Mărţişorul celebrează venirea primăverii. Dăruit de 1 martie,  este un obicei specific românesc. În această zi, bărbaţii oferă doamnelor şi domnişoarelor apropiate mărţişoare, despre care se consideră că sunt aducătoare de fericire şi noroc. În Bucovina, însă, cei care primesc mărţişoarele sunt bărbaţii.

Tradiţional, mărţişoarele sunt formate dintr-un şnur împletit roşu cu alb,  cu care se leagă  simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar.

Apărut în mediul rural, mărţişorul a fost preluat la oraş sub formă de monedă de argint sau aur, atârnată de un şnur. Aici a suferit diverse transformări –  a fost asimilat rapid la un breloc cu şnur rosu-alb şi purtând semne de noroc sau de dragoste : trifoi cu patru foi, carte de joc, inimă. Treptat,  obiceiul s-a schimbat, astfel că, în prezent, obiectul care atârnă de şnur s-a diversificat. Poate fi  mărgea cu pene, scoici, animale,  zodiace, iniţiale ale numelor,  flori, animale, etc.

Potrivit etnologului Irina Nicolau (1946 – 2002), azi, mărţişorul a devenit  pretext pentru a oferi un cadou mai consistent, care uneori rezolvă diverse obligaţii sociale. Din talisman şi obiect ritualic, mărţişorul a devenit un fel de obligaţie socială care întreţine o tradiţie. Astfel, oraşul i-a schimbat funcţia dintr-una ritualică şi magică, într-una socială.

Originea Mărţişorului

Mărţişorul este un obicei specific românesc, pe care nu îl regăsim la alte popoare. În timp, tradiţia mărţişorului a fost preluată şi de alte populaţii de la sud de Dunăre. Astăzi, obiceiul este deosebit de răspândit şi la vecinii bulgari. Copacii din ţara vecină sunt plini de şnururi alb-roşii primăvara. De altfel, şi la noi, în mod tradiţional, după ce nu se mai poartă, mărţişorul sau măcar şnurul acestuia se agaţă într-un copac înflorit.

Obiceiul dăruirii mărţişorului este moştenit de la daci şi romani şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. În timpul dacilor, mărţişoarele erau pietricele albe şi roşii, înşirate pe o aţă.

Mărţişor, numele popular al lunii martie,  este de origine latină – Martius. După vechiul calendar roman, 1 martie era prima zi din an, în care se celebra Matronalia. În această zi aveau loc serbările lui Marte – zeul forţelor naturii, al primăverii şi agriculturii, ocrotitor al câmpului şi turmelor. La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen, inventatorul fluierului, al cărui cult este legat de glia maternă şi de vegetaţie. Acestui zeu îi erau închinate sărbătorile primăverii şi ale fecundităţii naturii. Se pare că sărbătoarea romană s-a suprapus în spaţiul românesc peste echivalentul local al acesteia, Baba Dochia, personaj tradiţional care îşi are originea în vechiul cult al Marii Mame.

Mărţişorul în vechime

Primele mărturii ale existenţei mărţişorului în spaţiul românesc sunt mai vechi de 8.000 de ani, după cum au relevat săpăturile arheologice. Primele mărţişoare găsite erau pietre mici de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, care se pare că se purtau la gât. Culoarea roşie semnifica focul, sângele şi soarele şi era atribuită femeii – deci vieţii. Albul, semnificând albul norilor şi limpezimea apelor era asociat cu înţelepciunea masculină. Şnurul mărţişorului semnifica tocmai împletirea inseparabilă a celor două principii, feminin şi masculin.

După unele  informaţii etnografice, cele două fire răsucite ar fi semnificat iarna şi vara, iar de ele se agăţa o monedă de aur, argint sau din alt metal. În vechime se pare că şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără a i se adăuga monede sau alte obiecte artizanale. În unele accepţiuni, şnurul bicolor al mărţişorului, ca obiect cultic, reprezenta funia anului, care aduna săptămânile şi lunile în anotimpurile de bază ale Calendarului  popular – iarna şi vara. Acest şnur era făcut cadou la 1 martie, în ziua Dochiei, început de An Agrar.

Răspândit în toate regiunile ţării, se pare că Mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian arată că în Moldova şi Bucovina mărţişorul consta dintr-o monedă de aur sau de argint legată cu un şnur alb şi roşu la gâtul copiilor. Era credinţa că portul mărţişorului face ca aceştia să aibă noroc. Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până ce înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul sa le fie faţa frumoasă şi albă.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi deopotrivă, de la părinţi, în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. De firul mărţişorului se agăţa o monedă metalică de argint sau aur şi se purta la mână, prins în piept sau agăţat. În funcție de zona etnografică, el era scos la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte) sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi, şi agăţat de ramurile înflorite. Se credea că purtătorii mărţişorului nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi, drăgăstoşi, bogați şi norocoși, feriţi de boli şi de deochi. Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.

Mitul  “Baba Dochia” şi Mărţişorul

Potrivit lui Ion Ghinoiu, toate tradiţiile despre Dochia întăresc ideea că, la români, anul este structurat pe eterna opoziţie a contrariilor: lumină-întuneric, vară-iarnă, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viaţă-moarte. De asemenea, profesorul Ghinoiu arată că, în legendele Dochiei, sunt amintite fără excepţie vara şi iarna. De altfel, fragii sunt un simbol al anotimpului cald, deoarece se coc vara, nu primăvara.

Unele legende despre Dochia vorbesc despre fragi. În una dintre ele, Baba Dochia apare ca o soacră rea care îşi trimite nora de 1 martie la munte, după fragi. Dumnezeu îi dă fetei o mână de fragi, Dochia crede că a venit primăvara, îşi pune nouă cojoace, unul peste altul, ia oile şi urcă la munte. Aici, vremea este capricioasă, mai întâi se face cald şi Dochia îşi aruncă cojoacele. Apoi vine frigul şi baba, împreună  cu oile, îngheaţă. Cu timpul, sloiurile s-au prefăcut în piatră. Acestea ar fi Babele de azi din Bucegi.

După unele tradiţii, firul Mărţişorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Comentarii

comentarii