Legea nr. 115/2017 pentru aprobarea OUG nr. 9/2017 – drepturi noi pentru politisti ca urmare a mitingului SNPPC-ProLex

Art. I. –

Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9 din 27 ianuarie 2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de prevederile art. 31 alin. (6) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare.

2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) și (32), cu următorul cuprins:

(31) Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(32) Condițiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (31), inclusiv activitățile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice, se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională.

3. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:

Art. 21. –

Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) și (3), începând cu luna aprilie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de care beneficiază personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, se majorează cu 30% față de nivelul aflat în plată pentru luna martie 2017.”

4. La articolul 4 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

(2) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporțional cu timpul efectiv lucrat – pe baza pontajelor, și care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc și pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

(3) Cuantumul drepturilor salariale determinate potrivit alin. (2) nu poate fi mai mic decât cel stabilit ca urmare a modalității de calcul utilizate în luna martie 2017.

5. La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Aplicarea prevederilor art. 4 alin. (5) și (6), art. 26 lit. b), art. 285, art. 36 și art. 57 lit. b) referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018.”

Art. II. –

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 punctul 2 litera a) punctul a.1. – Unități clinice, la nr. crt. 37 din tabel, salariul de bază corespunzător gradației 0 se modifică și va avea următorul cuprins:1628″.

2. La anexa nr. 1 punctul 2 litera a) punctul a.3. – Servicii de ambulanță, compartimente de primire urgențe: UPU-SMURD, UPU, CPU, CPU-S secții/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală, la nr. crt. 41 din tabel, salariul de bază corespunzător gradației 0 se modifică și va avea următorul cuprins: 1908″.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Comentarii

comentarii