentantii MIRA la ei sa-i intrebe ce vor? De ce ar face-o atat timp cat au anuntat organizarea unei forme de protest inainte de epuizarea dialogului social?

Conducerea MIRA, prin sefi si structurile de “protectie” nu se mai opune mitingului. Oare este o intelegere, nu ne deranjati si nu va obstructionam?

Pentru ca problemele politistilor sunt aceleasi indiferent de apartenenta la un anumit sindicat, ne-am oferit sa fim alaturi de ei cu oameni si logistica, daca ne comunica revendicari, autorizatia mitingului si acceptul de sprijin.

Astazi i-am intrebat daca sunt de acord ca la acest miting sa participe toate sindicatele din politie, chiar daca exista concurenta sau divergenta intre acestea.

Vicepresedintele SNPPC, Gruia Marin, vizibil incurcat de situatia in care se afla, a amanat raspunsul pentru a doua zi, desi a afirmat ca nu ar fi posibil datorita faptului ca Primaria nu le-a aprobat decat 2500 de manifestanti.

Realitatea este alta. SNPPC se simte nevoit sa arate ca nu sunt de partea sefilor, ci a multimii (desi solicitarea cu marirea bazei de calcul a pensiei de la 6 luni la 5 sau 10 ani, pentru a nu mai alerga dupa functii, nu avantajeaza decat cativa sefi destituiti pentru incompetenta, defavorizand zeci de mii de politisti). O participare masiva la miting, cu sprijinul tuturor sindicatelor (”Pro Lex” are peste 4000 de membri numai in Bucuresti), ar putea fi o problema serioasa pentru conducerea MIRA, dar nu s-ar mai realiza “lovitura” de imagine a SNPPC si chiar ar putea sa strice eventuala “intelegere”.

Convingerea mea este ca SNPPC isi joaca cartea existentiala. Au intrat intr-o situatie foarte delicata: ar vrea sa faca un miting de imagine, dar daca nu iese bine (participarea scazuta, nu sta nimeni de vorba cu ei sau provoaca un subiect de presa pe care nu-l poate controla si care este indreptat impotriva drepturilor speciale ale politistilor) ar putea sa dispara ca organizatie. Pe de alta parte, daca revoca mitingul, pierd pentru totdeauna credibilitatea in randul politistilor.

La fel de complicat va fi si formularea raspunsului catre “Pro Lex” cu privire la oferta de solidaritate sindicala. Daca accepta nu va fi “lovitura de imagine”, iar un refuz nu poate fi justificat si acceptat de politisti.

33 Responses to “Mitingul SNPPC – necesitate sau actiune de imagine?”

  1. mihaysmen says:

    si raspunsul se lasa asteptat……

  2. Vasile Lincu says:

    Astazi l-a sunat Florin pe Gruia pentru a afla raspunsul. Nu au pregatit inca un raspuns, dar pe langa placa ca nu le permite protocolul cu Primaria sa fie peste 2500 de manifestanti, a mai aparut si nemultumirea fata de articolul din Revista ProLex nr. 11 (http://prolex.ro/revista/index.php?cat=articole&articol=195).
    Luni s-ar putea sa fie o intalnire pe aceasta tema.
    Personal cunosc raspunsul, dar ii las sa se chinuie putin. In perioada SUMMIT-ului nu puteau sa-si sune superiorii si au mai cerut timp de gandire.

  3. mihaysmen says:

    pai or sa zica clar NU si DACA se va tine oricum nu vor fi 2500 chiar daca e sambata si n`or sa scoata nici morti revendicarea cu pensia. asa ca se vor face iarasi de rusine

  4. isareliodor says:

    AAA! E de toata jena acest miting. Mai degraba, decit revendicativ, este pentru a arata ca si ei stiu sa faca miting…nu numai ProLex. Dar cind Prolex a facut Miting, in adevaratul sens al cuvintului, ei unde se aflau? La adapostul birourilor caldute, minteau presa ca Prolex merge sa destituie ministrul, pentru a avea un iz politic si in mintea lor, sa ne imprastie jandarmii! Oricum primul miting istoric, noi l-am facut, nu ei. Personal cred ca nu avem ce cauta la miting alaturi de conducatorii snppc-ului pentru ca nu au ceva concret de revendicat, mai ales intr-o parcare. Nu vreau sa ne facem de ris in fata lumii cu reverndicari de doi lei si altele copiate de pe la alte mitinguri!!! O sa treaca multa apa pe Dimbovita pina cind s-o dumiri cineva ca acest pseudo sindicat nu vrea altceva decit sa existe…si nimic mai mult(am rezerve…)! Eu personal cred ca o participare din partea Prolex ar fi o rusine la adresa sindicatului nostru, acestia nu reprezinta interesele multimii ci ale sefilor, deci sa iasa ei in strada si sa-si ceara…oare ce?

  5. Vasile Lincu says:

    Au zis NU.

  6. gigabyte says:

    Ha ha ha. Sunteti de toata jena. Vreti sa va alaturati si voi la placinte inainte, ca sa revendicati apoi ca e mitingul vostru? Aveti cumva reprezintativitate pentru membrii vostri? Ori vorbiti ca sa va aflati in treaba? Ce ati facut voi pentru politisti? Miting? L-ati facut dupa ce ati epuizat toate caile sindicale? Ce discutii ati avut inainte de acest miting? Propuneri constructive aveti?

  7. mihaysmen says:

    si motivarea care a fost? eu pun pariu ca nu se va tine, asta o data iar daca se vor aduna 15-20 pers vor merge sa manance niste mititei ptr ca tot se ia salariul in acea zi

  8. gigabyte says:

    Ia sa vedem ce discutie facem noi aici. Sau nu accepta domnul Lincu asa ceva?

  9. gigabyte says:

    “mihaysmen says:

    April 8th, 2008 at 5:40 pm
    si motivarea care a fost? eu pun pariu ca nu se va tine, asta o data iar daca se vor aduna 15-20 pers vor merge sa manance niste mititei ptr ca tot se ia salariul in acea zi”

    Salariul se ia sambata? Nu prietene, intra in cont vineri, pentru ca ziua de salariu e intr-o duminica. Ca sa nu mai spun ca tu vorbesti despre niste colegi, care nu au spus acelasi lucru cand ati facut voi miting. Si nici nu v-au acuzat de alte lucruri. Intai vezi ce vor si apoi da-ti cu parerea…

  10. gigabyte says:

    Ce conceptie de baiat ieftin are mihaysmen. Auzi, el crede despre politisti ca nu stiu sa manance decat mititei. Poate stiu mai bine decat dumneavoastra domnule sa tina in mana un cutit si o furculita ( ustensile de mancat, nu arme albe ). Omule, respecta-i pe colegii tai chiar daca nu iti impartasesc opiniile. Nu e obligatoriu sa fie toti prolex. Doar respecta-i! Te rog!

  11. gigabyte says:

    Poate israeliodor sa spuna care sunt revendicarile sindicalistilor din SNPPC? As dori sa stiu si eu care sunt acestea. Multumesc.

  12. mihaysmen says:

    gigabyte says: Ca sa nu mai spun ca tu vorbesti despre niste colegi, care nu au spus acelasi lucru cand ati facut voi miting. Si nici nu v-au acuzat de alte lucruri.
    ooo in sfarsit un carcotas declarat? ce zici tu acolo e minciuna sfruntata.Dovezile le gasesti pe site ca s-au epuizat toate caile sindicale pe cand la voi bate vantul . Cand am participat noi la miting voi v-ati dat peste cap precum Fat Frumos si ati aparut la o gramada de posturi tv si radio prin marele Vieriu sustinand ca dorim schimbarea ministrului si ca este un miting politic ilegal, etc poate poate vom fi dati afara sau altceva cei care am participat la miting.In fine cand veti da drumul la forum sper sa pice din nou :) ) .gigabyte says:Ce conceptie de baiat ieftin are mihaysmen ” puteai pur si simplu sa iti expui parerea fara sa jignesti pe nimeni.Imi mentin in continuare ideea ca n-o sa faceti nimic iar daca o sa va strangeti cativa atarnatori o sa mancati rahat pentru ca am observat ca mititei nu va plac.Bineiteles ca o sa mancati rahat cu cutit si furculita . Referitor la idiotenia aia de revendicare privind calculul pensiei ptrintr-o medie a ultimilor 10 ani lucrati azi liderul CNP&SNPPC de la Sectorul 1 imi zicea “S-a inteles gresit.Noi doream ca cei care ies la pensie sa isi aleaga perioada in care au avut cel mai mare salariu din ultimii 10 ani lucrati in functie de care sa se calculeze pensia” ceea ce reprezinta o si mai mare idiotenie.Va tin pumnii (degetele) incrucisate.

  13. mihaysmen says:

    Dar iata ca a disparut de pe siteul vostru celebra revendicare? De ce oare? V-au urecheat parintii? :) )))

  14. gigabyte says:

    gigabyte says:Ce conceptie de baiat ieftin are mihaysmen ” puteai pur si simplu sa iti expui parerea fara sa jignesti pe nimeni.
    Unde e jignirea?
    Cat despre celelalte lucruri, ia ziceti domnu’ cum livrati pantofii de politie care se afla in probe la liderii de sindicat. Cum ii fabricati, dati comanda la vreo fabrica de incaltaminte? Ori aveti propria fabrica? Si in ce conditii se fac aceste lucruri, pe banii colegilor? Inca nu am auzit de un alt sindicat care sa faca pantofi pentru politisti, identici cu aia care ii comanda ministerul.
    Nu scrie in lege ca echiparea o face ministerul, iar voi puteti cheltui banii in alte moduri decat acesta? Ati terminat toate chestiile de facut pentru colegi si au mai ramas pantofii?
    Daca vreti cu adevarat, va pot oferi consultanta in ceea ce priveste transparenta si legalitatea unor lucruri pe care vreti sa le faceti.
    In curand o sa vedem pantofi marca “Prolex, powered by Vasile Lincu”. Suuper!!!

  15. gigabyte says:

    mihaysmen, daca nu se confirma previziunile tale cu privire la mitingul asta, unde dai berea si micii? Si scuzele pentru afirmatiile pe care le faci?

  16. gigabyte says:

    Pentru Vasile Lincu:
    “pentru ca nu depind de nici una dintre acestea institutii, organizatii sau persoane. Am marele avantaj de a fi OM LIBER, de a avea curajul sa spun atunci cand ceva nu este corect, legal sau moral”
    Dar daca nu lucrati (deci nu depindeti de salariul vreunei institutii din cele enumerate) de unde stiti dedesupturile muncii de politist, vames ori politist comunitar? Apropos, aveti cate o divizie pentru fiecare din armele mentionate? Adica celule de partid?
    PAMFLET
    Mi-a soptit o vrabiuta ca VA LUATI INFORMATIILE DE LA TATUCII DIN MINISTER. Eu nu vreau sa pronunt nume ca Berechet ori Andreescu, va las pe dumneavoastra sa ghiciti.

  17. gigabyte says:

    “(”Pro Lex” are peste 4000 de membri numai in Bucuresti)”. SI ATAT.
    RESTUL E TACERE…
    Vedeti ca asta e citat din articolul de mai sus. Completarile imi apartin. Completari sunt cuvintele scrise cu litere mari de tipar (majuscule).
    Sper ca intelegeti glumele. Daca nu, spuneti-mi si ma opresc.
    Cu stima,
    EU

  18. mihaysmen says:

    alegeti copacul sa iti dau o bere din cadere , sper ca intelegi glumele .daca nu spune-mi si le schimb.

  19. gigabyte says:

    Asa cum am mai spus mai sus, reiau: CE CONCEPTII DE BAIAT IEFTIN, DE LA TARA. Cand vine intr-un oras, cauta sa isi rezolve problemele, apoi fuga sa ia o bere si niste mici. Eu inteleg glumele, chiar le gust dar totusi, sa nu dam de inteles ca esti dinamovist. ( Am vrut sa sun ca prin gluma ta, nu stiu daca ai realizat, ai lasat sa se inteleaga cum ca tu ai fi vreun dulau, ceva. Tin atat de mult la colegii mei, incat nu mi-ar fi indiferent daca duc sacrificiul pana la limite pentru ca cineva sa inteleaga ce fel de probleme de natura existentiala au.
    Deci, crede-ma, nu te subestima, sigur poti mai mult de atat.

  20. gigabyte says:

    PS. Intrucat banuiesc ca mai ai cateva lucruri de spus, am lasat paranteza deschisa, pentru explicatiile pe care ti le dau cu privire la anumite intelesuri.

  21. kkk says:

    Dom` Moderator
    Poate deschidem un topic despre summit-ul care tocmai s-a incheiat.
    Ma intereseaza foarte mult cum vor gasi de cuviinta sefii nostri sa ne plateasca pentru orele suplimentare lucrate incepand cu ziua de 29.03.2008 si pana pe 04.04.2008.
    Am auzit deja zvonuri ca au gasit deja solutia! Unii spun ca datorita faptului ca am fost in stare de alarmare si situatie deosebita, nu putem sa primim libere si nici plata pentru orele suplimentare lucrate.
    Inca nu stiu ce spune legislatia in vigoare despre aceasta chestiune dar ma voi interesa si voi veni cu completarile de rigoare. Dupa parerea mea nu au cum sa faca asa ceva, dar am deja o experienta neplacuta in acest sens de la Francofonie si n-as vrea sa se intample din nou.
    Sa auzim numai de bine !
    V.M.

  22. gigabyte says:

    “eu pun pariu ca nu se va tine, asta o data iar daca se vor aduna 15-20 pers vor merge sa manance niste mititei ptr ca tot se ia salariul in acea zi”
    Astept scuzele lui mihaysmen pentru ca nu este un bun strateg ca sa prevada ca nu va fi asa cum spune el ci va fi asa cum vor politistii.
    “gigabyte says:

    April 9th, 2008 at 6:14 pm
    mihaysmen, daca nu se confirma previziunile tale cu privire la mitingul asta, unde dai berea si micii? Si scuzele pentru afirmatiile pe care le faci?”
    “mihaysmen says:

    April 9th, 2008 at 6:54 pm
    alegeti copacul sa iti dau o bere din cadere , sper ca intelegi glumele .daca nu spune-mi si le schimb.”

    Baiatule te-ai spart in figuri de mama omida si nu ti-au iesit. Asta poate o sa te invete minte ca trebuie intotdeauna sa ai incredere in colegii tai.

  23. gigabyte says:

    Si era sa uit:
    Am stat de vorba cu politistii din SNPPC si am aflat ca au o cotizatie de 0,8% din salariul de baza deductibil. Ca exemplu, daca un politist are cotizatie 15 lei, din banii sai se vor retine 12 lei, diferenta fiind suportata din impozitul pe salariul de baza. Total = 15 lei.
    Aasa ca draga Vasile, te rog sa spui lucruri corecte si eu nu o sa am nimic de spus. Daca mai dezinformezi oamenii cu aberatii o sa plec de pe blogul asta si o sa ramai cu parerile subiective ale celui numit mihaysmen. Dara acest lucru nu te va ajuta in nici un fel. Asa ca spune lucrurile cu dreptate si eu o sa te admir si de ce nu, daca gresesti o sa te corectez parinteste.
    Uite o mostra de obiectivitate prin aceea ca nu am fost de acord cu afirmatiile acestui aplaudac care stie numai sa isi jigneasca colegii (cine stie ce sef o fi el, poate din ala cu fitze ca stie ce e postarea pe net ) si l-am contrazis cu privire la numarul de politisti prezent la miting. Dar poate dansul este ocupat cu comenzile si livrarile de pantofi marca prolex ori poate desfacea sireturile pantofilor aflati in probe la liderii de sindicat.
    Ca sa vedeti cat rezista pantofii pana ii comandati, eu recomand sa ii purtati si in somn si in cada ori atunci cand sunteti pe plaja, cu burtile in sus ca niste crabi rasturnati de valuri. Si abia cand or sa se rupa, puteti in functie de perioada de timp scursa sa ii comandati si pentru oameni. Daca rezista doi ani, inseamna ca in 2010 o sa vedem sindicalisti prolex cu noii pantofi care abia or sa iasa din probe.
    Sa va ganditi si la oferta de toamna – iarna 2011! De asemeni va recomand sa patentati si cascheta cu rezervor de apa pentru verile calduroase sau vestele reflectorizante cu stroboscoape si proiectoare de ceata. Si o sa mai gandesc cateva inventii pentru voi avand in vedere ca veniti cu oferte asemanatoare cu ale ministerului care echipeaza oamenii conform legii. Voi ii echipati din banii lor. Mai bine strang oamenii bani si isi cumpara singuri ceva de calitate. Si nici nu ati mai castiga voi comisioane la fel ca cei pe care ii acuzati din MIRA.

  24. mihaysmen says:

    ce misto au venit de la Bihor, Maramures..etc ce placere pe ei sa plece de vineri seara dar ce sa faca daca a fost obligatoriu. oricum e interesant cum de sefii de ipj`uri au dispus ” sa se mearga” la miting…oare ce s-o urmari aici e ceva ciudat. gigabyte ce zici? care`i adevarul?

  25. gigabyte says:

    Adevarul este peste puterea ta de intelegere. Dar nu mai spun nimic, nu as vrea sa fiu acuzat ca te jignesc, desi marturisesc ca nu doresc asa ceva. Daca esti politist, incep sa ma indoiesc de felul in care ai ajuns in politie, incep sa ma indoiesc de cei care te-au evaluat. Tu nu poti intelege adevaruri simple si ai pretentia ca poti efectua o ancheta? Asa cum bine spune Vasile Lincu, nu ma exprim incorect, nu sunt membru de organizatie profesionala, mi-as dori sa fiu dar daca la conducerea acestor organizatii sunt oameni ca tine care au un orgoliu absurd si nu vad mai mult de lungul nasului, cred ca o sa raman in afara acestor grupari. Momentan am pantofi deci nu sunt presat de ceva anume ca sa intru in prolex.

  26. Vasile Lincu says:

    D-le gigabyte, initial am dedus ca vrei sa te informezi despre anumite activitati ale subsemnatului sau ale sindicatului, dar vad ca esti de rea-credinta.
    Contesti tot ce afirm, desi nu ai motive.
    De exemplu:”Am stat de vorba cu politistii din SNPPC si am aflat ca au o cotizatie de 0,8% din salariul de baza deductibil. Ca exemplu, daca un politist are cotizatie 15 lei, din banii sai se vor retine 12 lei, diferenta fiind suportata din impozitul pe salariul de baza. Total = 15 lei.”
    Eu am stat de vorba cu Presedintele SNPPC si mi-a spus ca la iei cotizatia poate ajunge la 20 lei. Pe de alta parte, TOATE cotizatiile la sindicat sunt deductibile din impozitul pe venit (in sensul ca nu se impoziteaza), nu ca se recupereaza.
    In legatura cu pantofii, nu cred ca a venit cineva la tine sa-ti vanda vreo pereche. Ai ceva impotriva unui lucru de calitate la pret mai mic decat cel pe care il platesti la firmele care vand la MIRA, doar pentru ca sunt ProLex?
    Nu crezi ca ar fi mai potrivit sa discuti pe marginea unui subiect decat sa te iei de alti oameni? In legatura cu Mihai, pot sa-ti spun ca este un politist care a prins hoti, iar acolo unde lucreaza in prezent, multi doar spera sa ajunga. Mai mult, el chiar a facut ceva pentru alti colegi si poate de aceea este critic fata de cei care le-au luat banii, drept cotizatii, fara acordul lor (CNP) sau fata de cei ce sustin acest sistem de mimare a democratiei.
    Incep sa ma indoiesc de aprecierile pe care le-am facut la adresa ta, gigabyte.

    Inca ceva.
    Daca vrei sa-ti mai raspund la intrebarile si aprecierile tale, te rog sa spui ceva ce ar putea prezenta interes, fa dovada ca nu esti mycro.

  27. kkk says:

    Domnilor !
    Disputa dintre voi doi devine mai putin interesanta in conditiile in care continuati pe acelasi ton.
    D-le Lincu!
    Constat ca sunteti dispus mai degraba sa va galceviti cu unii ,care se pare ca stiu ei ce stiu, decat sa discutati despre ,,oarece” probleme cu alti interlocutori. Deduc de aici, ca s-ar putea sa existe un sambure de adevar caci altfel, nu vad de ce v-ar deranja afirmatiile lui Gb.
    Sau sa inteleg ca n-ati avut timp sa va uitati si pe celelalte texte postate ?
    Oricum, concluzionez ca mai aveti pana sa va ,,coaceti” ca lider ! Nu pun la indoiala buna dvs. credinta si intentie, dar incercati sa nu le mai tratati ca pe un afront personal.
    Pana la urma , mitingul s-a desfasurat si n-am vazut pe nimeni care sa se fi ocupat de gratare cu mititei si berici. Mai cred ca rezultatele aceste miscari sindicale se vor vedea mai tarziu si inca mai trag sperante ca se vor rezolva problemele tuturor politistilor.
    Bineinteles ca nu pot incheia fara a va face recomandarea tuturor celor care folositi aceasta cale de socializare, sa nu va mai ocupati de puerilitati si sa tratati subiecte cu adevarat importante caci ele sunt destule.
    Pe cand o discutie despre :
    - discrepanta dintre salariile unor ofiteri si subofiterii din subordinea lor;
    - nenumaratele abuzuri in serviciu savarsite de unii dintre sefi prin nerespectarea programului de lucru in unitatile si subunitatile de politie;
    - declansarea cercetarii prealabile pentru fapte sau actiuni consumate in timpul liber al cadrelor de politie;
    - problema echipamentului care se schimba de la an ,la an, cel vechi ne mai putand a fi purtat dupa ce el a fost platit din banii nostri ,iar pentru cel nou ni se solicita alti bani;
    - despre asigurararile de viata ale politistilor dar si despre cele facultative privind autovehiculele din dotare;
    - despre baza materiala si de reparatii, cunoscut fiind faptul ca politistii isi asigura din surse proprii tot ce inseamna : hartie de scris, rechizite, toner sau cerneala pentru imprimante, si multe altele, dar si piese pentru autovehiculele din dotare;
    - despre felul in care sunt promovate unele cadre , precum si felul in care sunt intocmite si aprobate listele cu premierile acordate la nivel de unitati si subunitati de politie;
    - despre unele sedii insalubre ;
    - despre numarul insuficient de cadre atat la nivelul D.G.P.M.B. cat si in tara, lucru ce conduce la efectuarea de ore suplimentare si neplatite;
    - despre fenomenul ,,bolilor profesionale”, aspect daca nu negat, minimalizat pana la derizoriu;
    Cate sa va mai spun domnilor? Toate astea sunt cunoscute de ani de zile. Pana acum, n-avea cine sa se ocupe de rezolvarea lor, dar acum, avand doua organizatii sindicale care se pretind a fi puternice, am eu si ceilalti ca mine, dreptul sa cer sa se rezolve?
    V.M.

  28. mihaysmen says:

    GB nu stiu daca ai fost sau nu la miting dar am reusit azi sa vad niste fotografii cu pancartele voastre facand aluzii la un partid politic. e oare normal asa ceva ? de ce va folositi de oameni sa va rezolvati interesele ascunse? oare ce zicea legea….avem voie doar la mitinguri apolitice or al vostru numai apolitic nu a fost. ma bucur ca nu ati fost de acord sa participam si noi si ca v-ati facut de ras singuri in timp ce faceati poze cu palatul oierului sef Jiji Becali. eu cred ca ar trebui sa il alegeti intr-o functie onorifica sau sa`l faceti membru de onoare.
    http://www.astazi.ro/gotostire.php?url=http%3A%2F%2Fwww.protv.ro%2Fstiri%2Fexclusiv-protv-ro%2Fajunsi-in-fata-casei-lui-becali-politistii-au-uitat-pentru-ce.html

  29. gigabyte says:

    Imi pare rau sa vad ca sunteti asa patimasi si total aiurea. Credeam altceva dar vad ca Lincu il apara pe mihai shmen in loc sa fie obiectiv.
    Va doresc numai bine, nu mai continui, si asa v-am dat prea multa importanta. Si sa stii Vasile, scriu corect pentru ca fiind politist, am cautat sa nu ma fac niciodata de ras. Inclusiv cu exprimarile. E posibil ca si eu sa fi gresit pe ici pe colo, nimeni nu-i perfect.
    Daca nu eram eu, tu postai pe blog si mihaysmen te sustinea cu comentariile. Nici macar nu poti sa fii impartial, asa ca ce sa mai cred ca faci pentru unii sau altii din organizatie cand tu esti tare ocupat sa iti aperi aplaudacii.
    Va salut si sa auzim de bine atat la voi cat si la alte organizatii.
    Gigabyte.

  30. mihaysmen says:

    vai s-a suparat dl giga mega tera byte. naspa ce sa zic. mai explica`ne putin cum e cu politica asta ca ai ramas dator. sau acum dupa ce ti`ai facut user pe forum vrei sa mutam discutiile acolo? deci maestre ai legatura

  31. isareliodor says:

    mai dar ce detinator de adevar absolut s-a nascut pe blogul asta…se numeste gigabyte, adicatelea este tare doxat omul, are ceva biti in cap nu gluma! dar scapa esentialul omul nostru si anume, cine a fost primul, oul sau gaina? du-te bre la snppc si bloguieste si acolo cu acelasi afront pe care-l ai la noi, daca ai curaj, ca a doua zi esti sters din analele internetului! hai lasa-ne cu criticile tale acide. Nu de critici avem nevoie si de sustinere in ale sindicatului. Nu de plagiatori sindicali ducem lipsa, ci de oameni adevarati, care stiu ce vor! lasa-ne in “durerea noastra” ca si asa este mare si n-are leac,Domnule Critic!

  32. politist teleormanean says:

    buna ziua! daca imi permiteti o intrebare: de ce mitingul din 26 sept.2008 este organizat la ora 17:30. Pe cine certam la ora aia? Cui cerem ce avem de cerut? Vinerea la 17:30 nu mai vezi picior de oficialitate in Bucuresti. NU se mai poate trai domnule Lincu la un asa nivel de bataie de joc. Am ajuns sa traim din datorii in datorii.nu se mai poate

  33. mihaysmen says:

    ce s-a intamplat cu abonamentul? au disparut niste minute in grup? de ce?

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment. Login »