Despre mine

   

M-am nascut in anul 1971, in cea de-a 13 zi a lunii august, in localitatea Calarasi.

Se spune ca trebuie sa stii unde sa te nasti pentru a avea o viata mai usoara.

Desi nu am venit la momentul potrivit, am nimerit intr-o familie de muncitori harnici si respectati, care m-au iubit si ajutat sa devin ceea ce sunt.

Copilaria mi-a fost influentata de povestile lui Creanga, regasindu-ma printre personajele sale in vacantele de la bunici, atunci cand mergeam la scaldat, “furam” fructe de la vecini, mergeam cu carul tras de boi, beam lapte proaspat muls de la vaca, alergam prin tarana de o palma grosime, etc.). Am avut mai multe jucarii decat altii si mult mai putine decat copiii mei, dar am stiut sa le pastrez si sa le apreciez.

In scoala nu am trecut neobservat, am fost la tot felul de olimpiade, am fost expus la panou pentru rezultate la invatatura. Cu toate acestea mi-a placut sa fac parte din echipa de fotbal a scolii sau din grupul de prieteni de la bloc si sa particip la toate jocurile din copilaria acelor vremuri. Imi amintesc cum chiuleam de la ore doar pentru a fi cu “gasca” la film (se intampla destul de rar si de aceea era si palpitant), intarziam la ore din cauza fotbalului, ne ascundeam prin blocurile in constructii sau prin parcuri si ne “impuscam” cu gornete suflate prin tevi de PVC, trageam cu prastia sau mergeam la pescuit.

Norocul si ghinionul s-au impletit si m-au calit. Noroc pentru ca am nimerit in scoli bune, in vremuri potrivite pentru acest scop, cand cei ce invatau reprezentau majoritatea, cand cei buni erau premiati si  apreciati, iar cei slabi erau “mici”, oarecum inversul vremurilor de astazi. Noroc pentru ca am avut parte de profesori buni si colegi normali. Ghinion pentru ca am nimerit in ultima promotie de elevi ce au sustinut treapta a II-a de liceu, prima promotie, in care proba practica de la bacalaureat s-a apreciat prin calificative si nu prin note, ceea ce a influentat nota finala. Ghinion ca datorita Razboiului din Golf, nu am putut sa aman armata pentru a da examen la facultate. Noroc ca pana la urma m-am reorientat de la stiintele exacte (matematica, gramatica, fizica) catre cele umaniste, astfel ca de la “Roboti industriali” din Politehnica, am ajuns la “Drept” in Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza”.

Nu pot sa trec prea usor peste perioada din facultate care nu a fost de studentie, ci de armata. Limbajul cazon, importanta respectarii la minut a programului, restrangerea pana la extrema a contactului cu exteriorul, cu societatea, miza mare a examenelor (nu se repeta anul universitar, iar la un numar de 4-5 restante erai exclus din facultate), mancarea proasta si militaria “ca la carte”, mi-a influentat decisiv viitorul.

O dupa-amiaza “pentru biblioteca” si de vineri seara pana duminica la orele 22.00 era posibil teoretic sa fi liber. In practica puteai sa ai doar dupa-amiaza pentru biblioteca, caci pentru a beneficia de sfarsitul de saptamana trebuia sa nu fi in “situatie”, de “interventie”, sa nu aprecieze comandantul ca nu ti-ai facut bine sectorul intr-o zi din saptamana. Era dezastru pentru cei ce aveau sectorul afara pentru ca, fara vina lor, cadeau frunzele din copaci, iar aleile trebuiau sa arate impecabil indiferent de anotimp. Poate vi se va parea amuzant, dar singura  solutie era sa scuturi bine pomii pentru a nu le veni ideea sa faca mizerie in urma ta. Alte motive pentru a nu pierde “libertatea” de la sfarsit de saptamana erau: incadrarea in program (sa nu intarzii la inviorare, la masa, la cursuri, la pregatire militara), comportamentul de civil sau o nota de 4 la seminar. Ei bine, pentru cei mai multi dintre noi, nu acestea erau principalele motive de ingrijorare, care ne puteau impiedica sa iesim pe poarta institutiei, ci motivele care se inventau. Imi amintesc de perioada zilnica de studiu obligatoriu, cand toti colegii din pluton eram tinuti intr-o clasa cu televizor la care nu aveai acces decat la stirile de seara, salile de cursuri erau deschise doar pentru predari si pentru studiu in sesiuni. De asemenea, imi amintesc campionatele de carti de joc (am fost scos si in fata companiei pentru a primi “aprecieri”), de bancile devenite paturi, iar cartile transformate in perne. Si acum mai resimt acele vremuri, nu mai port ceas, nu mai mananc orez, unt, gem, nu vreau sa mai aud de program fix.

Spuneam de ghinion, ei bine nici aici nu m-a ocolit, facand parte din  prima promotie de  sublocotenenti, la sfarsitul anului IV in conditiile in care cei dinaintea noastra au fost avansati la gradul de locotenenti la sfarsitul anului III (si toate consecintele de aici: vechime in grad – 3 ani de sublocotenent pentru a ajunge locotenent,  bani, etc.)

          Totusi, regimul si conditiile din Academia de Politie au avut si parti bune, ne-au unit,  ne-a calit si ne-a pregatit pentru vremurile dure ce urmau sa vina.

          Personal, schimbarea conditiilor de pregatire si de absolvire, m-au determinat sa optez pentru profesia de jurist. Sunt singurul student din Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza” care a depus cererea de trecere in rezerva chiar in momentul in care trebuia sa aleg unitatea de jandarmi la care sa fiu repartizat.

Dupa o incercare in avocatura, am ajuns in timpul sarbatorilor de iarna ale anului 1998 sa dau examen la juridic in cadrul autoritatii vamale. Aici am lucrat la executari silite si la juridic, am detinut atat functie de executie cat si functie de conducere (sef servicu). Pentru o perioada am fost si director la Directia Resurse Umane, Organizare Generala si Invatamant. Toate acestea mi-au fost de un real folos pentru ceea ce fac de trei ani si anume, activitate sindicala.

In anul 2004, impreuna cu alti 14 colegi din cadrul Directiei Regionale Vamale Bucuresti am constituit Sindicatul National Vamal “Romvam”.

In anul 2005, prin modificarea statutului si a denumirii a aparut Sindicatul National al Politistilor si Vamesilor “Pro Lex” al carui presedinte sunt.

Nu stiu ce imi va rezerva viitorul si din acest motiv urmez si cursurile pentru inalti functionari publici.

Despre familie nu vreau sa vorbesc prea mult in acest material, pentru ca ar fi prea mult de spus si prea putin de cuprins din ceea ce inseamna pentru mine familia. Pot spune doar ca am doi baieti minunati si o sotie ideala.