Către

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului  ___ /D.G.P.M.B

Domnului şef  al inspectoratului ___/director general

 

 

Subsemnatul , ____,

CNP _____, cu domiciliul in ______, având funcţia de ______, în cadrul _____, prin prezenta formulez

 

Contestaţie

 

împotriva Dispoziţiei şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului /directorului general al DGPMB ____ nr. ___, de punere la dispoziţia unităţii a subsemnatului, solicitându-vă să o anulaţi pentru următoarele

 

Motive:

1.       Punerea la dispoziţie este neîntemeiată în drept şi în fapt. Temeiul de drept invocat este art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 „ În situaţii temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de comandă, după caz.”

Situaţiile temeinic justificate stabilite prin ordin al ministrului sunt cele prevăzute la art.  120 – (1) din O.M.A.I. nr. 300/2004Prin excepţie de la prevederile art. 119 poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii în următoarele situaţii:

a) când în urma reorganizării unităţii nu există posibilitatea numirii într-o funcţie similară;

b) când au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a constatării unor deficienţe profesionale /manageriale.

Vă solicităm să observaţi că punerea la dispoziţie a poliţiştilor afectaţi de reorganizare (adică a poliţiştilor care au ocupat posturi de natura celor desfiinţate în cadrul aceleiaşi structuri/aceluiaşi compartiment), nu se regăseşte printre motivele legale de punere la dispoziţie. Mai mult, de-a lungul timpului s-au reorganizat mai multe posturi, fiind puşi la dispoziţie doar poliţiştii ce ocupau posturile desfiinţate.

Punerea la dispoziţie era justificată dacă se reducea postul ocupat de mine, fapt nedovedit de instituţie. Mai mult, în noul stat de organizare se regăsesc posturi de nivelul celui pe care îl ocup, deci nu există temei legal pentru punerea mea la dispoziţie.

Cu alte cuvinte, punerea mea la dispoziţie trebuia dispusă numai în situaţia în care mi-a fost redus postul pe care îl ocup şi dacă, după aplicarea criteriilor de selecţionare şi departajare şi, după caz, a susţinerii examenului, nu eram repartizat pe un post.

 

Pentru încadrarea în cheltuielile de personal, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi/sau Inspectoratul General al Poliţiei Române aveau obligaţia respectării prevederilor art. 10, alin. (2) din Legea nr. 69/2010

„(2) Pentru încadrarea în limitele trimestriale ale cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite au posibilitatea să diminueze drepturile salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil şi pe cele a căror acordare este facultativă, potrivit legii.”

Tot în cadrul acestei legi, la art. 10 alin. (5) se prevede faptul că

Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întreprindă toate măsurile necesare atât pentru îndeplinirea prevederilor alin. (4), cât şi pentru îndeplinirea ţintelor trimestriale pentru cheltuielile totale, inclusiv prin reducerea numărului de posturi finanţate şi bugetele acestora şi, respectiv, disponibilizarea, în condiţiile legii, a unei părţi din personalul încadrat.

Măsura disponibilizărilor putea fi luată pentru încadrarea în cheltuielile bugetare numai după aplicarea art. 10, alin. (2) din Legea nr. 69/2010 şi numai dacă aceste măsuri nu ar fi fost suficiente.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” a solicitat, în repetate rânduri, aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 69/2010 prin reducerea sau sistarea sporului pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale care s-a acordat în cuantum de 50% din salariul de bază unui procent de 5% din efective, precum şi a sumei compensatorii tranzitorii, inclusă în salariul de bază în cuantum echivalent salariului de merit acordat in anul 2009, in cuantum de 20%,unui procent de 30% din efective.

 

2.       Dispoziţia şefului inspectoratului/directorului general al DGPMB de punere la dispoziţie este întemeiată în drept pe Dispoziţia nr. 31/30.06.2011 a inspectorului general al Poliţiei Române care încalcă prevederile art. 76 lit. j) din OMAI nr. 300/2004

Rezultatele evaluării personalului fundamentează activitatea de:

j) selecţionarea funcţionarilor publici care vor fi menţinuţi în funcţii publice în situaţia în care are loc restrângerea numărului de posturi ale instituţiei;

şi prevederile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:

a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;

b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;

c) pregătirea profesională;

d) să fi desfăşurat activităţi similare.

Atât prin Dispoziţia nr. 31/2011, cât şi prin adresa care însoţeşte actul administrativ de punere la dispoziţie, sunt informat că pot participa la examen de departajare sau ocuparea unui post de natura celui desfiinţat, deşi înainte de examen trebuia ţinut cont de criteriul calificativului anual, prevăzut în OMAI nr. 300/2004 şi de criteriile din art. 100 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

 

 

Pentru toate motivele invocate, vă solicit să dispuneţi revocarea Dispoziţiei nr. ______.

 

 

Nume şi prenume                                                                                          Data

____________________________                                                              ________________

Semnătura

 

 

Nota Pro Lex:

Modelul de actiune este orientativ, in functie de dispozitiile sefilor IPJ-urilor pot fi si alte motive de nelegalitate.

Spre exemplu, cei din cadrul IPJ Vrancea mai pot adauga faptul ca data de punere la dispozitie este contradictorie, precizand in acelasi timp ca perioada este de 3 luni, dar mentioneaza data de 05.10.2011, care este mai mica de 3 luni. Mai mult, nu se prevede faptul ca in aceasta perioada poate fi incadrat pe o functie corespunzatoare celei pe care o ocupa.

Actele administrative de punere la dispozitie sunt diferite de la un IPJ la altul, astfel ca in anumite dispozitii se prevede faptul ca “se pune la dispozitie pe o perioada de cel mult 3 luni” (ex. IPJ Teleorman), sau “se pune la dispozitia unitatii pana la finalizarea procedurii privind organizarea si desfasurarea examenelor de departajare, dar nu mai mult de 3 luni de zile

IGPR model contestatie dispozitie de punere la dispozitie IPJ-uri

IGPR model contestatie dispozitie de punere la dispozitie DGPMB

imputernicire sindicat pentru instanta

Dispozitia-nr.-31-30.06.2011-a-IGPR

IGPR contestatie Pro Lex decizie 31-2011- procedura prealabila

 

In categoria:: Reorganizare MAI 2011