Instanta: Obliga Politia Locala Tecuci sa recalculeze salariile la nivelul maxim din familia ocupationala

Nr. unic (nr. format vechi) : 17034/3/2017
Data inregistrarii 15.05.2017
Data ultimei modificari: 13.10.2017
Sectie: Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Materie: Contencios administrativ şi fiscal
Obiect: litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
MATEI ROMEO ŞI STOIAN ELENA SIMONA PRIN SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR PRO LEX Reclamant
POLITIA LOCALĂ TECUCI Pârât

 

Şedinţe

10.10.2017
Ora estimata: 14:00
Complet: C18 Fond-CA
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea. Obligă pârâta la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor, astfel încât, începând cu data de 9.04.2015, aceştia să beneficieze de nivelul maxim de salarizare acordat prin raportare la condiţii identice de încadrare în funcţia publică existente în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale. Obligă pârâtele să plătească reclamanţilor eventuala diferenţă rezultată în urma recalculării drepturilor salariale, începând cu data de 9.04.2015 la zi, indexate cu indicele preţurilor de consum şi să achite dobânda legală pentru perioada de referinţă cuprinsă între data scadenţei diferenţei drepturilor salariale şi data plăţii efective. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.10.2017.
Document: Hotarâre  5802/2017  10.10.2017

Comentarii

comentarii