Proiect OUG ref salarizare
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Având în vedere că, în prezent, salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadru nr. 284/2010”),
luând în considerare că, de la data aprobării Legii-cadru nr. 284/2010 și până în prezent, nu a fost aplicată valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele legii cadru,
ținând cont de succesivele amânări ale aplicării în totalitate a Legii-cadru nr. 284/2010, cauzate de constrângeri financiare, ceea ce face ca în prezent salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice să se facă potrivit cadrului normativ în vigoare la nivelul anului 2009,
în considerarea faptului că, de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, prin hotărâre a Guvernului, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost majorat de la 600 la 1.250 lei (acest din urmă cuantum fiind aplicabil din luna mai a anului 2016), ceea ce a determinat o serie de inechități în materie de salarizare în raport de nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate,
ținând cont de faptul că, în prezent, pe de o parte există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie în cadrul aceleiaşi instituţii, iar pe de altă parte, creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a condus la stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru personal cu atribuții și nivel al studiilor diferite, în cadrul aceleiași instituții,
ținând cont că autoritățile/instituțiile publice centrale și locale se confruntă cu o serie de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată din întreaga țară având ca obiect eliminarea discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar impactul financiar al punerii în executare a sentințelor judecătorești asupra bugetului general consolidat ar putea fi semnificativ,
luând în considerare că este necesară adoptarea în regim de urgență și implementarea unui nou act normativ care să elimine discrepanțele rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii cadru nr. 284/2010 și să asigure predictibilitatea nivelului cheltuielilor bugetare,
având în vedere că, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care să conducă la creşterea cheltuielilor de personal, adoptarea prezentului set de măsuri legislative în regim de urgență apare ca fiind singurul instrument legislativ care ar putea fi folosit în vederea evitării rapide a consecințelor negative mai sus arătate,
în considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Dispoziții comune
Art. 1 – Obiectul de reglementare
- Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
- Prezenta ordonanţă de urgenţă creează cadrul legislativ pentru:
- dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de supraveghere a aplicării acestora;
- dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale;
- remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
- Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 2 – Domeniul de aplicare
- Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică:
- personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative centrale autonome, precum şi instituţiile din subordinea/coordonarea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
- personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
- personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;
- persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;
- persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
- Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică Băncii Naţionale a României, Autorității de Supraveghere Financiară, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
- Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul din autorităţi şi instituţii publice încadrat pe bază de contract individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistrații, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.
Art. 3 – Gestionarea sistemului de salarizare
- Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.
- Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se asigură de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice.
- Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Sănătăţii.
- Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.
Art. 4 – Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar
Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează de către Guvern, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice împreună cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Transporturilor, Ministerul Culturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul Afaceri, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Curtea de Conturi a României, precum şi de alte autorităţi publice centrale autonome cu atribuţii în domeniu, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor autorităţi şi instituţii publice, stabilite potrivit legislației în vigoare.
Art. 5 – Raportul salarial
În sectorul bugetar, raportul între cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază/soldă a funcției de bază/salariu al funcției de bază/indemnizație de încadrare/indemnizație este de 1 la 12.
SECŢIUNEA a 2-a
Principiile sistemului de salarizare
Art. 6 – Principii
Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă are la bază următoarele principii:
- a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii sau având o forţă juridică asimilată cu a legii;
- b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care ocupă aceeași funcție, desfășoară aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
- c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază/solde de funcție de bază/salarii de funcție de bază/indemnizații de încadrare/indemnizații egale pentru muncă cu valoare egală;
- d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;
- e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi a regulamentelor proprii;
- f) principiul ierarhizării, pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;
- g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar;
- h) principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii;
- i) principiul menținerii drepturilor salariale stabilite potrivit legii, potrivit căruia personalul își păstrează drepturile stabilite potrivit legii aferente funcției, gradului sau treptei profesionale, studiilor, vechimii în muncă, vechimii în funcție sau după caz în specialitate, obținute în condițiile legii, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
SECŢIUNEA a 3-a
Definiții
Art. 7 – Termeni
Termenii utilizați în prezenta ordonanţă de urgenţă au următoarea semnificație:
- a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, nivelul instituției la care se prestează activitatea: central, teritorial, local, astfel cum este stabilită în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă. Pentru personalul militar, polițiști, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, echivalentul salariului de bază îl constituie solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază;
- b) solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, stabilită în condițiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
- c) indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, stabilită potrivit anexelor la prezenta ordonanţă de urgenţă;
- d) indemnizația lunară pentru funcţiile de demnitate publică reprezintă suma de bani la care au dreptul persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora, fiind unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcției acestora; persoanele care ocupă funcții de demnitate publică nu beneficiază de sporuri permanente, sporuri temporare și/sau de doctorat;
- e) salariul funcţiei de bază se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă;
- f) solda funcţiei de bază se compune din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă;
- g) câştigul salarial brut lunar cuprinde salariul de bază sau salariul funcţiei de bază, ori, după caz, indemnizația de încadrare, compensaţiile, indemnizațiile, sporurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;
- h) solda lunară cuprinde solda funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale în bani;
- i) funcție similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime și condiții de muncă;
- j) funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condițiile legii;
- k) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal;
- l) gradația reprezintă dreptul salarial acordat în raport cu vechimea în muncă, în condițiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
- m) treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii medii, după caz, studii postliceale, gimnaziale sau fără studii;
- n) gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii superioare, după caz, cu studii superioare de scurtă durată și studii medii în cazul funcționarilor publici;
- o) venitul salarial al personalului plătit din fonduri publice se compune din câştigul salarial brut lunar și din celelalte drepturi salariale acordate personalului din instituțiile publice, potrivit legii.
SECŢIUNEA a 4-a
Criterii de performanță
Art. 8 – Criterii generale
- Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcție sau a salariilor de funcție şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, are la bază următoarele criterii generale:
- cunoştinţe şi experienţă;
- complexitate, creativitate şi diversitatea activităţilor;
- judecata şi impactul deciziilor;
- responsabilitate, coordonare şi supervizare;
- dialog social şi comunicare;
- condiţii de muncă;
- incompatibilităţi şi regimuri speciale.
- Criteriile de performanță generale avute în vedere la promovarea în funcție, grade/ trepte profesionale a personalului plătit din fonduri publice ori în vederea acordării unor premii sunt următoarele:
- Cunoștințe profesionale și abilități;
- Calitatea, operativitatea și eficiența activităților desfășurate;
- Perfecționarea pregătirii profesionale;
- Capacitatea de a lucra în echipă;
- Comunicare;
- Disciplină;
- Rezistență la stres și adaptabilitate;
- Capacitatea de asumare a responsabilității;
- Integritate și etică profesională.
- Pentru categoriile de personal plătite din fonduri publice care beneficiază de criterii specifice de performanță reglementate prin statute proprii, se aplică acestea din urmă.
- Conținutul criteriilor de performanță specifice domeniului de activitate, precum și procedura de evaluare, se stabilesc potrivit reglementărilor aplicabile fiecărei categorii de personal de către angajator.
CAPITOLUL II – Salarizarea
SECŢIUNEA 1
Sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar
Art. 9 – Elementele componente ale venitului salarial
- Venitul salarial al personalului plătit din fonduri publice cuprinde salariile de bază, soldele funcției de bază/salariile funcţiei de bază, indemnizaţiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
- Salariile de bază, soldele funcției de bază/salariile funcţiei de bază/ indemnizaţiile de încadrare/ indemnizațiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii sunt reglementate în anexele nr. I – VIII din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 10 – Salariile de bază şi gradaţiile
- Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte profesionale şi gradaţii.
- Fiecărei funcții, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund cinci gradații, corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, cu excepția funcțiilor de demnitate publică și funcțiilor de conducere pentru care gradația este inclusă în indemnizația lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcții în anexele la ordonanţa de urgenţă.
- Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii sunt următoarele:
– gradaţia 1 – de la 3 la 5 ani;
– gradaţia 2 – de la 5 la 10 ani;
– gradaţia 3 – de la 10 la 15 ani;
– gradaţia 4 – de la 15 la 20 de ani;
– gradaţia 5 – peste 20 de ani.
- Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare.
- Grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază pentru un sector de activitate bugetară se compune din intervalele de valori prevăzute pentru fiecare funcţie de execuţie, grad profesional sau treaptă profesională.
- Grilele de intervale pentru stabilirea salariilor de bază specifice fiecărui domeniu de activitate sunt prevăzute în anexele nr. I – VIII din prezenta ordonanță de urgență.
Art. 11 – Modul de stabilire a salariilor de bază
Salariile de bază corespunzătoare funcţiilor, gradelor/treptelor profesionale şi gradaţiilor sunt prevăzute în anexele nr. I – VIII din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 12 – Politica salarială pentru personalul plătit din fonduri publice
Politica salarială aferentă personalului plătit din fonduri publice trebuie să fie în conformitate cu ţintele fiscal-bugetare din strategia fiscal-bugetară, cu respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat.
SECŢIUNEA a 2-a
Alte drepturi salariale
Art. 13 – Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor și pentru activitatea de control financiar preventiv
- Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație mai mari cu 15%, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.
- Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază mai mari cu 10%.
Art. 14 – Indemnizația pentru funcțiile de demnitate publică
- Indemnizaţia lunară a persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt prevăzute în anexa nr. I la prezenta ordonanţă de urgenţă.
- Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) au ocupat funcţii de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate.
Art. 15 – Salariul de bază pentru funcţiile de conducere
- Salariul de bază pentru funcţiile de conducere se stabileşte la încadrarea în funcţie, de către conducătorul instituţiei publice, în raport cu complexitatea activităţii desfăşurate în cadrul acesteia.
- În salariul de bază pentru funcţiile de conducere atât la gradul I, cât şi la gradul II este inclusă gradaţia aferentă tranşei de vechime în muncă, la nivel maxim.
SECŢIUNEA a 3-a
Sporuri
Art. 16 – Sporul pentru munca de noapte
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizaţia de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Art. 17 – Sporul pentru munca suplimentară
- Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
- În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi compensată în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
- În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celealte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi compensată în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare
- Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.
- La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
- Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcţii în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice sau persoanelor angajate cu timp parțial.
Art. 18 – Sporul pentru persoanele cu handicap
Pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap vizual grav şi accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 20% din salariul de bază/solda de funcție de bază/ salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație.
Art. 19 – Sporul pentru condiții de muncă
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I – VIII la prezenta ordonanță de urgență, precum şi condiţiile de acordare a acestuia, se stabilesc prin Regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv administraţie, sănătate și asistență socială, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.
Art. 20. – Sporul pentru activități de creație de programe
Personalul care desfăşoară activităţi de creaţie de programe pentru calculator, precum şi cel care este încadrat în posturi de specialişti în tehnologia informaţiei, beneficiază de un spor de până la 15% calculat la salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație.
Art. 21 – Sporuri specifice
Sporurile, compensațiile, indemnizaţiile, majorările, primele, premiile şi alte elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate sunt prevăzute în anexele nr. I – VIII la prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 22 – Limitarea sporurilor
- Suma sporurilor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază, a salariilor funcțiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.
- Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate.
Art. 23 – Premii și prime de excelență
- Ordonatorii principali de credite pot acorda premii anuale, semestriale şi trimestriale, în limita a 3% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite. Sumele neutilizate în cursul unui trimestru pot fi acordate în perioadele următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.
- Din fondul stabilit potrivit prevederilor alin. (1), până la 50% se poate utiliza pentru acordarea de către ordonatorii principali de credite a unor prime de excelenţă pentru personalul care a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiilor.
Capitolul III
Alte dispoziții
Art. 24 – Salarizarea în caz de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu
- Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, la reluarea activităţii îşi păstrează gradul sau treapta profesională în care a fost încadrat anterior suspendării şi beneficiază de salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază/indemnizația de încadrare aferente gradului sau treptei profesionale prevăzut în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă.
- Pentru personalul prevăzut la alin. (1), gradaţia se stabileşte luând în considerare şi perioadele care, conform legilor speciale aplicabile, constituie vechime în muncă ce se are în vedere la stabilirea drepturilor salariale.
Art. 25 – Stabilirea salarizării pentru funcții specifice
- Autorităţile, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare pot include în statele de funcţii şi unele funcţii specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, care se dovedesc a fi necesare desfăşurării activităţii.
- Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, al Ministerului Finanţelor Publice, şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă şi aplicabile categoriei de personal respective.
Art. 26 – Cumulul de funcții pentru unele funcții specifice
- În cazuri excepţionale, posturile vacante şi temporar vacante aferente funcţiilor didactice de predare, funcţiilor de specialitate medico-sanitară şi asistenţă socială şi funcţiilor de specialitate artistică pot fi ocupate şi prin cumul de funcţii de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcţii şi a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
- Posturile vacante şi temporar vacante aferente funcţiilor didactice de predare, funcţiilor de specialitate medico-sanitară şi asistenţă socială şi funcţiilor de specialitate artistică, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul şi de către persoane din aceeaşi unitate şi numai în condiţiile în care programul funcţiei cumulate nu se suprapune celui corespunzător funcţiei de bază. În astfel de situaţii nu sunt aplicabile prevederile art. 17 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 27 – Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere
- Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei de conducere şi care nu a fost sancţionată disciplinar, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.
- În mod excepţional, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită cu maximum 6 luni, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.
- În perioadele prevăzută la alin. (1) şi (2), persoana beneficiază de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere respective.
Art. 28 – Încadrarea, promovarea și avansarea unor categorii de personal
- Pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale, ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
- Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale, se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative al ordonatorului principal de credite, după caz.
- În situaţia în care promovarea personalului contractual sau a altor categorii de personal bugetar în funcţie, grad sau treaptă profesională, nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.
- În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale, se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.
- Promovarea în funcții, în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.
- Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul “foarte bine” cel puţin de două ori în ultimii 3 ani efectiv lucrați, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.
- Avansarea în grad se face din 5 în 5 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul “foarte bine” cel puţin de trei ori consecutiv în ultimii 5 ani efectiv lucrați, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.
- Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic, prin acordare de calificative: “foarte bine”, “bine”, “satisfăcător” şi “nesatisfăcător”, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.
Art. 29 – Transferul
- Ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face și prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar, echivalent sau de nivel inferior.
- Transferul poate avea loc după cum urmează:
- a) în interesul serviciului, numai cu acordul scris al persoanei care se transferă;
- b) la cererea persoanei, în urma aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul și de la care se transferă.
- Prevederile din actele normative specifice domeniului de activitate referitoare la transfer rămân în vigoare.
- Ordonatorul de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de selecţie proprii de transfer în completarea celor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2), cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale și tranzitorii
Art. 30 – Detaşare, delegare şi transfer
Prevederile din actele normative referitoare la detaşare, delegare şi transfer, acordarea concediilor, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa, rămân în vigoare.
Art. 31 – Revizuirea salarizării
Salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, și alte drepturi salariale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă vor putea fi revizuite în funcție de evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii.
Art. 32 – Caracterul drepturilor salariale
Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt lunare, în formă brută și supuse impozitării, potrivit legii.
Art. 33 – Reîncadrarea personalului
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, reîncadrarea personalului se face pe funcţii, grade/trepte profesionale și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă avute.
Art. 34 – Soluționarea contestațiilor
- Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este de competenţa ordonatorilor de credite.
- Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
- Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 30 de zile lucrătoare.
- Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei.
Art. 35 – Aplicarea ordonanţei de urgenţă
- Începând cu data de 1 august 2016, salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază/indemnizațiile de încadrare,/ indemnizațiile lunare sunt cele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă.
- Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la ordonanța de urgență se detemină potrivit prevederilor din anexele la prezenta ordonanță de urgență.
- În situația în care salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază/indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare avute în luna iulie 2016 sunt mai mari decât cele prevăzute în anexele la prezenta ordonanţă de urgenţă, se păstrează salariile de bază/soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază/indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare acordate pentru luna iulie 2016, precum și cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
- Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţia similară stabilit potrivit alin. (1)-(3), în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
- Pentru personalul prevăzut la alin. (3) care avansează în gradația corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţia similară, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. În situația în care la avansarea în gradație nu se regăsește o funcție similară în plată, salariul de bază avut se majorează cu procentul aferent gradației în care urmează a fi încadrat, după cum urmează:
– 7,5% pentru gradaţia 1;
– 5% pentru gradaţia 2;
– 5% pentru gradaţia 3;
– 2,5% pentru gradaţia 4;
– 2,5% pentru gradaţia 5.
Art. 36 – Echivalarea unor studii
- În baza art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea absolvenţilor ciclului I şi/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată (S).
- Persoanele care ocupă, în condiţiile legii, funcţii de conducere pentru care condiţia de ocupare a postului este de studii superioare şi care nu au absolvit studii de acest nivel beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru aceste funcţii, pentru o perioadă tranzitorie de maxim 5 ani.
- Persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ocupă funcţii în condiţiile prevăzute la alin. (2) vor beneficia de o perioadă tranzitorie de 5 ani în care să obţină nivelul de studii, potrivit legii, pentru exercitarea funcţiei de conducere. După această dată, în cazul în care condiţiile de studii nu sunt îndeplinite, persoanele respective vor fi încadrate pe funcţii de execuţie existente în statul de funcţii al ordonatorului de credite.
Art. 37 – Indemnizațiile consilierilor locali și consilierilor județeni
Începând cu 1 august 2016, pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, se păstrează la nivelul acordat în iulie 2016.
Art. 38 – Suma lunară forfetară
Începând cu 1 august 2016, suma lunară forfetară prevăzută la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, acordată deputaților și senatorilor, se păstrează la nivelul acordat în iulie 2016.
Art. 39 – Pensiile de serviciu
Începând cu 1 august 2016, pe durata aplicării prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă temporar actualizarea în funcție de majorarea salariilor a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari reglementată de alin. (5) al art. 731 din Legea nr. 215/2015, ale membrilor Corpului diplomatic şi consular al României reglementată de alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 216/2015, ale judecătorilor şi procurorilor reglementată de alin. (5) al art. 85 din Legea nr. 303/2004, ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare reglementată de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015. (se va face prin lege, separat, conform legii fundamentale)
Art. 40 – Indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori
Începând cu 1 august 2016, indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori, acordată potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, se va menține la nivelul lunii iulie 2016.
Art. 41 – Diurna deputaților și senatorilor
Începând cu 1 august 2016, deputații și senatorii prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București sau în județul Ilfov, vor primi o diurnă de deplasare, pe zi, de 1% din indemnizația lunară brută prevăzută pentru deputați sau senatori, în locul diurnei de deplasare de 2% prevăzută la art. 41 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.
Art. 42 – Indemnizațiile de pensionare
Începând cu 1 august 2016, prevederile privind indemnizațiile care se acordă la pensionare, trecerea în rezervă/retragere/deces se suspendă temporar pe durata aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 43 – Indemnizațiile, compensaţiile, primele și alte drepturi acordate personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
Pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, rămân la nivelul lunii iulie 2016.
Art. 44 – Răspunderea aplicării ordonanţei de urgenţă
Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă privind stabilirea salariilor de bază sau, după caz, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, creșterilor și a celorlalte drepturi salariale, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, patrimonială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.
Art. 45 – Urmărirea aplicării ordonanţei de urgenţă
Urmărirea aplicării prezentei ordonanţe de urgenţă se asigură de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice şi de către Ministerul Finanţelor Publice, potrivit competenţelor ce le revin.
Art. 46 – Abrogarea unor dispoziții
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă:
- a) art. 12 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;
- b) alin. (2) – (5) ale art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1998 privind Institutul European din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 207/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
- c) alin. (3) al art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- e) alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 274/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 17 februarie 2010;
- f) lit. f) a art. 36 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, cu modificările ulterioare;
- g) art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu modificările ulterioare;
- h) alin. (2) al art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1522/2006 privind aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale Anti-Doping, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 19 ianuarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;
- i) art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare
- j) alin. 11 al art. 16 din Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale din România, nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- k) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- l) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015;
- m) art. 1-13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin modificări și completări prin Legea nr.71/2015;
- n) alin. (2) al art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice;
- o) Ordonanța de urgență a Guvernului 27/2015 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare;
- p) art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice;
- r) art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului32 /2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere;
- s) Legea nr. 185/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015;
- t) art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;
- u) alin. (10) al art. 101 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
- v) Legea nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare;
- w) art. 1- art. 7, art. 8 alin. (2) – (6), art.9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare;
- x) orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 47 – Anexele
Anexele nr. I – VIII fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 48 – Intrarea în vigoare
- Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la 1 august 2016 și se aplică până la aprobarea unui nou act normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor elabora Norme metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.
ANEXA NR. VII
FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE
„APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ”
CAPITOLUL I
Soldele/salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Solde/ salarii de funcţie
– lei |
Solde/ salarii de funcţie
– lei |
Minim | Maxim | |||
1 | Şeful Statului Major General, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne*, prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, primul adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază | S | – | 6720 |
2 | Adjuncţii directorului Serviciului Român de Informaţii, adjuncţii directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, secretarii de stat şi alte funcţii asimilate funcţiei de secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne | S | – | 6480 |
3 | Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjunctul directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Interne | S | – | 6240 |
4 | Funcţii corespunzătoare gradului de general, amiral, chestor general de poliţie, directorul general al Administraţiei Nationale a Penitenciarelor | S | 5840 | 6160 |
5 | Funcţii corespunzătoare gradului de general-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie, directorii generali adjuncţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor | S | 5360 | 5760 |
6 | Funcţii corespunzătoare gradului de general-
maior, contraamiral, chestor principal de poliţie |
S | 4640 | 5120 |
7 | Funcţii corespunzătoare gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/penitenciare | S | 3840 | 4400 |
8 | Funcţii corespunzătoare gradului de colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare | S | 2760 | 3472 |
9 | Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent-colonel, căpitan–comandor, comisar de poliţie/penitenciare | S | 2312 | 2672 |
10 | Funcţii corespunzătoare gradului de maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliţie/ penitenciare | S | 1864 | 2224 |
11 | Funcţii corespunzătoare gradului de căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare | S | 1688 | 1784 |
12 | Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent, inspector de poliţie/ penitenciare | S | 1640 | 1672 |
13 | Funcţii corespunzătoare gradului de sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare | S | 1600 | 1624 |
14 | Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie/penitenciare debutant | S | – | 1600 |
15 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar principal/plutonier adjutant principal/şef | S | 1568 | 1592 |
PL | 1392 | 1416 | ||
M | 1352 | 1376 | ||
16 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls.I/plutonier adjutant | S | 1536 | 1560 |
PL | 1360 | 1384 | ||
M | 1312 | 1336 | ||
17 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a II-a/plutonier major | S | 1504 | 1528 |
PL | 1328 | 1352 | ||
M | 1280 | 1304 | ||
18 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a III-a/plutonier | S | 1472 | 1496 |
PL | 1288 | 1312 | ||
M | 1248 | 1272 | ||
19 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a IV-a/sergent major | S | 1440 | 1464 |
PL | 1256 | 1280 | ||
M | 1216 | 1240 | ||
20 | Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare (şef formaţiune**) | S | 1568 | 1592 |
M | 1352 | 1376 | ||
21 | Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare | S | 1440 | 1592 |
M | 1216 | 1376 | ||
22 | Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a V-a/sergent/agent de poliţie/penitenciare debutant | PL | – | 1216 |
M | – | 1200 | ||
23 | Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa I | – | 1112 | |
24 | Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a II-a | – | 1104 | |
25 | Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a III-a | – | 1096 | |
26 | Funcţii corespunzătoare gradului de fruntaş | – | 1088 | |
27 | Funcţii corespunzătoare gradului de soldat | – | 1080 |
* Se aplică pentru funcţia de secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne care coordonează activităţile de ordine şi securitate publică.
** Prin formaţiune se înţelege: echipaj, post de poliţie, patrulă, arest, schimb, tură, atelier etc.
NOTĂ:
Pentru personalul militar în activitate, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care prin aplicarea programului de restructurare sunt numiţi/încadraţi în funcţii inferioare, se acordă, solda/salariu de funcţie corespunzător funcţiei din care aceste categorii de personal au provenit, în condiţiile stabilite prin ordinul ordonatorului principal de credite.
Anexa nr. VII – FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE
„APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ”
Capitolul II – Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională
SECŢIUNEA 1
Soldele personalului militar şi salariile poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
Art. 1. – (1) Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională este salarizat în raport cu statutul, activităţile şi organizarea stabilite prin lege, cu îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce îi revin, potrivit jurământului depus, cu responsabilităţile, atribuţiile, rolul, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, cu gradul de efort şi risc, cu pregătirea şi competenţa profesională, precum şi cu interdicţiile şi restrângerea exerciţiului unor drepturi prevăzute pentru personalul din aceste instituţii de legislaţia în vigoare.
(2) Personalul instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) beneficiază de solde, salarii, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale.
(3) Drepturile băneşti acordate militarilor în termen, soldaţilor şi gradaţilor profesinonişti care urmează modulul instruirii individuale, elevilor şi studenţilor instituţiilor militare de învăţământ, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învaţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv ale cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt prevăzute în secţiunea a 7-a din prezentul capitol.
Art. 2. – (1) Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională este format din personal militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, personal civil.
(2) Prin personal militar, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege cadrele militare în activitate, precum şi soldaţii şi gradaţii profesinonişti în activitate.
(3) Prin poliţişti, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din unităţile Ministerului Afacerilor Interne, aflaţi sub incidenţa Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Prin funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din Ministerul Justiţiei, aflaţi sub incidenţa Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată.
(5) Prin personal civil, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual.
SECŢIUNEA a 2-a
Soldele şi salariile funcţiilor de bază
Art. 3. – (1) Personalul militar are dreptul la soldă lunară.
(2) Solda lunară se compune din solda funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.
(3) Solda funcţiei de bază este formată din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă. Pentru realizarea diferenţierii soldelor funcţiilor de bază, se stabilesc soldele de funcţie.
Art. 4. – (1) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.
(2) Salariul lunar se compune din salariul funcţiei de bază, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.
(3) Salariul funcţiei de bază este compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă. Pentru realizarea diferenţierii salariilor funcţiilor de bază, se stabilesc salariile de funcţie.
Art. 5. – (1) Soldele de funcţie, respectiv salariile de funcţie sunt diferenţiate în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuţiile ce revin fiecărei funcţii, solicitările la efort, complexitatea şi gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum şi cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea, prevăzute în Anexa nr. VII capitolul I la prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Pentru personalul militar, precum şi pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soldele de funcţie corespunzător gradelor militare şi nivelului studiilor, respectiv salariile de funcţie corespunzătoare gradelor profesionale şi nivelului studiilor sunt prevăzute în anexa nr. VII capitolul I la prezenta ordonanţă de urgenţă.
(3) Soldele de funcţie/salariile de funcţie şi nivelul studiilor pentru funcţiile de comandă, respectiv de execuţie ale personalului militar pe grade militare, respectiv ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe grade profesionale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele prevăzute în anexa nr. VII capitolul I la prezenta ordonanţă de urgenţă, în raport cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea.
(4) Solda de funcţie se acordă de la data prevăzută în ordinul de numire. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de funcţie se acordă de la data prezentării la serviciu.
(5) Salariul de funcţie se acordă de la data prevăzută în ordinul/dispoziţia/decizia de numire. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, salariul de funcţie se acordă de la data prezentării la serviciu.
Art. 6. – Solda de funcţie, respectiv salariul de funcţie sunt prevăzute în anexa nr. VII capitolul I la prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 7. – (1) Pentru gradul militar pe care îl deţine, ca drept al titularului şi recunoaştere în plan social, personalul militar, respectiv poliţistul şi funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, beneficiază de soldă de grad, respectiv de salariul gradului profesional deţinut.
(2) Cuantumurile soldelor/salariilor de grad sunt următoarele:
Ofiţeri:
– General, amiral, chestor general de poliţie 1250 lei
– General-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie 1175 lei
– General-maior, contraamiral, chestor principal de poliţie 1100 lei
– General de brigadă, general de flotilă aeriană,
contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/penitenciare 1025 lei
– Colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare 900 lei
– Locotenent-colonel, căpitan–comandor,
comisar de poliţie/penitenciare 850 lei
– Maior, locotenet-comandor,
subcomisar de poliţie/penitenciare 800 lei
– Căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare 750 lei
– Locotenent, inspector de poliţie/penitenciare 700 lei
– Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare 650 lei
Maiştri militari
– Maistru militar principal 600 lei
– Maistru militar clasa I 550 lei
– Maistru militar clasa a II-a 500 lei
– Maistru militar clasa a III-a 450 lei
– Maistru militar clasa a IV-a 400 lei
– Maistru militar clasa a V-a 375 lei
Subofiţeri şi agenţi de poliţie/penitenciare
– Plutonier adjutant principal/şef, agent-şef principal de poliţie/
penitenciare 600 lei
– Plutonier adjutant, agent-şef de poliţie/penitenciare 550 lei
– Plutonier major, agent-şef adjunct de poliţie/penitenciare 500 lei
– Plutonier, agent principal de poliţie/penitenciare 450 lei
– Sergent major, agent de poliţie/penitenciare 400 lei
– Sergent 375 lei
Soldaţi şi gradaţi profesinonişti
– Caporal clasa I 350 lei
– Caporal clasa a II-a 325 lei
– Caporal clasa a III-a 300 lei
– Fruntaş 275 lei
– Soldat 250 lei
(3) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează în mod corespunzător actualizării soldelor de bază, prin hotărâre a Guvernului.
(4) Solda de grad se plăteşte de la data acordării gradului, respectiv a înaintării în grad. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de grad se plăteşte de la data prezentării la serviciu.
(5) Salariul gradului profesional deţinut se plăteşte de la data obţinerii gradului profesional, respectiv a avansării în gradul profesional. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, salariul gradului profesional deţinut se plăteşte de la data prezentării la serviciu.
Art. 8. – (1) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îndeplinesc funcţii de comandă beneficiază lunar de solda/salariul de comandă de până la 25% din solda de funcţie/salariul de funcţie.
(2) Funcţiile pentru care se acordă solda/salariul de comandă, mărimea concretă a procentului, precum şi normele de acordare/suspendare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Solda/salariul de comandă se acordă de la data numirii în funcţiile cu drept la solda/salariul de comandă şi încetează la data schimbării din funcţie.
Art. 9. – (1) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda/salariul de comandă beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie, respectiv de salariul de funcţie şi de solda/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.
(2) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, împuternicite să asigure îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de execuţie vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie corespunzătoare funcţiilor în care sunt împuternicite.
(3) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare împuternicite/împuterniciţi îşi menţin soldele de funcţie, respectiv salariile de funcţie şi, după caz, soldele/salariile de comandă avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele acordate în baza prevederilor alin. (1) şi (2).
(4) Normele metodologice privind împuternicirea pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de comandă şi de execuţie se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 10. – Cadrele militare în activitate, numite în funcţii inferioare gradelor pe care le au, ca urmare a situaţiilor prevăzute la art. 81 alin. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, primesc soldele de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute.
Art. 11. – (1) În raport cu timpul servit în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la 1 – 7 gradaţii, care se acordă din 3 în 3 ani. Intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar şi data absolvirii instituţiei militare de învăţământ se ia în calcul la stabilirea de gradaţii. Perioada modulului instruirii individuale nu se ia în calcul la stabilirea de gradaţii.
(2) Fiecare gradaţie reprezintă 3% din solda de funcţie/salariul de funcţie.
(3) Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum şi rezerviştii concentraţi beneficiază de gradaţii în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat, legal stabilit, după cum urmează:
– 3 – 6 ani gradaţia I;
– 6 – 10 ani gradaţia a II-a;
– 10 – 15 ani gradaţia a III-a;
– 15 – 20 de ani gradaţia a IV-a;
– 20 – 25 de ani gradaţia a V-a;
– peste 25 de ani gradaţia a VI-a.
(4) Personalul militar trecut în rezervă care este rechemat în activitate beneficiază de numărul de gradaţii avut înainte de trecerea în rezervă, dacă acesta este mai mare decât cel cuvenit prin aplicarea prevederilor alin. (3), luându-se în calcul pentru acordarea gradaţiei următoare şi vechimea scursă de la acordarea ultimei gradaţii până la trecerea în rezervă.
(5) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică şi absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituţii şi, după caz, soldaţilor şi gradaţilor profesinonişti trecuţi în corpul cadrelor militare în activitate pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data schimbării poziţiei de activitate.
(6) Prevederile alin. (3) – (5) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Art. 12. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care lucrează în condiţii de pericol în unităţile de fabricare, experimentare, analiză sau depozitare a muniţiilor, pulberilor, explozivilor şi substanţelor toxice speciale sau care execută operaţiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice la calamităţi naturale beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase de muncă, diferenţiată în funcţie de gradul de pericol şi/sau de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, astfel:
– locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase 16 – 25%;
– locuri de muncă sau operaţiuni foarte periculoase 9 – 15%;
– locuri de muncă sau operaţiuni periculoase până la 8%.
(2) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă:
- a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
- b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
- c) pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
(3) Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul, elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
Art. 13. – (1) Dispoziţiile legale prin care sunt stabilite sporuri, indemnizații şi alte drepturi de natură salarială pentru personalul din alte domenii de activitate din sectorul bugetar se aplică şi personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care se află în situaţii similare, indiferent de tipul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2) Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 14. – (1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor și/sau activităților deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială beneficiază de o sumă de risc/pericol deosebit calculată în procent de până la 30% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se acordă și personalului din structurile din domeniile informații pentru apărare, cercetare sau operații speciale ale Ministerului Apărării Naționale.
(3) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de o sumă calculată în procent de 30% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care beneficiază de suma prevăzută la alin. (1).
(5) Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea procentului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 15. – (1) Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite.
(3) Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 16. – Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil, trimişi în interesul serviciului în delegare sau detaşaţi la aplicaţii, trageri, instrucţie în tabără sau în alte misiuni în alte localităţi decât cele în care se află sediul unităţii din care fac parte, au dreptul la indemnizaţia de delegare sau de detaşare, precum şi la decontarea cheltuielilor de cazare, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile personalului din sectorul bugetar.
Art. 17. – Drepturile de transport ale personalului militar în activitate, ale poliţiştilor, ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi ale personalului civil sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 18. – (1) Personalul care lucrează cu cifru de stat beneficiază de o indemnizaţie de 15 – 20% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Funcţiile pentru care se acordă indemnizaţia de cifru şi mărimea concretă a procentului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Funcţiile cu drept la indemnizaţie de cifru se prevăd prin statele de organizare.
SECŢIUNEA a 3-a
Drepturi specifice activităţii desfăşurate
în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Art. 19. – Pentru realizarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5%.
Art. 20. – (1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
– până la 5 ani – un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 5 – 10 ani – un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 10 – 15 ani – un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 15 – 20 ani – un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 20 – 25 ani – un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 25 – 30 ani – un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– peste 30 ani – un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază.
(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, trecuţi în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situaţia în care pot desfăşura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menţinute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, respectiv cu două salarii ale funcţiei de bază.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care beneficiază de plăţi compensatorii.
(4) În caz de deces al beneficiarului înainte de data plăţii ajutorului, acesta se acordă soţiei sau soţului supravieţuitor ori copiilor, iar în lipsa acestora, părinţilor, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin.(1) şi alin.(2).
Art. 21. – (1) Personalul militar trecut în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, fiind clasaţi „Apt limitat” sau ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad, a reorganizării unor unităţi, a reducerii unor funcţii din statele de organizare, şi pentru care nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii corespunzătoare în aceeaşi unitate sau în alte unităţi, sau pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor, şi care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, beneficiază de un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază avute, respectiv cu 10 salarii ale funcţiei de bază avute, în luna schimbării poziţiei de activitate.
(2) În cazul în care persoanele aflate în situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor, acestea mai beneficiază de plata unui ajutor, stabilit în raport cu vechimea efectivă în calitate de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, după cum urmează:
– 50% din solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, pentru cei care au o vechime efectivă cuprinsă între 1 şi 5 ani;
– 55% din solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, pentru cei care au o vechime efectivă cuprinsă între 5 şi 15 ani;
– 60% din solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, pentru cei care au o vechime efectivă de peste 15 ani.
(3) Ajutorul prevăzut la alin. (2) se acordă cu data de întâi a lunii următoare celei în care a avut loc trecerea în rezervă, respectiv încetarea raporturilor de serviciu, până la încadrarea în muncă, fără a se depăşi durata maximă prevăzută de lege pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj.
(4) Perioada pentru care se acordă ajutorul prevăzut la alin. (2) constituie vechime în muncă şi stagiu de cotizare pentru care unităţile au obligaţia să calculeze şi să vireze contribuţiile sociale.
(5) Contribuţiile sociale prevăzute de lege pentru angajat şi angajator se suportă din fondurile aprobate prin buget cu această destinaţie.
(6) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului militar care beneficiază de plăţi compensatorii.
(7) Drepturile băneşti prevăzute la alin. (2) se plătesc pe baza unei declaraţii de angajament lunare, pe propria răspundere, din care să rezulte că beneficiarii ajutorului nu sunt încadraţi în muncă sau nu desfăşoară nicio activitate care să le asigure un venit lunar.
Art. 22. – (1) Persoanele care redobândesc calitatea de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după 90 de zile calendaristice de la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu, atunci când sunt trecute din nou în rezervă sau în retragere, respectiv le încetează din nou raporturile de serviciu, beneficiază de ajutorul acordat pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special şi personal civil, în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, din care se deduce ajutorul acordat la trecerea în rezervă anterioară/încetarea raporturilor de serviciu anterioare, exprimat în număr de solde ale funcţiilor de bază, respectiv salarii ale funcţiilor de bază.
(2) În caz de rechemare în activitate, respectiv de redobândire a calităţii de poliţist sau funcţionar public cu statut special în sistemul administraţiei penitenciare, în termen de până la 90 de zile calendaristice de la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu, ajutorul exprimat în număr de solde ale funcţiilor de bază, respectiv salarii ale funcţiilor de bază se restituie, iar la o nouă trecere în rezervă sau retragere/încetare a raporturilor de serviciu se ia în considerare şi timpul servit înaintea primei treceri în rezervă sau retragere, respectiv încetării raporturilor de serviciu.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor provenite, după caz, din rândul personalului militar, poliţiştilor, respectiv funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au trecut în rezervă, respectiv au încetat raporturile de serviciu, şi care, la trecerea în rezervă, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, au beneficiat de ajutoare stabilite conform legii.
Art. 23. – (1) Drepturile băneşti prevăzute la art. 20 şi 21 nu se acordă cadrelor militare trecute în rezervă în baza art. 85 alin. 1 lit. f) – l), art. 87 şi 88 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Drepturile băneşti prevăzute la art. 20 şi 21 nu se acordă poliţiştilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în baza art. 69 alin. (1) lit. d), e), f), g), h), i), k) sau l) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Drepturile băneşti prevăzute la art. 20 şi 21 nu se acordă poliţiştilor nici în cazul în care, în timpul suspendării din funcţie, acestora le-au încetat raporturile de serviciu în baza art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) În situaţiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Drepturile băneşti prevăzute la art. 20 şi 21 nu se acordă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare cărora le-au încetat raporturile de serviciu în baza art. 61 lit. a) sau c) din Legea nr. 293/2004, republicată.
(6) Drepturile băneşti prevăzute la art. 20 şi 21 nu se acordă funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nici în cazul în care, în timpul suspendării din funcţie, acestora le-au încetat raporturile de serviciu în baza art. 58 alin. (3) şi art. 64 din Legea nr. 293/2004, republicată.
(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător soldaţilor şi gradaţilor profesinonişti.
Art. 24. – În caz de deces al personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după caz, soţia sau soţul supravieţuitor ori copiii, iar în lipsa acestora, părinţii, beneficiază de un ajutor, calculat potrivit art. 20, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedaţi.
Art. 25. – (1) Pentru activitatea desfăşurată în unităţi situate în localităţi sau în zone izolate ori în unităţi situate în localităţi sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, beneficiază de un spor de până la 20% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Criteriile de stabilire a localităţilor şi zonelor izolate, a localităţilor şi zonelor unde atragerea personalului se face cu greutate, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc, conform actelor normative în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 26. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutate sau transferate, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la:
- a) o indemnizaţie de mutare egală cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază cuvenită/cuvenit pentru noile funcţii în care au fost încadraţi;
- b) o indemnizaţie pentru fiecare membru de familie aflat în întreţinere, egală cu 1/4 din solda funcţiei de bază, respectiv din salariul funcţiei de bază cuvenită/cuvenit, în luna schimbării domiciliului membrilor de familie;
- c) rambursarea costului transportului pentru personalul militar, membrii de familie şi gospodăria lor;
- d) o permisie, respectiv o învoire plătită de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.
(2) Indemnizaţia de mutare prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în luna schimbării domiciliului.
(3) Rambursarea costului transportului pentru personalul militar se efectuează la data prezentării la unitate, iar pentru membrii de familie şi gospodăria lor se efectuează la data schimbării domiciliului, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(4) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă şi persoanelor chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate ori cărora li se acordă gradul la absolvirea cursului de formare a cadrelor militare în activitate, persoanelor nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor sau, după caz, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Indemnizaţia se calculează în raport cu solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, stabilită pentru funcţiile în care acestea sunt numite.
(5) Cadrele militare în activitate care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ militar beneficiază, după absolvire, de indemnizaţia de mutare şi de decontarea costului transportului, prevăzute la alin. (1).
(6) La absolvirea instituţiilor de învăţământ militar, elevii şi studenţii militari cărora li se acordă grade de ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri ori cei care au obţinut asemenea grade pe timpul şcolarizării au dreptul, la prezentarea la unităţi, la o indemnizaţie de instalare egală cu solda funcţiei de bază stabilită pentru funcţiile în care au fost numiţi şi la decontarea cheltuielilor de transport pentru ei, membrii de familie şi gospodăria lor.
(7) Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(8) Soldaţii şi gradaţii profesinonişti în activitate care au obţinut grade de subofiţeri ca urmare a absolvirii unor cursuri beneficiază de indemnizaţie de instalare numai în situaţia în care nu au beneficiat de indemnizaţie în condiţiile alin. (10).
(9) În localităţile izolate sau în zonele unde atragerea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, indemnizaţia prevăzută la alin. (6) poate fi la nivelul a două solde ale funcţie de bază, respectiv a două salarii ale funcţiei de bază.
(10) Soldaţii şi gradaţii profesinonişti în activitate, la semnarea primului contract, beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu solda funcţiei de bază cuvenită.
(11) Personalul militar care a beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care, ulterior, şi-a prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ, respectiv de la semnarea primului contract va restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani. Această prevedere se aplică în mod corespunzător şi personalului care a urmat cursul de formare a cadrelor militare în activitate.
(12) Cadrelor militare trecute în rezervă sau direct în retragere, în baza
art. 85 alin. 1 lit. a) – f) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care îşi schimbă domiciliul în termen de 12 luni de la data schimbării poziţiei de activitate, li se rambursează cheltuielile de transport pentru ele, membrii lor de familie şi gospodărie, până la localitatea unde îşi stabilesc domiciliul.
(13) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior şi-au prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ vor restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani.
(14) În cazul decesului personalului militar, familia acestuia are dreptul la rambursarea costului transportului prevăzut la alin. (1) lit. c), dacă în termen de
12 luni de la data decesului îşi stabileşte domiciliul în altă localitate.
Art. 27. – Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care au în primire cai sau câini de serviciu au dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de până la 5% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
Art. 28. – (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.
(2) Personalul încadrat în structurile de conducere și de forțe puse la dispoziția NATO pentru îndeplinirea misiunilor specifice care funcționează pe teritoriul României sau în structuri NATO sau UE dislocate pe teritoriul României beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază de până la 30%.
Art. 29. – Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în structurile instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, preoţii militari sunt asimilaţi ofiţerilor şi beneficiază de solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, de compensaţiile, primele, sporurile, indemnizaţiile şi de alte drepturi salariale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 30. – Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv şi a minorilor condamnaţi în penitenciare sau internaţi în centre de reeducare minori, în spitale-penitenciare, în secţii (ateliere) de producţie, în puncte de lucru ori în perioada în care se află în mijloace de transport au dreptul, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii, la o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% din salariul de funcţie.
Art. 31. – De indemnizaţia prevăzută la art. 30 beneficiază şi membrii grupelor de intervenţie, precum şi cei care sunt desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în cadrul grupelor de intervenţie la unităţile unde funcţiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate.
Art. 32. – Guvernul României este abilitat să stabilească şi alte drepturi salariale specifice pentru personalul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la propunerea conducătorilor acestora.
Art. 33. – (1) Pentru asigurarea condiţiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în raport cu standardele de performanţă profesională, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalului civil, li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional.
(2) Titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării pe trei niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obţine/menţine potrivit condiţiilor, criteriilor şi standardelor de performanţă stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 6%, 8%, respectiv 10%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.
(4) Specialităţile, condiţiile de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile şi standardele de performanţă se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 34. – Maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii şi gradaţii profesinonişti, agenţii de poliţie şi cei din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul contractual care desfăşoară activităţi de conducători de autovehicule, inclusiv cei care conduc motociclete cu ataş, care, prin natura muncii, lucrează peste programul normal de lucru, inclusiv în zilele de repaus săptămânal sau în zilele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, şi cărora nu li se poate acorda timp liber corespunzător, au dreptul la o compensaţie de 5-25% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
SECŢIUNEA a 4-a
Primele şi compensaţiile acordate personalului aeronautic
Art. 35. – Personalul aeronavigant definit la art. 8, 17 şi 31 din Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, denumit în continuare statut, aprobat prin Legea nr. 35/1990, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, beneficiază, în condiţiile prevăzute de statut, de următoarele prime:
- a) prima de clasificare;
- b) prima orară de zbor;
- c) prima de paraşutare;
- d) prima specială pentru încercarea, recepţia şi verificarea în zbor a tehnicii aeronautice.
Art. 36. – (1) Prima de clasificare se acordă lunar personalului navigant de aviaţie şi paraşutiştilor militari, în limitele a 8 – 30% din solda de funcţie, diferenţiată în raport cu titlul de clasificare deţinut, categoria de personal navigant, aeronave şi activităţi.
(2) Pentru militarii în termen prima de clasificare se calculează la solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist, cu o gradaţie.
Art. 37. – (1) Prima orară de zbor se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal navigant de aviaţie, definite la art. 9 şi 17 din statut, astfel:
- a) prima orară de zbor se acordă pilotului comandant de bord, diferenţiat în funcţie de categoria de aeronave şi de condiţiile de zbor, în procente cuprinse între 2 – 10% din 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de escadrilă/similar;
- b) pentru zborurile executate în echipaj, membrii acestora au dreptul la prima orară de zbor, calculată în limitele a 50 – 85% din prima orară de zbor a pilotului comandant de bord, în raport cu categoria de personal navigant şi cu activităţile pe care le desfăşoară la bordul aeronavei.
(2) În funcţie de tipul şi de dificultatea misiunii de zbor, de condiţiile în care se execută zborul şi de categoria de aeronave respectivă, prima orară de zbor stabilită la alin. (1) lit. a) şi b), se majorează în limitele a 50 – 200%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Drepturile salariale prevăzute la alin.(1) şi (2) se acordă în acelaşi cuantum ambilor piloţi de pe aeronave de instrucţie şi de luptă, în cazul zborurilor de încercare, recepţie şi verificare a aeronavelor, pentru cercetarea meteorologică, demonstrative sau în cadrul aplicaţiilor şi antrenamentelor.
(4) Pentru misiunile executate cu aeronave peste hotare sau în cadrul companiilor civile de transport aerian, drepturile salariale prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă, pentru întregul traiect de zbor, în cuantumurile prevăzute de reglementările în vigoare pentru aviaţia civilă.
(5) Prima orară de zbor se plăteşte în funcţie de durata misiunii de zbor rezultată din registrele de cronometraj. În cazurile în care calificativele obţinute în urma executării zborurilor nu sunt pozitive, durata acestora nu se ia în calcul la plata primelor orare de zbor.
Art. 38. – (1) Prima de paraşutare se acordă lunar tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronavigant, definite la art. 9, 10 şi 17 din statut, în procente cuprinse între 2 – 8% din 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, pentru fiecare paraşutare executată, diferenţiat în raport cu condiţiile de lansare şi aterizare, cu condiţiile de zbor şi meteorologice şi cu dificultatea lansării.
(2) Pentru paraşutările executate sub formă de exerciţii combinate, cu acţionarea comenzii manuale, cu deschiderea paraşutei de rezervă, cu lansarea cu container de luptă sau materiale şi de la înălţimi şi viteze periculoase de lansare, personalului aeronavigant definit la art. 9, 10 şi 17 din statut i se acordă compensaţii în procente cuprinse între 1-5% din 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar.
(3) Pentru catapultarea din aeronavă, piloţilor li se acordă prime echivalente cu:
- a) o soldă a funcţiei de bază, în cazul catapultării ca urmare a unui caz de forţă majoră prevăzut în instrucţiunile de pilotaj;
- b) două solde ale funcţiei de bază, în cazul catapultării de încercare-testare sau recepţie a sistemelor de salvare.
Art. 39. – (1) Prima specială pentru încercarea, recepţia şi verificarea în zbor a tehnicii aeronautice se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronavigant, definite la art. 8 şi 17 din statut, astfel:
- a) pentru zborurile de încercare, recepţie şi verificare a aeronavelor prototip şi a celor nou-construite, personalului navigant de aviaţie i se acordă prime speciale, calculate în procente faţă de 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviaţie/similar, la categoria respectivă de aeronave, după cum urmează:
- i) pentru primul zbor al unei aeronave prototip, în limitele a 200 – 500%, în funcţie de categoria de aeronave;
- ii) pentru primul zbor al unei aeronave nou-construite, în limitele a
30 – 70%, în funcţie de categoria de aeronave;
iii) pentru fiecare zbor de încercare a unei aeronave nou-construite, prevăzut în programele de încercare pentru omologare sau de casă (cu excepţia primului zbor), în limitele a 5 – 20%, în funcţie de categoria de aeronave;
- iv) pentru fiecare zbor de încercare a produselor noi de aviaţie (motoare, sisteme de salvare, rachete, muniţii, bombe, instalaţii de armament şi anvelope), în limitele a 4 – 15%;
- b) pentru paraşutările executate în scopul încercării, recepţiei şi verificării paraşutelor prototip sau nou-construite, paraşutiştilor li se acordă prime speciale, calculate în procente faţă de 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, după cum urmează:
- i) pentru fiecare paraşutare de omologare a produselor prototip şi serie zero, în limitele a 10 – 20%, în funcţie de categoria şi tipul de paraşută;
- ii) pentru fiecare paraşutare de recepţie şi verificare a produselor noi, în limitele a 5 – 10%, în funcţie de categoria şi tipul de paraşută;
- c) pentru zborurile de încercare a unei aeronave după reparaţia capitală sau medie, pentru recepţia unei aeronave noi sau reparate, precum şi pentru verificarea după executarea unor lucrări de importanţă majoră (lucrări regulamentare, schimbări de agregate de motoare) se acordă prime speciale, calculate în limitele a 4 – 18% din 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviaţie/similar, la categoria respectivă de aeronave;
- d) pentru paraşutările executate în scopul recepţiei paraşutelor după reparaţia capitală sau medie, precum şi pentru verificările prin paraşutare a produselor la care s-au executat lucrări de importanţă majoră, paraşutiştilor li se acordă prime speciale în procente faţă de 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, în limitele a 4 – 8%.
(2) Primele speciale stabilite la alin. (1) lit. a) şi c) se acordă membrilor echipajului în cuantum de 75% din prima pilotului comandant de bord, iar pentru încercarea sau recepţia aeronavelor de instrucţie şi de luptă, integral ambilor piloţi.
Art. 40. – Personalul aeronautic nenavigant, definit la art. 12, 17 şi 31 din statut, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, beneficiază în condiţiile prevăzute de statut de următoarele prime:
- a) prima de clasificare;
- b) prima de specializare;
- c) prima pentru asigurarea activităţilor aeronautice.
Art. 41. – Prima de clasificare se acordă lunar personalului aeronautic nenavigant, cu excepţia inginerilor şi subinginerilor, în limitele a 5 – 19% din solda de funcţie, diferenţiat în raport cu titlul de clasificare deţinut, categoria de personal nenavigant şi categoria de tehnică aeronautică.
Art. 42. – Prima de specializare se acordă lunar ofiţerilor ingineri şi subingineri de aviaţie, de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene, în limitele a 8 – 22% din solda de funcţie, diferenţiat în raport cu titlul de specializare deţinut, categoria de personal nenavigant şi categoria de tehnică aeronautică.
Art. 43. – (1) Primele pentru asigurarea activităţilor aeronautice se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronautic nenavigant, definite la
art. 12 şi 17 din statut, precum şi inginerilor, subinginerilor şi tehnicienilor de bord, astfel:
- a) prima de aterizare se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, definit la art. 13 şi 17 din statut, din unităţi (similare) care execută activităţi de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol şi în zbor aeronave, exploatează şi întreţin mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine şi de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace tehnice de control obiectiv, diferenţiat pe categorii de funcţii ale personalului şi tipuri de aeronave, în limitele a 0,04 – 3% din 1/2 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru inginerul-şef al escadrilei/similar, pentru fiecare aterizare urmată de refacerea capacităţii de zbor;
- b) pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare prevăzută la lit. a) se majorează cu 50%;
- c) pentru personalul tehnic-ingineresc de aviaţie care operează tehnica de avioane fără pilot, prima de aterizare (lansare) reprezintă un cuantum în limitele a
5 – 40% din solda de funcţie, pentru fiecare lansare, diferenţiat pe categorii şi tipuri de avioane fără pilot; - d) personalul aeronautic care execută activităţi de exploatare a simulatoarelor de zbor beneficiază de o primă pentru asigurare tehnică, în cuantum de 0,10 – 0,50% din solda de funcţie, pentru fiecare oră de funcţionare a simulatorului în procesul de instruire a personalului navigant, diferenţiat pe categorii şi tipuri de simulatoare;
- e) soldaţii şi gradaţii profesinonişti în activitate, precum şi militarii în termen, calificaţi, care desfăşoară activităţi de asigurare tehnică de aviaţie, beneficiază lunar de o primă de aterizare în limitele a 0,5 – 2,5% din solda de funcţie corespunzătoare gradului de caporal clasa a I-a, pentru fiecare aterizare, urmată de refacerea capacităţii de zbor, diferenţiat pe categorii de aeronave şi activităţi;
- f) prima pentru asigurarea tehnică a zborului se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, definit la art. 13 şi 17 din statut, care execută lucrări regulamentare, periodice şi de întreţinere, reparaţii curente şi modernizări ale tehnicii de aviaţie, precum şi activităţi de conducere a proceselor de exploatare,
reparare-fabricare, asimilare şi experimentare a tehnicii de aviaţie şi de asigurare cu tehnică de aviaţie. Face excepţie personalul tehnic-ingineresc de aviaţie din unităţile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice şi din comisiile de reprezentanţi militari de pe lângă acestea, în funcţie de numărul orelor de zbor realizate, la eşalonul respectiv, diferenţiat pe categorii de personal şi categorii de aeronave, în limitele a 0,003 – 0,1% din solda de funcţie, pentru ora de zbor; - g) pentru personalul de comandă din unităţile care operează tehnica de avioane fără pilot se acordă, la sfârşitul fiecărui an, o primă pentru asigurarea zborului, egală cu valoarea soldei de funcţie, în vigoare în luna decembrie, proporţional cu îndeplinirea planului anual de lansări a avioanelor;
- h) prima de reparaţii se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene din unităţile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice şi comisiile de reprezentanţi militari de pe lângă acestea, care execută sau conduc activităţi de reparaţii, modernizări, proiectare, fabricare, asimilare şi experimentare a tehnicii aeronautice militare, precum şi recepţia acesteia din fabricaţie şi reparaţie, în funcţie de tehnica reparată, fabricată şi recepţionată, diferenţiat pe categorii de personal şi în raport de complexitatea lucrărilor, în procent de 0,2 – 15% din solda de funcţie, pentru fiecare produs recepţionat de beneficiar;
- i) prima de start se acordă lunar meteorologilor, personalului tehnic de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene şi personalului tehnic auto care execută, organizează sau conduc activităţi specifice asigurării starturilor de zbor cu aeronave militare, în funcţie de numărul de starturi de zbor executate/misiuni independente, în limitele a 1 – 2% din solda de funcţie, pentru fiecare start, diferenţiat pe categorii de personal şi aeronave;
- j) prima de dirijare se acordă lunar navigatorilor de sol pentru conducerea, dirijarea şi coordonarea activităţii de zbor a aeronavelor militare, în funcţie de numărul de aeronave conduse, dirijate sau coordonate, în limitele a 0,02 – 2% din solda de funcţie, diferenţiat pe categorii de personal, tehnică aeronautică şi activităţi.
(2) Prin start executat se înţelege startul îndeplinit în proporţie de cel puţin 50% din durata planificată, la care specialistul respectiv a desfăşurat activităţi specifice de asigurare a zborului.
(3) Prin misiune independentă se înţelege zborul executat la ordin de o aeronavă izolată sau, după caz, formaţie de aeronave, la care specialistul respectiv a desfăşurat activităţi specifice de asigurare a zborului.
Art. 44. – (1) În cazul imposibilităţii desfăşurării activităţilor aeronautice specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, ca urmare a unui eveniment de aviaţie, a unei boli profesionale sau a unor defecţiuni cauzate de activităţile aeronautice desfăşurate, personalul aeronautic beneficiază de:
- a) toate drepturile prevăzute pentru categoria de personal aeronautic din care face parte, pe timpul recuperării capacităţii de muncă, până la stabilirea situaţiei medico-militare, fără a se depăşi însă durata de 2 ani;
- b) o compensaţie la solda funcţiei de bază, astfel încât noile drepturi salariale să nu se micşoreze, în cazul în care desfăşoară alte activităţi militare decât cele specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, până la limita de vârstă prevăzută la art. 45 din statut.
(2) Compensaţia reprezintă diferenţa dintre solda funcţiei de bază şi prima de clasificare, cumulate, avute ca personal aeronautic, şi solda funcţiei de bază cuvenită pentru funcţia în care este încadrat cel în cauză.
(3) Prevederile alin.(1) lit. b) se aplică pentru personalul aeronautic care are o vechime efectivă în serviciu de cel puţin 80% din vechimea minimă prevăzută de legislaţia în vigoare pentru pensionare.
Art. 45. – (1) În conformitate cu art. 57 din statut, prevederile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător personalului aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale încadrat, potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, precum şi militarii din unităţile de toate armele şi cei detaşaţi în afara Ministerului Apărării Naţionale, care execută activităţi aeronautice militare.
(2) Pentru personalul aeronautic definit de statut, care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, prevederile art. 35 – 44 se aplică în mod corespunzător.
(3) Baza de calcul a primelor şi compensaţiilor acordate în lei personalului aeronautic prevăzut la alin.(2) se constituie, în mod corespunzător, din solda de funcţie prevăzută de statul de organizare sau, după caz, prin ordinul de numire/detaşare pentru fiecare participant la misiuni în afara teritoriului statului român.
(4) Personalul aeronautic trimis în misiune permanentă în străinătate, care încadrează funcţiile alocate României în cadrul Grupului de transport aerian de mare capacitate (HAW), beneficiază de următoarele drepturi în valută:
- a) personalului navigant, aşa cum este definit la art. 8 şi 31 din statut, i se acordă o primă orară de zbor la nivelul a 1% din salariul lunar în valută. Pentru misiunile executate în zonele de conflict sau în teatrele de operaţii prima orară de zbor se măreşte cu 100%. Prima orară de zbor se plăteşte în funcţie de durata zborului rezultată din registrele de cronometraj sau din documentele similare utilizate de HAW. Pentru catapultarea din aeronavă, piloţilor li se acordă o primă egală cu un salariu lunar în valută;
- b) personalului aeronautic nenavigant, aşa cum este definit la art. 12 din statut, care execută activităţi de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol şi în zbor aeronave, exploatează şi întreţine mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine şi de prevenire a evenimentelor de zbor, i se acordă o primă de aterizare la nivelul a 1% din salariul lunar în valută, pentru fiecare aterizare. Pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare se majorează cu 50%;
- c) personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, aşa cum este definit la art. 13 din statut, care execută lucrări de exploatare, întreţineri curente şi reparaţii ale tehnicii de aviaţie i se acordă o primă pentru asigurarea tehnică a zborului la nivelul a 0,1% din salariul lunar în valută, pentru fiecare oră de zbor asigurată tehnic.
(5) Condiţiile de acordare a primelor şi compensaţiilor de care beneficiază personalul aeronautic, precum şi diferenţierea procentelor/cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secţiune, pe categorii de personal, tehnică aeronautică şi activităţi, se stabilesc prin norme aprobate de ordonatorul principal de credite.
Art. 46. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător întregului personal aeronautic militar şi poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare.
SECŢIUNEA a 5-a
Drepturile băneşti specifice personalului ambarcat, ale celui care execută salturi din elicoptere în apă şi ale scafandrilor din marina militară
- 1. Drepturile băneşti specifice personalului ambarcat pe nave de suprafaţă
Art. 47. – (1) Personalul din subunităţile şi unităţile marinei militare, ambarcat pe nave de suprafaţă, au dreptul la o primă de ambarcare, astfel:
- a) pe timpul cât navele se află în baza lor permanentă:
- i) personalul militar şi personalul civil – 15% din solda de funcţie/salariul de bază;
- ii) elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar – 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist;
- b) pe timpul cât navele se deplasează din baza lor permanentă pentru instrucţii, aplicaţii sau alte misiuni, pe lângă drepturile prevăzute la lit. a), mai beneficiază de:
- i) personalul militar şi personalul civil – 15% din solda de funcţie/salariul de bază;
- ii) elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar – 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
(2) Prin personal ambarcat se înţelege personalul încadrat potrivit statelor de organizare ale navelor respective, precum şi cel ambarcat pentru diverse misiuni, inspecţii, controale, verificări, reparaţii ordonate sau planificate de organele competente în documentele care atestă prezenţa la bordul navelor.
Art. 48. – Membrii echipajelor de pe nave care conduc, coordonează, evaluează sau execută efectiv manevrele de plecare şi de acostare, precum şi alte manevre şi activităţi periculoase beneficiază de o primă egală cu 50% din solda de funcţie/salariul de bază zilnic, indiferent de numărul de manevre din zona respectivă.
- 2. Drepturile băneşti specifice personalului care execută salturi
din elicoptere în apă şi scafandrilor
Art. 49. – Personalul care execută salturi din elicoptere în apă are dreptul, pentru fiecare salt, la o primă, astfel:
- a) personalul militar şi personalul civil – 1% din ½ a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul unităţii de scafandri;
- b) elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar – 1% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
Art. 50. – (1) Scafandrii militari şi civili brevetaţi beneficiază de o primă de clasificare în limitele a 5 – 30% din solda de funcţie/salariul de bază, diferenţiat în raport cu titlul de clasificare deţinut.
(2) Scafandrii brevetaţi şi scafandrii cursanţi au dreptul pentru orice scufundare reală sau în simulatoare, care cuprinde timpul compresiei, lucrul efectiv şi decompresia, la o primă orară sau zilnică, în procente, din ½ a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:
- a) pentru scufundarea autonomă cu circuit deschis, scufundarea cu alimentare de la suprafaţă sau scufundarea cu turela deschisă, o primă orară de
1 – 5%; - b) pentru scufundarea autonomă cu circuit semiînchis, o primă orară de
1,5 – 6%; - c) pentru scufundarea autonomă cu circuit închis, o primă orară de 2 – 3%;
- d) pentru scufundarea unitară cu turela închisă, scufundarea unitară cu minisubmarin sau scufundarea unitară în simulatoare, o primă orară de 3 – 7%;
- e) pentru scufundarea în saturaţie, o primă zilnică de 12 – 50%.
(3) Pentru scufundările reale, executate de scafandrii de mare adâncime, în scop de antrenament, prima se diminuează cu 20%.
(4) Pentru scufundările reale care se execută în apă, cu temperatura mai mică de 100 C, precum şi pentru cele de testare de noi procedee, echipamente sau aparatură de scufundare, prima de scufundare se majorează cu 25%.
(5) Pentru scufundări reale în cadrul misiunilor de tip EOD, prima se majorează cu 100%.
Art. 51. – (1) Scafandrii lansaţi sau recuperaţi din/de vedete rapide, submarin sau elicopter beneficiază de o primă de salt sau de recuperare, în procente, din ½ a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:
__________
____________________________________________________________________
| Lansare | Vedetă | Elicopter | Submarin |
| Recuperare |_____________|_____________________|__________________|
| | Viteză | Staţionare| Evoluţie| Sas | Tub lansare|
| | | | | | torpilă |
| |_____________| | | | |
| | 12 Nd| 24 Nd| | | | |
| |______|______|___________|_________|_____|____________|
| | % | % | % | % | % | % |
|_______________________|______|______|___________|_________|_____|____________|
| Cu micul echipament | 2 | 3 | 3 | 4 | – | – |
|_______________________|______|______|___________|_________|_____|____________|
| Cu echipament complet | 3 | 4 | 4 | 5 | 5,5 | 6 |
|_______________________|______|______|___________|_________|_____|____________|
(2) Pentru misiunile de luptă reale, prima de salt sau de recuperare se majorează cu 100%.
Art. 52. – Membrii echipajelor submersibilelor de cercetare şi intervenţie, precum şi personalul de altă specialitate, care, prin natura funcţiei, execută imersiuni în incintă nepresurizată, au dreptul la o primă orară de 2,5 – 5% din ½ a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri.
Art. 53. – Membrii echipei de suprafaţă care asigură scufundările din punct de vedere organizatoric, tehnic şi medical, stabiliţi în conformitate cu normele de organizare şi conducere a activităţilor de scufundare din unitatea de scafandri, au dreptul la o primă orară sau zilnică de 10 – 25% din prima de scufundare orară sau zilnică de care beneficiază scafandrii brevetaţi.
Art. 54. – Prima orară sau zilnică de scufundare se acordă şi personalului de altă specialitate care, prin natura atribuţiilor de serviciu, execută scufundări reale sau în simulatoare.
Art. 55. – Condiţiile de acordare a primei de clasificare şi a primei de scufundare, precum şi diferenţierea cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta anexă, pe categorii de personal şi activităţi, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 56. – Pe timpul desfăşurării activităţilor de control la bordul navelor româneşti şi străine în cadrul misiunilor de luptă, reglementate prin ordin al ordonatorului principal de credite, personalul echipelor specializate beneficiază de o compensaţie de 30% din solda de funcţie.
- 3. Drepturile personalului ambarcat pe submarine
Art. 57. – Personalul militar şi personalul civil beneficiază de o primă de ambarcare de 30% din solda de funcţie/salariul de bază, iar elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar de o primă de ambarcare de 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
Art. 58. – (1) Pe timpul navigaţiei în imersiune, personalul militar şi personalul civil beneficiază de o primă orară de imersiune de 2% din ½ a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul submarinului, iar elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar de o primă de imersiune de 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.
(2) Pentru navigaţia submarinului la adâncimi cuprinse între 100 – 200 m, prima orară de imersiune se dublează, iar pentru navigaţia la adâncimi de peste 200 m, aceasta se triplează.
(3) Pentru fiecare intrare sau ieşire în/din imersiune se adaugă 30% din valoarea primei orare de imersiune.
Art. 59. – Personalul ambarcat pe submarine care participă la proba de imersiune la mare adâncime beneficiază de o primă egală cu două solde de funcţie ale comandantului de submarin.
Art. 60. – Pentru ieşirea din submarinul avariat, membrii echipajului primesc o primă echivalentă cu 4 solde de funcţie ale comandantului de submarin.
Art. 61. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în situaţii similare, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
SECŢIUNEA a 6-a
Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor şi în alte situaţii
Art. 62. – (1) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cu acordul şi în interesul autorităţilor sau instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, beneficiază de solda funcţiei de bază avută/salariul funcţiei de bază avut la data începerii cursurilor, cu excepţia soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituţia de învăţământ, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(2) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care urmează cursuri de carieră şi nivel, precum şi alte activităţi de perfecţionare sau formare continuă beneficiază de solda funcţiei de bază avută/salariul funcţiei de bază avut la data începerii cursurilor şi de celelalte drepturi salariale avute, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin şi pe perioada stagiului la unităţi.
(4) Elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ superior pentru formarea personalului militar după obţinerea gradului de ofiţer beneficiază de solda gradului acordat.
(5) Personalul contractual care participă la cursuri sau stagii de formare profesională cu scoatere integrală din activitate, cu acordul şi în interesul autorităţilor sau instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, beneficiază, în această perioadă, de o indemnizaţie egală cu salariul de bază, indemnizaţiile, compensaţiile şi sporurile acordate în luna anterioară trimiterii la aceste forme de pregătire profesională, cu excepţia celor care se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat.
(6) Pentru ofiţerii care în timp ce urmează cursurile instituţiilor de învăţământ superior militare sau civile, precum şi doctoratul sunt înaintaţi în grad sau pentru maiştrii militari şi subofiţerii aflaţi în această situaţie când li se acordă grade de ofiţeri, solda de funcţie a acestora nu poate fi mai mică decât solda de funcţie minimă prevăzută pentru gradul respectiv.
(7) Pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care, în timp ce urmează cursurile instituţiilor de învăţământ superior, precum şi doctoratul, sunt avansaţi în grad profesional sau pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare cărora li se acordă grade profesionale superioare, salariul de funcţie al acestora nu poate fi mai mic decât salariul de funcţie minim prevăzut pentru gradul profesional respectiv.
(8) Solda funcţiei de bază şi alte drepturi salariale pentru personalul militar detaşat la alte unităţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor unor funcţii sau a unor misiuni se stabilesc şi plătesc de unităţile de la care acesta este detaşat.
Art. 63. – (1) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care sunt puşi la dispoziţie în situaţii temeinic justificate, potrivit legii, beneficiază de solda funcţiei de bază avută/salariul funcţiei de bază avut, cu excepţia soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi de celelalte drepturi salariale avute, în condiţiile prevăzute prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cadrelor militare în activitate puse la dispoziţie ca efect al începerii urmăririi penale.
Art. 64. – (1) Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda funcţiei de bază, precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârşitul lunii în care a avut loc schimbarea poziţiei de activitate.
(2) Termenul legal de predare a funcţiei începe de la data schimbării poziţiei de activitate. Dacă termenul legal de predare a funcţiei depăşeşte luna respectivă, plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se face, în continuare, până la terminarea predării, fără a depăşi acest termen. Termenul legal de predare a funcţiei nu poate depăşi 30 de zile calendaristice pentru cadrele militare, respectiv 22 de zile lucrătoare pentru poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pentru cadrele militare înaintate în grad în activitate şi trecute în rezervă cu aceeaşi dată, solda funcţiei de bază se stabileşte, proporţional, în raport cu noul grad.
(4) Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din iniţiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda funcţiei de bază, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite până la data schimbării poziţiei de activitate. Situaţiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
(5) Prevederile alin. (1), (3) şi (4) se aplică, în mod corespunzător, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cărora le încetează raporturile de serviciu.
Art. 65. – (1) Personalul militar pus la dispoziţie, potrivit legii, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune beneficiază de solda de funcţie minimă corespunzătoare gradului deţinut, de solda de grad, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei.
(2) Personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, arestaţi, le încetează plata drepturilor salariale începând cu data suspendării din funcţie.
(3) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, până la definitivarea situaţiei.
(4) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile alin. (1) – (3) vor fi repuse în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.
Art. 66. – În caz de deces, drepturile băneşti cuvenite personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil se plătesc, pentru întreaga lună în care a avut loc decesul, după caz, soţului supravieţuitor, copiilor sau părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori legali.
Art. 67. – Drepturile neachitate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.
SECŢIUNEA a 7-a
Drepturile băneşti cuvenite militarilor în termen, soldaţilor şi gradaţilor profesinonişti care urmează modulul instruirii individuale, elevilor şi studenţilor instituţiilor militare de învăţământ, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învaţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv ale cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Art. 68. – (1) Elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ, persoanele care urmează cursurile de formare a cadrelor militare şi militarii în termen beneficiază de o indemnizaţie lunară, stabilită astfel:
Instituţii de învăţământ | Indemnizaţie – lei | |||
Anul I | Anul II | Anul III | Anul IV | |
Şcoli militare
de maiştri militari şi subofiţeri |
217 | 261 | – | – |
Academii
şi instituţii de învăţământ superior |
261 | 304 | 348 | 391 |
Şcoli militare de ofiţeri de rezervă | 261 |
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(3) Elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare, ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţii din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care sunt numiţi în funcţiile prevăzute mai jos, primesc, începând cu data de întâi a lunii următoare numirii în funcţie, pe lângă indemnizaţia lunară, şi o indemnizaţie suplimentară diferenţiată după cum urmează:
- a) student sau elev comandant/şef de grupă – 130 lei;
- b) student sau elev locţiitor comandant de pluton/şef de clasă – 152 lei
- c) student sau elev plutonier de companie/monitor de detaşament (similare) – 174 lei
- d) student sau elev plutonier major de batalion/monitor de an (similare) – 196 lei
- e) student sau elev plutonier adjutant/monitor de instituţie de învăţământ – 217 lei.
(4) Persoanele declarate „ADMIS” la cursul de formare a cadrelor militare în activitate au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită după cum urmează:
Tipul cursului | Indemnizaţie – lei |
Curs de formare a maiştrilor militari/subofiţerilor în activitate | 174 |
Curs de formare a ofiţerilor în activitate | 348 |
(5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(6) Pentru alte situaţii privind acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta secţiune, ordonatorul principal de credite stabileşte indemnizaţia prin asimilare.
(7) Drepturile prevăzute la art. 16 se acordă şi elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar, persoanelor care urmează cursurile de formare a cadrelor militare şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, care se deplasează în interes de serviciu şi cărora nu li se pot asigura masa şi cazarea gratuit în unităţi din localitatea unde se execută misiunea.
Art. 69. – Militarii în termen au dreptul la o indemnizaţie lunară, astfel:
Gradul prevăzut în statul de organizare
pentru funcţia ce o îndeplinesc |
Indemnizaţie – lei |
Soldat | 217 |
Fruntaş | 239 |
SECŢIUNEA a 8-a
Salarizarea personalului militar, a poliţiştilor şi a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în regii autonome ori în companii naţionale aflate în subordinea/coordonarea acestora, precum şi salarizarea cadrelor militare şi personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorităţii judecătoreşti
- 1. Salarizarea personalului militar, a poliţiştilor şi a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în regii autonome ori în companii naţionale aflate în subordinea/coordonarea acestora.
Art. 70. – (1) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică
şi securitate naţională sau în regii autonome ori în companii naţionale aflate în subordinea/coordonarea acestora beneficiază de următoarele drepturi salariale:
- a) salariul de bază al funcţiei îndeplinite, indemnizaţii, premii, sporuri, precum şi alte drepturi de natură salarială care se acordă personalului civil din entităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit reglementărilor care se aplică în entităţile respective;
- b) solda de grad/salariul gradului profesional şi gradaţiile calculate la acestea.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) se plătesc de către entităţile unde personalul detaşat îşi desfăşoară activitatea.
(3) Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) se plătesc de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.
(4) În situaţia în care drepturile salariale lunare prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca militari, poliţişti sau funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare încadraţi în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii stabilite potrivit alin. (7), cei în cauză pot opta pentru soldele lunare, respectiv salariile lunare, corespunzătoare acestor funcţii. În acest caz, diferenţa până la nivelul soldelor lunare, respectiv salariilor lunare cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se acordă de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.
(5) Ajutoarele şi plăţile compensatorii acordate în condiţiile legii, la trecerea în rezervă sau în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, precum şi alte drepturi băneşti se stabilesc în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază, cuvenit în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor stabilite potrivit alin. (7).
(6) Drepturile băneşti prevăzute la alin. (5) se plătesc din fondurile instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.
(7) Pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se prevăd funcţii în statele de organizare „Anexa M”, în condiţiile reglementărilor în vigoare. Pentru alte cazuri în care personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, asimilarea funcţiilor îndeplinite, precum şi a soldelor de funcţie, respectiv a salariilor de funcţie se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(8) Soldele de funcţie, respectiv salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare cărora le încetează detaşarea şi care sunt puşi la dispoziţie pentru încadrare ori trecere în rezervă/ retragere/ încetare a raporturilor de serviciu sunt cele/ cei corespunzătoare/ corespunzători gradului militar/gradului profesional stabilit conform alin. (7).
(9) Personalul prevăzut la alin. (1) poate beneficia de premiile care se acordă personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, calculate, în condiţiile reglementate pentru aceştia, care se achită din fondurile instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.
(10) Personalul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care îşi desfăşoară activitatea la compartimentele speciale din ministere şi alte organe centrale beneficiază de o compensaţie de 10% din salariul de bază. Compensaţia se plăteşte de către entităţile unde personalul detaşat îşi desfăşoară activitatea.
Art. 71. – (1) Personalul detaşat între instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care nu este încadrat pe funcţiile prevăzute în statele „Anexa M”, este salarizat în conformitate cu reglementările aplicabile categoriei de personal din care face parte, potrivit funcţiei îndeplinite.
(2) Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1) se plătesc de către instituţiile unde acesta este detaşat.
(3) Personalul detaşat între instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care participă la orice forme de pregătire este salarizat conform Secţiunii a 6-a la prezenta anexă.
(4) Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (3) se plătesc de către instituţiile de unde acesta este detaşat.
- 2. Salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea acestora
Art. 72. – (1) Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, de premii, de sporuri şi de alte drepturi potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi de solda de grad/salariul gradului profesional şi gradaţiile calculate la acestea.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se plătesc de către entităţile unde personalul îşi desfăşoară activitatea.
(3) Ajutoarele şi plăţile compensatorii acordate în condiţiile legii, la trecerea în rezervă sau în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, pensia, precum şi alte drepturi băneşti se stabilesc în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază, cuvenit în calitate de cadru militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor asimilate, potrivit art. 70 alin. (7).
Art. 73. – Modul de acordare şi de finanţare a drepturilor băneşti cuvenite personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îndeplinesc funcţii în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se stabileşte, conform legislaţiei în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.
- 3. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari, precum şi a personalului
auxiliar de specialitate şi personalului conex militar şi civil
Art. 74. – (1) Pentru judecătorii şi procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(2) Pentru procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(3) Pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex militar şi civil de la instanţele judecătoreşti şi Parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
(4) Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naţionale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.
Art. 75. – Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 74 mai beneficiază de:
- a) solda de grad şi gradaţiile calculate la aceasta;
- b) ajutoare la trecerea în rezervă sau în retragere.
Art. 76. – Indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit prevederilor prezentei legi, solda de grad şi gradaţiile calculate la solda de grad se iau în calcul la stabilirea ajutorului la trecerea în rezervă sau în retragere şi a altor drepturi care se acordă/se stabilesc în raport cu solda funcţiei de bază.
SECŢIUNEA a 9-a
Salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care desfăşoară misiuni în afara teritoriului statului român
Art. 77. – (1) Personalul militar care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
- a) solda funcţiei de bază, compusă din:
- i) solda de funcţie, prevăzută prin ordinul de numire/detaşare sau avută anterior, dacă este mai mare;
- ii) solda de grad;
iii) gradaţiile la care are dreptul;
- iv) solda de comandă, după caz;
- b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
- c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la solda funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
- d) o primă de campanie egală cu solda funcţiei de bază stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
(2) Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni şi operaţii similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale:
- a) salariul funcţiei de bază, compus din:
- i) salariul de funcţie, prevăzut prin dispoziţia/ordinul de numire/detaşare sau avut anterior, dacă este mai mare;
- ii) salariul gradului profesional;
iii) gradaţiile la care are dreptul;
- iv) salariul de comandă, după caz;
- b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
- c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul funcţiei de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
- d) o primă de campanie egală cu salariul funcţiei de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
(3) Personalul civil care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:
- a) salariul de bază;
- b) compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;
- c) o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;
- d) o primă de campanie egală cu salariul de bază stabilit potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.
Art. 78. – Drepturile băneşti cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata României şi armatele altor ţări, precum şi cele constituite din poliţişti români şi poliţişti ai altor ţări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 79. – Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trimişi în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică şi specializare, perfecţionare sau care desfăşoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unităţii trimiţătoare, mai puţin cele menţionate la art. 77, beneficiază pe timpul acestor activităţi, în ţară, de solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază şi celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
Art. 80. – Personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către celelalte ministere, organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Art. 81. – În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile şi obligaţiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate de către ministere şi celelalte organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.
SECŢIUNEA a 10-a
Unele reglementări privind salarizarea personalului civil
Art. 82. – (1) Personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de drepturile salariale reglementate prin prezenta lege, potrivit categoriei de personal şi domeniului în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Personalul civil prevăzut la alin. (1) care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale personalului militar sau poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după caz, beneficiază de drepturile salariale prevăzute expres pentru personalul civil în prezenta anexă.
Art. 83. – Funcţiile specifice pentru personalul contractual din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se asimilează astfel:
- a) director Centru de reeducare cu director din cadrul anexei nr. I
capitolul II lit. C; - b) director adjunct Centru de reeducare cu director adjunct din cadrul anexei nr. I capitolul II lit. C;
- c) funcţia de criptanalist III cu funcţia de cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific III;
- d) funcţia de responsabil (şef) grup popote; responsabil (şef) popotă II cu funcţia de administrator II-I;
- e) funcţia de şef spălătorie mecanică debutant, III-I cu funcţia de tehnician debutant, II-IA;
- f) funcţia de însoţitor de bord debutant, III-I cu funcţia de referent debutant, II-IA;
- g) funcţia de radiotelegrafist, radiogoniometrist, operator control spaţiu aerian III-I cu funcţia de tehnician II-IA;
- h) funcţia de telefonist, telegrafist, telexist IV-I cu funcţia de muncitor calificat IV-I;
- i) funcţia de şef formaţie pază şi ordine II-I cu funcţia de administrator II-I;
- j) funcţia de agent pază, agent însoţire II-I cu funcţia de muncitor calificat II-I.
Art. 84. – Alte funcţii specifice pentru personalul contractual din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Personelor Vârstnice.
SECŢIUNEA a 11-a
Alte dispoziţii
Art. 85. – Personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, rezervişti, pe timpul concentrării, beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de prezenta lege pentru
personalul militar, militari în termen, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, de la unităţile unde sunt concentraţi.
Art. 86. – Funcţiile personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt prevăzute în statele de organizare elaborate de aceste instituţii, pe baza structurilor organizatorice aprobate, şi cuprind, după caz, prevederile referitoare la gradul militar/profesional sau treapta profesională, nivelul studiilor, solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
Art. 87. – Pe timp de mobilizare sau război se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi unele reglementări specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 88. – Prevederile anexei nr. X la Decretul nr. 163/1975 se aplică în continuare, până la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează modul de stabilire a drepturilor pe timp de mobilizare sau război.
Art. 89. – (1) Începând cu 1 ianuarie 2016, prevederile referitoare la contribuţiile pentru asigurări sociale de stat nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(2) Prevederile referitoare la contribuţiile pentru asigurările de şomaj nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(3) Prevederile referitoare la contribuţiile privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se aplică personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil.
(4) Prevederile referitoare la contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
Art. 90. – (1) Drepturile prevăzute de prezenta lege se acordă în condiţiile exercitării, potrivit reglementărilor în vigoare, a controlului financiar preventiv propriu.
(2) Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoanele din cadrul structurilor de specialitate, desemnate potrivit reglementărilor în vigoare.
(3) Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu şi, după caz, de audit beneficiază de majorarea soldei funcție de bază/salariului funcţiei de bază cu până la 10%, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 91. – (1) Ofiţerii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care ocupă funcţii de demnitate publică beneficiază pe lângă drepturile salariale cuvenite acestei funcţii şi de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, ca drept al titularului acestuia, precum şi gradaţiile calculate la solda de grad/salariul gradului profesional.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru drepturile salariale cuvenite pentru calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
(3) Ofiţerii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care ocupă funcţii asimilate celor de secretar de stat/subsecretar de stat pot opta pentru indemnizaţiile lunare stabilite pentru funcţiile de demnitate publică.
Art. 92. – (1) Cuantumul zilnic/orar al elementelor soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin raportare la numărul zilelor lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni a anului/durata normală a timpului de lucru.
(2) Cuantumul zilnic/orar al elementelor salariului lunar cuvenit poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se determină prin raportare la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă/durata normală a timpului de lucru, cu excepţia situaţiilor pentru care drepturile cuvenite sunt prevăzute a fi acordate pentru zile calendaristice.
(3) Soldele/salariile lunare ale personalului se plătesc o dată pe lună, în perioada stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, pentru luna precedentă.
(4) Soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt confidenţiale, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.
(5) Soldele lunare ale personalului militar în activitate, respectiv salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu pot fi urmărite decât în cazurile şi în limitele prevăzute de reglementările în vigoare.
(6) Pe timpul absenţelor nejustificate de la unitate/serviciu nu se acordă solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/salariul de bază şi nici alte drepturi salariale.
(7) În Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, structura financiară centrală, prin componenta organizaţională specializată în domeniul salarizării, asigură îndeplinirea sarcinilor ordonatorului principal de credite din domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenţei de specialitate, monitorizării şi gestiunii sistemului de salarizare.
(8) În Ministerul Apărării Naţionale, alocarea şi scoaterea la şi de la solda funcţiei de bază/salariul de bază şi la şi de la alte drepturi salariale se fac prin ordin de zi pe unitate.
Art. 93. – (1) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază se vor calcula faţă de solda funcţiei de bază aflată în plată.
(2) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu cu solda lunară, se vor calcula faţă de solda de funcţie aflată în plată.
(3) Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază se vor calcula faţă de salariul de funcţie aflat în plată.
(4) Pentru drepturile salariale acordate în conformitate cu prevederile prezentei anexe nu se aplică reglementările care limitează suma sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale acordate la nivel individual.
(5) Dispoziţiile art. 22 alin. (1) din prezenta lege nu se aplică drepturilor băneşti reglementate de prezenta anexă la Capitolul II secţiunile 4, 5 şi 9.
Art. 94. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 17 din prezenta lege, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru, iar condiţiile de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 95. – Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Art. 96. – În aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională emit norme metodologice, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.