ProLex solicita acordarea zilelor libere restante cuvenite politistilor locali din cadrul Politiei Locale Bucuresti

Nr. 102264/09.12.2016

 

 

Stimate

Domnule Ion Ţincu, director general al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti

 

 

 

Urmare a sesizărilor membrilor noştri, vă solicităm să verificaţi şi să dispuneţi acordarea, pe baza unei planificări, a zilelor libere ce au fost acumulate ca urmare a misiunilor, deficitului de personal sau neglijenţei şefilor ierarhici.

Precizăm faptul că zilele libere la care au dreptul poliţiştii locali sunt ca urmare a prestării muncii în repausul săptămânal sau în afara programului normal de lucru, ca ore suplimentare, iar modul de acordare este reglementat de lege.

Vă rugăm să aveţi în atenţie şi prevederile art. 41 alin. 2 din Constituţie, potrivit căruia   „ Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege., drept pentru care repausul săptămânal sau zilele libere în compensarea acestuia sunt garantate şi nu sunt lăsate la aprecierea subiectivă a şefului în ceea ce priveşte acordarea sau neacordarea.

Mai mult, efectuarea unui număr de ore lucrate peste limita prevăzută de lege, poate afecta sănătatea angajaţilor.

V-am sesizat cu privire la aceste aspecte, întrucât avem convingerea că dacă situaţia ar fi fost cunoscută de dvs. nu aţi fi permis nerespectarea prevederilor legale şi punerea în pericol a sănătăţii angajaţilor, iar misiunile numeroase ce urmează a le efectua poliţiştii locali în luna decembrie, fără o situaţia corectă a zilelor libere de recuperat, ar putea să agraveze situaţia existentă.

 

Cu stimă,

 

Preşedinte

Vasile Lincu

Comentarii

comentarii