Probleme discutate de presedintele Pro lex cu inspectorul general al IGPR

 

  1. Nu se emite dispoziţie scrisă prealabilă efectuării orelor suplimentare;

Situaţii de vulnerabilitate:

  • poliţiştii rămân în serviciu după terminarea programului normal de lucru (ex. până la terminarea cercetării la faţa locului);
  • poliţiştii sunt chemaţi de acasă în afara programului normal de lucru.

Practica: Poliţiştii desfăşoară muncă suplimentară fără o dispoziţie scrisă prealabilă. Dispoziţia verbală nu poate fi probată şi nu constituie mijloc de probă. Pe baza de programări, anumiţi poliţişti asigură permanenţa de la domiciliu şi sunt chemaţi la evenimente fără a se emite documente în acest sens.

Consecinţe:

  • accidentele nu sunt considerate ca fiind accidente de muncă, iar familia/poliţiştii nu beneficiază de ajutor de deces sau pentru vătămare corporală (ex. decesul poliţiştilor de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa);
  • agresiunile nu sunt considerate ultraj;
  • nu beneficiază de asistenţă juridică gratuită;
  • nu pot face dovada în faţa procurorului că erau în timpul programului de lucru;
  • nu au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport.

Soluţia propusă de Pro Lex:

  • modificarea OMAI nr. 577/2008;
  • emiterea unei dispoziţii a inspectorului general prin care să se prevadă că poliţiştii aflaţi în timpul programului se consideră ca fiind în serviciu, în afara programului normal de lucru, până la terminarea misiunii;
  • emiterea unei dispoziţii a inspectorului general care să prevadă ca dispoziţiile verbale pentru efectuarea orelor suplimentare să fie înregistrate la ofiţerul de serviciu, prealabil începerii misiunii.

Dl. inspector general Despescu a confirmat faptul ca trebuie sa existe un inscris prealabil efectuarii misiunilor in afara orelor de program si a dat exemplul personal de consemnare a dispozitiilor de acest gen, la structurile in care si-a desfasurat activitatea. A admis faptul ca sunt situatii/structuri in care nu se respecta prevederile legale. A declarat ca va emite o dispozitie sau va face recomandari, dupa caz, prin care se vor prevede situatiile posibile in practica si modul de evidentiere a dispoztiilor de efectuare a misiunilor in afara programului normal de lucru.

  1. Nu s-au emis ordine de numire a agenţilor de poliţie în funcţiile de ofiţeri pentru care au concurat şi au fost declaraţi admişi, pentru că, potrivit adresei IGPR nr. 26852/06.06.2016, aceştia nu îndeplinesc cerinţele specifice prevăzute în fişa postului (ex. atestat utilizare etilotest, cursuri de specialitate).

Observaţii:

  • Poliţiştii au îndeplinit condiţiile de participare la concurs;
  • OMAI nr. 69/2009 prevede la art. 9 „(1) Cursurile pentru schimbarea specialităţii/profilului de muncă se organizează în vederea dobândirii competenţelor specifice îndeplinirii atribuţiilor noului post.
  • (…)
  • (6) Trimiterea la cursurile pentru schimbarea specialităţii/profilului de muncă se face în termen de cel mult 6 luni de la numirea în noua funcţie

Dl. inspector general Despescu a afirmat ca sunt 15 politisti in situatia aceasta la nivelul Politiei Romane, problema nu este la IGPR, ci a fost constatata de catre DGMRU din MAI. A declarat ca se va documenta, stie ca se reanalizeaza situatia si ne va informa in legatura cu solutia dispusa.

  1. Nu se decontează integral cheltuielile de judecată pentru fapte săvârşite în timpul sau în legătură cu serviciu (ex. la IPJ Cluj a decontat doar 290 lei totalul de 2200 lei), deşi Statutul poliţistului prevede că poliţistul beneficiază de asistenţă juridică gratuită (v-am adus la cunoştinţă prin adresa nr. 96742/17.05.2016).

Dl. inspector general Despescu si-a adus aminte de adresa si se va interesa sa afle care este motivul pentru nedecontarea asistentei juridice.

  1. Nu se decontează cheltuielile de transport de la domiciliu la locul unde urmează să efectueze misiunea, ci doar de la locul de muncă la locul unde urmează să efectueze misiunea, în condiţiile în care activitatea se desfăşoară în afara orelor de program, iar poliţiştii nu domiciliază în localitatea în care instituţia îşi are sediul.  (ex. IPJ Olt).

I-am comunicat ca am vorbit cu adjunctul inspectorul sef de la IPJ Olt si ca ramane sa verifice acesta problema si in functie de solutie, vedem daca se mai impune sa fie sesizat IGPR.

  1. Sunt posturi de poliţie în care îşi desfăşoară activitatea doar un poliţist. Sunt multe situaţii în care poliţiştii merg singuri la cazuri, nu în patrulă.

Probleme:

  • Risc de ultraj (cazul de la IPJ Sibiu);
  • Nu pot proba cele întâmplate, fiind în situaţia de unu la unu, sau martori mincinoşi.

Cunoaste problema, are propuneri de rezolvare, va analiza si va emite dispozitie in acest sens.

6. Sunt inspectorate de politie care nu vor sa retina cotizatia membrilor inscrisi la mai multe sindicate, decizand unilateral pentru ce organizatie sindicala va retine cotizatia, contrat dispozitiilor MAI.

Dl. inspector general Despescu a declarat ca institutia nu se poate implica in decizia politistilor la ce organizatii aleg sa fie membri, drept pentru care trebuie sa retina pentru ambele sindicate. Cunostea dispozitiile MAI si a declarat ca va comunica inspectoratelor pe care le vom nominaliza, sa retina cotizatia si sa o vireze la sindicatele la care politistii sunt membri.

 

Dl. inspector general a declarat ca ne va transmite raspuns scris la cele sesizate.

 

Comentarii

comentarii