Demisie de onoare, politistii pierd un aliat, iar MAI a ramas fara negociator tocmai cand se imparte bugetul.

Din informatii oficiale rezulta ca bugetul alocat Ministerului Administratiilor si Internelor in 2008 a fost de 11.507.464 (mii lei), ceea ce reprezinta 34% din necesarul pentru desfasurarea activitatii Politiei Române, respectiv 17,8% din necesarul fundamentat pentru imbunatatirea conditiilor de munca si de viata, prin construirea de noi sedii de politie, lucrari de reparatii capitale si consolidari.
Bugetul alocat Ministerului Administratiilor si Internelor pentru ordine si siguranta nationala, in 2009 va fi mai mic cu 3,48% fata de bugetul pentru 2008. Reduceri fiind la toate capitolele bugetare, inclusiv la cel privind cheltuielile cu personalul si cel ce vizeaza activitatea curenta a politistilor.

La ora 12 m-am intalnit cu dl. Liviu Dragnea la Parlament, inainte de sedinta Biroului Executiv al PSD, iar din discutia pe care am purtat-o a rezultat ca era foarte nemultumit de ministrul finantelor in legatura cu bugetul alocat MAI. Decizia de a demisiona in aceasta seara mi se pare ca a fost luata cu mai multe ore inainte sau chiar de vineri. Practic, vineri am aflat ca la Monitorul Oficial al Romaniei au ajuns trei OUG prin care se anulau sporurile bugetarilor, sporurile angajatilor cu statut special si se modificau legile privind pensiile speciale. L-am informat pe dl subsecretar de stat Anghel Andreescu despre aceste masuri si dupa o ora am fost informat ca aceste OUG au fost blocate la publicare. In aceasta seara am aflat ca aceste ordonante se doreau a fi publicate fara stiinta unor ministri, printre care si a dlui Liviu Dragnea.

Daca la cele mai sus mentionate adaugam impunerea unei echipe manageriale, avem suficiente motive pentru care orice ministru cu onoare si-ar fi dat demisia.

Situatia din acest moment este cea mai nefericita, intrucat MAI este lipsit de negociator la repartizarea bugetului.

Abia asteptam ca lucrurile sa se aseze in minister sa putem discuta problemele urgente ale politistilor. Adresa cu principalele probleme am inaintat-o, pe rand, domnilor Oprea, Nica si Dragnea (am fost inspirat si nu am sters-o din calculator, deci nu trebuie sa o mai refac).

In calitatea de formator de opinie nu dau curs la zvonuri, dar devine certitudine faptul ca politistul va avea mari probleme in 2009, atat din cauza nemultumirilor sociale, cresterii infractionalitatii, dar si datorita bugetului.

Pro Lex va reactiona si va fi si de aceasta data in strada, in fruntea protestatarilor.

In ceea ce priveste Politia Romana, ordonanta de urgenta care interzice cumulul pensiei cu salariul este binevenita. Practic, ocuparea unor functii de catre fosti politisti pensionari a fost ilegala, intrucat, Statutul politistului prevede doar posibilitatea continuarii activitatii si dupa implinirea varstei de pensionare si nu reangajarea celor deja pensionati.

Disputa media si politica fata de numirea unor directori in cadrul MAI a luat o turnura gresita din punct de vedere al abordarii, deoarece,  numirile facute sunt provizorii, ca urmare a vacantarii respectivelor functii publice de conducere. Precizez faptul ca functiile de director nu sunt politice, drept urmare, nu pot face obiectul unei negocieri, acestea ocupandu-se prin concurs. Faptul ca toti cei numiti, temporar, in respectivele functii de conducere, vor fi si cei care vor castiga concursul, ar putea ridica semne de intrebare cu privire la corectitudinea concursurilor din M.A.I.

In ceea ce priveste numirea temporara a domnului Virgil Ardelean la conducerea D.G.I.P.I., apreciez ca fiind o solutie pana la scoaterea la concurs a acestei functii, datorita experientei in aceasta functie. Fiind functionar public si neavand nicio sanctiune disciplinara, care sa nu-i permita ocuparea unei functii publice de conducere, dl. Virgil Ardelean poate ocupa orice functie publica de conducere, atat temporar, cat si definitiv.

Orice opinie critica cu privire la numirea domnului Ardelean in aceasta functie este netemeinica din punct de vedere legal, iar moralitatea nu este criteriu de ocupare a unei functii publice.

De cate ori am votat am regretat alegerea facuta, asa ca am preferat sa plec din localitate si sa nu risc sa gresesc si de aceasta data. Oare este vreun partid sau om politic care sa merite votul nostru?

In ultimile zile am asistat la fel de fel de variante de intelegeri politice si de partide care vor forma Guvernul.

Nu inteleg de ce presa nu da varianta stabilita deja si ii tine pe unii in “tensiune”. Oare chiar nu stiu ca la guvernare vor veni PSD si PDL, iar prim-ministru Cristian Diaconescu?

PNL stie acest lucru si joaca teatru ieftin, solicitand ceea ce nu pot obtine – prim-ministru si propriul program de guvernare.

In acest moment, practic se negociaza functiile, de la presedintele Senatului, ministri, secretari de stat … pana la femeile de serviciu din institutiile publice.

Emotii au doar cei ce si-au facut planuri de viitor, in afaceri sau in cariera, bazandu-se pe politica.

Noi cei multi, trebuie sa ne bazam pe forte proprii, iar puterea noastra este data de solidaritatea sindicala.

Astazi am fost la Camera Deputatilor pentru a sustine proiectul legii de modificare a OUG 38/2003, astfel incat politistii care lucreaza in strada sa primeasca un spor intre 15 si 25% la salariu.

Lucrarile comisiei au fost suspendate din lipsa de cvorum, dar am apucat sa vorbesc cu cativa parlamentari (inclusiv cu fostul ministru de interne Marian Saniuta). Ei stiau ca politistilor urmeaza sa le creasca salariile cu 30% de la 01.01.2009.

Acesti parlamentari stiau de mitingul nostru, dar in loc sa se intereseze de revendicari, s-au aratat deranjati de faptul ca politistii au participat la protest in uniforme.

Sindicatul “Pro Lex” a solicitat ministrului de interne sa promoveze prin OUG proiectele de modificare a actelor normative referitoare la statutul si salarizarea politistilor.

Cristian David a reactionat prin a inceta orice dialog social cu noi, nu ne-a mai primit nici la sedintele Colegiului MIRA. Pe de alta parte a initiat cate un proiect de OUG pentru modificarea actelor normative solicitate de “Pro Lex”, dar care nu rezolva problemele.

Prin proiectul de OUG de modificare a OG 38/2003 privind salarizarea politistior nu se ofera mai nimic (o crestere a coeficientului maxim de ierarhizare cu 0,50 puncte = cel mult 100 lei pentru 10-15% din agenti, adica mai putin de 3% cat a fost in 2008).

Prin alt proiect de OUG se propune modificarea a 5 articole din Legea nr. 360/2002. Intregul proiect de statut fiind, insa, propus spre adoptare prin lege, adica pe calea lunga si greoaie a Parlamentului. Cu alte cuvinte, pe site-ul Secretariatului General al Guvernului se afla doua proiecte de modificare a Legii nr. 360/2002, ceea ce demonstreaza ca interesul ministrului este de a modifica doar acele articole propuse prin OUG.

Iata care sunt aceste articole de mare interes pentru MIRA:

Articol unic:
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,se modifică după cum
urmează:
1. Alineatul (8) al art. 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ (8) În situaţii temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor
şi reformei administrative, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioada de cel mult 6 luni, timp în care vor
beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de comanda, după caz.
2. Art. 28 alin. (1) lit. o) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„o) suportarea de către unitate a sumelor necesare asigurării asistenţei juridice a poliţistului, pentru fapte săvârşite
de acesta în exercitarea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu, în condiţiile stabilite prin ordin al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative”.
3. Art. 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Poliţiştii pot beneficia de compensaţie lunară pentru chirie în cuantumul şi condiţiile stabilite prin ordin al
ministrului internelor şi reformei administrative”.
4. La articolul 42, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
„e) să informeze de îndată structura de resurse umane a unităţii din care face parte, despre dobândirea calităţii
procesuale de învinuit sau inculpat, precum şi despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile penale pronunţate
împotriva sa”.
5. Articolul 48 se completează cu două alineate noi, alin. (2) şi alin. (3), cu următorul cuprins:
(2) Perioada în care poliţiştii sunt suspendaţi în condiţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, sau ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 – Legea sindicatelor, constituie vechime în
serviciu pentru care funcţiile de conducere din organizaţia sindicală se echivalează cu funcţii prevăzute în legislaţia privind
salarizarea poliţiştilor în vederea stabilirii salariului de bază care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ca poliţist.
(3) Echivalarea funcţiilor potrivit alin. (2) se face prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, la
propunerea organizaţiei sindicale.

Din continutul acestor articole rezulta, inca o data, lipsa de profesionalism a unora din MIRA, intrucat, din dorinta de a satisface dorintele liderilor autosuspendati din SNPPC, prin completarea art. 48 cu cele doua noi articole se eludeaza legea pensiilor. Mai exact, liderii de sindicat contribuie cu o anumita suma la fondul de pensii (conform salariului primit de la sindicat) si urmeaza sa primeasca pensie conform salariului corespunzator functiei cu care urmeaza a fi echivalata (probabil o functie de conducere in structurile MIRA). Evident ca aceasta prevedere nu va trece, dar ma deranjeaza ca nu adopta intregul proiect de statut al politistului, astfel cum a fost negociat.