Pozitia ProLex cu privire la proiectul de dispozitie a directorului general al DGPMB care reglementeaza programul de lucru

Nr. 95387/24.03.2016

 

 

Către,

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

Domnului director general, chestor de politie – Voicu Mihai-Marius

 

 

 

Stimate domnule director general, analizând proiectul privind dispoziţia referitoarea la programul de lucru al poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, opinia Pro Lex este că se impune o asemenea reglementare unitară, iar prevederile sunt corecte şi legale.

Având în vedere interesul sindicatului în protecţia membrilor, mai ales prin mijloace de prevenire, prin prezenta vă rugăm să analizaţi oportunitatea introducerii unui nou articol sau a emiterii unei noi dispoziţii care să prevadă faptul că poliţiştii aflaţi în serviciu în timpul programului normal de lucru sunt consideraţi în serviciu, ca fiind în timpul orelor suplimentare, şi după terminarea programului normal de lucru, până la terminarea misiunii. Exemplificăm doar câteva situaţii în care aceştia sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea şi după terminarea programului normal de lucru: meciuri, intervenţii la caz, situaţii neprevăzute.

Aceştia au nevoie să justifice legalitatea actelor/acţiunilor după terminarea programului normal de lucru, să beneficieze de asistenţă juridică pentru fapte săvârşite în această perioadă sau să beneficieze de protecţia legii atât pentru cazuri de ultraj, cât şi pentru despăgubiri prin asigurare de viaţă sau sănătate.

Menţionăm faptul că o consemnare ulterioară a unei dispoziţii verbale nu acoperă decât necesitatea formalităţilor pentru plata sau compensarea orelor suplimentare, nu şi situaţiile mai sus menţionate, pentru care avem mai multe exemple negative, inclusiv poliţişti decedaţi în drum spre serviciu şi a căror familii nu au fost ajutate atât prin plata asigurării de viaţă, cât şi prin încadrarea soţiilor în structurile de poliţie.

Cu deosebită consideraţie,

 

Preşedinte

Vasile Lincu

DGPMB ref program de munca

Comentarii

comentarii