IGPR in dialog cu sindicatele
În data de 05.07.2021 a avut loc la sediul IGPR o ședință de dialog social între conducerea IGPR și reprezentanții sindicatelor din poliție.
Întâlnirea a fost inițiată de inspectorul general, chestor de poliție Benone Marian Matei.
Discuțiile au fost interesante, sindicatele susținând mai mult sau mai puțin, problemele transmise anterior întâlnirii.
S-au discutat despre următoarele probleme: deficitul de personal, schimbarea uniformei, concursuri, pregătirea sportivă și de specialitate, salariile de excelență, dotare logistică, ce se impune a se schimba pentru a păstra oamenii în activitate etc.
Președintele Pro Lex a susținut următoarele:
Pentru a câștiga încrederea partenerilor de dialog social, se impune ca IGPR să adopte măsuri concrete și urgente în vederea rezolvării unor probleme sesizate de membri prin intermediul sindicatelor.
Poliția Română trebuie să-și câștige locul și rolul în cadrul ministerului întrucât, tot ceea ce se discută despre poliție, se discută și se decide la nivelul MAI, inclusiv cu privire la modificările aduse statutului polițistului.
Se impune modificarea legii de organizare și funcționare a poliției în sensul atribuirii calității de angajatori structurilor din compunerea Poliției Române astfel încât să poată organiza concursuri de încadrare directă sau TCO atunci când apreciază ca fiind necesar, reducând sau acoperind deficitul de personal într-un timp mult mai scurt.
Pentru a păstra polițiștii cât mai mult timp în sistem, după îndeplinirea condițiilor de pensionare, se impune modificarea legii pensiilor militare prin scoaterea limitei care plafonează pensia. Prin plafonarea astfel cum este în prezent, semnul onorific și ceea ce se acordă după stagiul complet de cotizare, nu se poate valorifica.
De asemenea, pentru a menține polițiștii în activitate, se impune eliminarea discriminărilor absolvenților școlilor de poliție în raport cu cei din sursă externă, reglementarea carierei cu predictibilitate, precum și respectarea legii privind drepturile salariale.