Istoricul sistemului de salarizare al functionarilor publici. Cine a fost afectat. Cine poate beneficia de salarizare la nivelul maxim al functiei/gradului

Sistemul de salarizare al functionarilor publici inainte de 2010 

În vechea legislaţie (OU nr. 6/2007), până în 2010 (Legea nr. 330/2009), salariul de bază al funcţionarilor publici se stabilea în funcţie de categorie, de clasă (studii medii sau superioare), grad profesional al funcţiei publice (asistent, principal sau superior) şi trepte de salarizare (câte trei pentru fiecare grad profesional).

Situaţia juridică creată pentru funcţionarii publici prin noul sistem de salarizare (din 2010)

Potrivit legislaţiei actuale, salariul de bază al funcţionarilor publici se stabileşte în funcţie de categorie, de clasă (studii medii sau superioare), grad profesional al funcţiei publice (asistent, principal sau superior) şi gradaţii de vechime.

         Prin trecerea la noul sistem de salarizare, au dispărut treptele de salarizare şi, implicit,  mecanismul de promovare în aceste trepte, drept pentru care s-a creat o inechitate salarială între funcţionarii publici.

         Unii au rămas cu treapta a II-a sau a III-a fără perspectivă de promovare la treapta a I-a, alţii au promovat în gradul profesional următor, fiind salarizat la nivelul treptei a III-a aferentă respectivului grad profesional.

Legea nr. 71/2015

         Pentru rezolvarea acestei inechităţi a fost emisă Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 cu următorul articol de interes pentru speţa descrisă:

(5 indice 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.” 

Interpretarea si aplicarea Legii nr. 71/2015

  În ceea ce priveşte instituţiile la care se aplică, articolul a fost interpretat diferit de către mai multe instanţe judecătoreşti şi ministere.

Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că Legea nr. 71/2015 nu se aplică tuturor instituţiilor publice al cărui personal se afla în aceeaşi situaţie ca  personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi.

Curtea de Conturi a precizat că personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi nu este în aceeaşi situaţie juridică cu celelalte categorii de personal plătit din fonduri publice.

Pentru lămurirea sensului juridic ne-am adresat iniţiatorului, Comisia de Muncă şi Protecţie Socială care a precizat că prin sintagma „din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel” sunt desemnate alte instituţii şi autorităţi publice pentru care legislaţia specifică în vigoare prevede în mod expres că nivelul de salarizare al personalului din cadrul acestora se realizează prin raportare la salarizarea personalului din aparatul de lucru al Parlamentului.

Camera Deputatilor – raspuns referitor la Legea nr 71/2015

         Curtea Constituţională a apreciat că este corect constituţional să existe excepţii pentru anumite categorii profesionale, pentru care legiuitorul a considerat oportună acordarea unor creşteri salariale şi că aceste excepţii sunt instituite în considerarea statutului profesional al acestor categorii şi, prin urmare, au o justificare obiectivă şi rezonabilă, deoarece legiuitorul are libertatea de a reglementa atât salarizarea în sistemul public, cât şi creşterile salariale pentru o anumită categorie de personal plătit din fondurile publice.

Rezolvarea inechitatii prin OUG nr. 20/2016 si OUG nr. 43/2016

         În 2016, reprezentanţii ministerului muncii au convenit cu liderii sindicatelor (printre care şi Lincu Vasile, preşedintele Sindicatului Pro Lex) din sectorul administraţiei publice ca prin OUG (adoptată sub nr. 20/2016) să fie soluţionată această inechitate.

         Pentru că erau interpretări diferite şi de această dată, Ministerul Muncii a venit cu răspunsuri precizări, ulterior adoptând OUG nr. 43/2016.

m-muncii-situatie-raspunsuri-oug-20-2016-1

         Pro Lex a mers mai departe cu procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată pentru aplicarea Legii nr. 71/2015 şi membrilor săi din ANAF şi primării (poliţii locale) şi a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunii de drept (să lămurească sensul juridic).

         Prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 26 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. 1733/1/2016, s-a stabilit că Legea nr. 71/2015 se aplică şi personalului din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a bugetarilor „a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, cât şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale”

 

         Sperăm că această prezentare este utilă tuturor funcţionarilor publici pentru a verifica dacă se încadrează în prevederile Legii nr. 71/2015 astfel cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

       Pro Lex acordă consiliere şi asistenţă juridică gratuită tuturor membrilor săi.

imputernicire-l-71-2015

Toti cei interesati pentru informatii noi si detaliate in domeniul profesional, sunt invitati sa ne urmareasca si sa se aboneze la canalul nostru Tv: ProLex.Tv si pe Facebook: ProLex

Comentarii

comentarii