Protest împotriva primarului și a disponibilizărilor

June 24, 2015

Polițiștii locali din Giurgiu au susținut ieri după amiază un marș și un miting de protest, nemulțumiți fiind de intenția municipalității de a efectua disponibilizări la Poliția Locală. La protest au paricipat și aproximativ 100 de polițiști din ate județe, mobilizați de conducerea sindicatului Pro Lex pentru a-i sprijini pe colegii lor de la Giurgiu. Marșul polițiștilor locali a avut ca punct de plecare cartierul Tineretului și s-a desfășurat pe Bulevardul București până la teatrul Tudor Vianu. Lângă polițiștii giurgiuveni au venit și alți membri ai sindicatului Pro Lex, conduși de președintele acestuia, Vasile Lincu. Polițiștii locali consideră că reorganizarea anunțată nu este legală, iar nemulțumirile lor s-au îndreptat în totalitate împotriva primarului Nicolae Barbu. Acesta este considerat vinovat de intenția de a concedia 29 de angajați ai Poliției Locale. La punctul de final al marșului, în fața Teatrului Tudor Vianu, a fost organizat un miting de protest. Deocamdată nu a fost luată o decizie cu privire la reorganizarea Poliției Locale. Aceasta pentru că, astăzi, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, fiindcă nu a fost emis avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Sursa tvgiurgiu.net

Comentarii

comentarii