MDRAP raspunde cu privire la proiectul de modificare a Legii politiei locale

mdrap-raspuns-ref-la-modificarea-legii-politiei-locale-cu-privire-la-conditiile-de-munca

Nr. 10535/19.10.2016

 

 

 

Stimate

Domnule Dacian Julien Cioloş – prim-ministru al Guvernului României

 

 

 

         Prin prezenta ne manifestăm profunda nemulţumire şi indignare cu privire la poziţia dumneavoastră exprimată în adresa nr. 1884/06.10.2016 către Camera Deputaţilor cu privire la proiectul de lege pentru modificarea lit. b) a art. 35 din Legea nr. 155/2010 – Legea poliţiei locale.

La pag. 3 pct. 3 din adresă, recunoaşteţi că textul actual din Legea nr. 155/2010 ce se doreşte modificat este lipsit de conţinut prin neexistenţa cadrului legal necesar încadrării activităţilor locali în condiţii de muncă deosebite, speciale sau în alte condiţii de muncă. Cu toate acestea, decizia dvs, în numele Guvernului este că nu susţineţi acest proiect de lege, acceptând situaţia existentă de a avea prevederi legale lipsite de conţinut.

Ne permitem să vă întrebăm, domnule prim-ministru tehnocrat, cu experienţă la Bruxelles, dacă cunoaşteţi şi respectaţi Directiva Europeană 2000/78/CE şi folosirea acesteia de către instanţele judecătoreşti din România în fundamentarea hotărârilor?

Probabil ştiţi că cei mai mulţi poliţişti locali au atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Siguranţa şi securitatea personală este la baza piramidei nevoilor, imediat după cele de supravieţuire (nevoia de apă, hrană, adăpost şi nevoi fiziologice primare).

Dumneavoastră alocaţi 11 milioane euro pentru „Cuminţenia pământului” şi declaraţi că nu sunt bani pentru siguranţa noastră şi protecţia celor ce veghează la aceasta. De fapt, nici nu este vorba de bani, pentru că modificarea legislativă nu implică alocarea de fonduri, ci doar reducerea vârstei de pensionare.

Ştiţi că a murit un poliţist local în exercitarea atribuţiilor de serviciu întrucât nu a făcut faţă agresorului din cauza vârstei înaintate?

Prin lipsa de respect pe care o arătaţi celor ce desfăşoară activităţi în domeniul ordinii şi siguranţei cetăţenilor, demonstraţi că nu vă pasă nici de beneficiarii acestor servicii. Prin nesusţinerea proiectului de lege, rezultă că sunteţi de acord cu situaţia existentă, cu poliţişti locali foarte în vârstă care îşi vor desfăşura activitatea până la 65 ani. Oare, dacă mai rămâneţi în România vă mai simţiţi în siguranţă când de acest domeniu se vor ocupa oameni de 65 ani?

Cum explicaţi faptul că poliţiştii din Poliţia Română care desfăşoară activităţi similare (uneori în echipă mixtă cu poliţiştii locali) ies la pensie începând cu vârsta de 47 ani?

Cum puteţi fi de acord ca oameni care nu desfăşoară activitate de poliţie, dar beneficiază de acest statut, deşi lucrează la juridic, financiar şi resurse umane în Poliţia Română să iasă la pensie tot la 47 ani?

 

Faţă de cele de mai sus, vă solicităm să acoperiţi vidul legislativ sau măcar să nu vă opuneţi iniţiativei legislative a politicienilor, să acordaţi mai mult respect cetăţenilor, inclusiv celor ce au atribuţii în domeniul ordinii publice.

 

Cu stimă,

 

Preşedinte

Vasile Lincu

Comentarii

comentarii