El este poliţistul care a sărit în apa rece ca gheaţa a râului Suceava pentru a prinde un hoţ

Recidivistul în vârstă de 52 de ani care a furat trei transformatoare de la sistemul de semnalizare a căii ferate, punând în pericol siguranţa traficului feroviar, a fost arestat preventiv de Judecătoria Suceava, duminică seară, pentru 30 de zile. Rolul decisiv în prinderea hoţului l-a avut agentul-şef adjunct Gabriel Nicolai Moroşan, în vârstă de 35 de ani, ajutorul şefului de post de la Postul de Poliţie din Gara Suceava, care a făcut un gest la care probabil că puţini dintre colegii săi s-ar fi încumetat. A sărit în apa râului Suceva, după fugar, reuşind să-l prindă pe celălalt mal, după o urmărire de mai bine de jumătate de kilometru. Nu a contat faptul că afară erau în jur de 7 grade Celsius, bătea vântul, iar agentul nu ştia cât de adâncă este apa şi dacă sunt zone periculoase.

A găsit hoţul pe malul apei, în timp ce ardea transformatoarele furate

Reporterii Monitorului de Suceava au stat ieri de vorbă cu poliţistul care şi-a riscat viaţa sâmbătă pentru a-şi face datoria. Acesta a relatat că sâmbătă, 14 noiembrie, era de serviciu, la post, şi a fost sesizat de întreruperea semnalului pe calea ferată, în apropiere de podul CFR de peste râul Suceava, între staţiile Suceava şi Suceava Vest. În timp ce efectua verificări în zona căii ferate, un angajat CFR l-a sesizat că un individ arde bunuri pe malul râului Suceava, fiind posibil să fie vorba de hoţul de transformatoare. Prima dată poliţistul şi-a anunţat unul dintre colegi despre faptul că este posibil ca hoţul să fie în apropiere, după care s-a îndreptat spre locul în care se afla suspectul. În apropiere de podul CFR a observat maşina unei firme de distribuţie şi l-a rugat pe şofer să-l ducă până în apropiere de locul unde se afla suspectul, în aval de podul CFR. Acolo se afla chiar hoţul, care dăduse foc transformatoarelor furate pentru a scoate cuprul din ele.

„Când a început să-mi intre apa după cap, la piele, a fost groaznic”

Când a văzut poliţistul, individul a luat-o la fugă spre apa râului Suceava. Poliţistul a tras un foc de armă în plan vertical şi l-a somat să se oprească. Conform procedurilor, al doilea foc de armă trebuia să fie în mod normal spre picioarele fugarului. Hoţul era însă deja până la brâu în apă.

„Nu puteam să trag spre el, era deja în apă până la brâu, i-ar fi fost fatal. Am lăsat pistolul jos, geaca şi cascheta şi m-am aruncat în apă. Am nimerit  într-o zonă adâncă de doi metri, dar ştiu să înot bine. Când a început să-mi intre apa după cap, la piele, a fost groaznic”… a relatat poliţistul despre misiunea cea mai grea din viaţa sa.

Urmărire pe jos: „Hainele erau deja îmbibate cu apă, parcă aveam o remorcă după mine”

După ce a înotat până pe celălalt mal al râului Suceava, a urmat a doua etapă a urmăririi, pe jos.

„Când am ieşit pe partea cealaltă a râului suspectul avea un avans de vreo 50 de metri. Am zis că-l prind imediat, dar nu a fost aşa de uşor, hainele erau deja îmbibate cu apă, parcă aveam o remorcă după mine”. Ajutat şi de doi tineri care se aflau cu o maşină în zonă şi s-au interpus în faţa fugarului, încetinindu-l din fugă, poliţistul l-a ajuns din urmă pe individ după aproximativ 500 de metri. Iniţial, hoţul s-a împotrivit, însă agentul-şef adjunct a reuşit să-l încătuşeze.

A parcurs apoi în jur de doi kilometri pe jos, până la o maşină venită în ajutor.

„După ce am ieşit din apă mi-am dat seama cât de frig era, mai ales că bătea vântul. Până la post am mers doi kilometri pe jos şi am avut timp să mă usuc”, a povestit Gabriel Nicolai Moroşan.

Satisfăcut că judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă a individului

Agentul-şef adjunct spune că a ales fără îndoială cea mai bună variantă. Dacă ar fi tras spre fugar în apă ar fi existat un risc major să îl omoare, iar dacă îl lăsa să ajungă pe celălalt mal este probabil să nu-l mai fi prins, mai ales că nu-l recunoscuse după fizionomie dintre vechii „clienţi” ai poliţiştilor de la Serviciul Judeţean  Transporturi Suceava.

„Singura chestie pe care am avut-o în cap era că dacă ajunge pe celălalt mal o să-l pierd şi o să râdă de mine”, a relatat poliţistul.

Marea satisfacţie a poliţistului este că, după ce l-a urmărit pe hoţ şi a muncit apoi alături de colegii săi timp de două zile la documentarea activităţii infracţionale, Judecătoria Suceava a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a hoţului.

Mulţumiri de la mama recidivistului

Subofiţerul a mai primit mulţumiri de la o persoană de la care nu se aştepta. Mama recidivistului le-a transmis mulţumiri poliţiştilor pentru că au scăpat-o de fiul său, care ar fi agresat-o fizic în mai multe rânduri.

Autorul furtului, Constantin Magazin, în vârstă de 52 de ani, din Suceava, are la activ în jur de zece condamnări pentru fapte de furt şi nu se ştie să fi avut  vreodată un loc de muncă.

Autorul faptei este cercetat pentru furt de „instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar şi componente ale acestora”, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare de la 3 la 10 ani.

Individul a creat CFR un prejudiciu de aproape 3.000 de lei. Pe cuprul din transformatoare ar fi încasat cel mult 20-30 de lei la un centru de colectare.

Cine este Gabriel Nicolai Moroşan

Agentul-şef adjunct Gabriel Nicolai Moroşan lucrează ca poliţist din 2005. A început la Postul de Poliţie Cristeşti-Iaşi, iar din 2006 s-a transferat la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Iaşi – Serviciul Judeţean Transporturi Suceava. Din 2008 lucrează la Postul de Poliţie TF din Gara Suceava (Burdujeni).

Agentul spune că a avut în cei zece ani de muncă parte de momente grele, legate de anchete privind oameni sfârtecaţi de trenuri pe calea ferată. A mai avut chiar o misiune asemănătoare cu cea de acum câteva zile, când a trebuit să intre în apă pentru recuperarea unui cadavru. Cea de sâmbăta trecută este însă cu siguranţă cea mai grea şi mai importantă pentru el.

Agentul-şef adjunct Gabriel Nicolai Moroşan a ţinut să le transmită mulţumiri celor care l-au ajutat la prinderea individului. Este vorba de cei doi tineri care l-au blocat cu maşina pe fugar şi de cel care l-a dus cu maşina spre suspect, pe nume Alexandru Dragoman.

„Mulţumiri speciale vreau să le aduc colegilor şi şefilor mei de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi, cu care am lucrat la anchetă după reţinerea suspectului. A fost o muncă de echipă, de două zile, împreună cu procurorul, iar rezultatul este cel pe care îl aşteptam, emiterea mandatului de arestare pentru 30 de zile”, a mai spus poliţistul în vârstă de 35 de ani.

Sursa monitorulsv.ro

Comentarii

comentarii