Turneul de minifotbal “Cupa PRO LEX” organizat de grupa Pro Lex Politia Locala Arad
Turneul de minifotbal “Cupa PRO LEX”
Ediţia – I – Moneasa, 9 -11. IUNIE.2017
Invitatie,
Dragi Colegi
În perioada 9 -11.Iunie.2017, SINDICATUL “PRO LEX” Politia Locala Arad, are deosebita plăcere de a vă pofti la mişcare.
De aceea plănuim ca, în acel sfârşit de săptămână, să ne întâlnim în Staţiunea Moneasa, în cadrul Ediţiţiei -I-Moneasa, 9 -11. IUNIE.2017, la -Turneul de minifotbal “Cupa PRO LEX”.
Nu veţi pleca de la Moneasa cu mâna goală ! V-am pregătit o serie de premii şi cadouri ! Vom decerna premii celui mai bun portar, celui mai iscusit jucător sau celui mai priceput golgheter, iar cele mai bune echipe vor fi premiate aşa cum se cuvine şi se vor urca pe podium.
Vom premia şi cea mai mare ratare a turneului, iar pentru aceia dintre dumneavostră care încă se mai întreabă ce vor primi dacă nu se regăsesc în aceste categorii, vom avea premii surpriză !
Cazarea participanţilor se va face la Hotel “Parc” Moneasa. Preţul pentru o persoană este de 250 de lei, două nopţi cazare cu pensiune completă. E important de reţinut că, pentru participarea la turneu nu se percepe nicio taxa !
Tot ceea ce trebuie să faceţi, în cazul în care am reuşit să vă captăm atenţia, este să vă gândiţi la un nume potrivit pentru echipă şi să ne confirmaţi numărul maxim de participanţi ai delegaţiei până cel târziu pe data de 25.Aprilie.2017, ora 12.00 la numărul de telefon organizator: Gudiu Florin 0770/469645; 0751/540389, e-mail :floringudiu@gmail.com. Regulamentul şi programul competiţiei vor fi comunicate în urma confirmării participării.
Pentru ca prima ediţie a turneului să se poată desfăşura în condiţii optime, jucătorii sunt rugaţi să facă dovada apartenenţei lor la instituţie (cu legitimaţia de serviciu sau adeverinţă).
Vă aşteptăm cu drag !
Preşedinte “PRO LEX” Arad,
Gudiu Florin