ProLex a solicitat ministrului punct de vedere cu privire la avansarea politistilor si modificarea Statutului

Nr. 90647/15.10.2015

 

 

 

Stimate

Domnule Gabriel Oprea, Viceprim-ministru pentru securitate naţională,
Ministrul Afacerilor Interne

 

În ziua de 13 octombrie 2015, Curtea Constituțională a constatat că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, „Metodologia privind evaluarea poliţistului se stabileşte prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor” este neconstituţional.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut: „… evaluarea activităţii şi conduitei poliţistului – funcţionar public civil cu statut special -, ţine de exercitarea raportului de serviciu şi, în unele cazuri, de încetarea acestui raport, aşadar vizează statutul poliţistului, şi prin urmare, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, prin lege organică. Mai mult, prin delegarea reglementării acestor aspecte importante ministrului de resort se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii.”

Neevaluarea activităţii profesionale poate crea prejudicii salariale şi profesionale poliţiştilor prin amânarea promovării în grad.

Având în vedere motivele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392 din 02.07.2014 prin care au fost declarate neconstituţionale articolele care reglementau cercetarea disciplinară a poliţiştilor, era foarte clar că şi alte articole sunt susceptibile a fi declarate neconstituţionale.

Sindicatul Pro Lex a solicitat, în mod repetat, modificarea integrală a statutului în forma convenită cu sindicatele, însă reprezentanţii ministerului au refuzat pe motivul că „angajarea instituţiei în elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi instituţională şi definitivarea proiectului Statutului poliţistului ar crea riscul, fie a depăşirii termenului prevăzut de lege pentru modificarea articolelor declarate neconstituţionale şi menţinerea stării de incertitudine legislativă, fie al elaborării unui act normativ ineficient, lacunar şi dezavantajos pentru poliţişti”.

Vă rugăm să observaţi că acest termen de modificare a articolelor declarate neconstituţionale, referitoare la cercetarea disciplinară, a fost de aproximativ 10 luni, iar proiectul de modificare a Statutului poliţistului mai avea doar câteva articole de convenit între reprezentanţii MAI şi ai sindicatelor.

Soluţia de rezolvare a crizei este îndeplinirea obiectivului pe care l-am convenit împreună, de a modifica Statutul poliţistului până la sfârşitul anului 2015.

Avem convingerea că acest obiectiv nu v-a fi realizat fără implicarea dumneavoastră, întrucât reprezentanţii SNPPC şi SNAP au solicitat amânarea pentru la anul a dezbaterilor pe articole, iar reprezentanţii MAI au fost de acord.

Realitatea ultimilor 8 ani a demonstrat că amânarea a echivalat cu abandonarea respectivului proiect negociat. În tot acest interval de timp, problemele create de actuala formă a Statutului au devenit tot mai numeroase, afectând poliţiştii atât financiar, cât şi în ceea ce priveşte evoluţia în carieră.

Precizăm faptul că Sindicatul Pro Lex are pe rolul Curţii Constituţionale o acţiune care vizează constatarea neconstituţionalităţii a încă două articole:

art. 27. – „Selecţionarea, pregătirea, obţinerea gradelor profesionale şi evoluţia profesională a poliţiştilor se stabilesc, în condiţiile prezentei legi, prin Ghidul carierei poliţistului, aprobat prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor” şi

          art. 78. – (1) „Procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.”

Faţă de cele prezentate, vă rugăm să ne comunicaţi punctul dvs. de vedere atât în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de modificare a Statutului poliţistului până la sfârşitul anului 2015, cât şi în ceea ce priveşte avansarea la termen a poliţiştilor.

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte

Vasile Lincu

Comentarii

comentarii