Gestionarea fondurilor de 2%, plata ajutoarelor materiale şi condiţiile organizării acţiunilor de socializare
Orice persoană fizică poate dispune redirecţionarea către un ONG, inclusiv sindicat a unui procent de 2-3,5% din impozitul pe venit, prin depunerea formularului 230 la Administraţia Finanţelor Publice la care este arondat imobilul în care îşi are domiciliul.
Pro Lex a deschis conturi distincte pe categorii profesionale pentru colectarea fondurilor din redirecţionarea procentului de 2-3,5% din impozitul pe venit.
Sumele provenite din aceste această sursă sunt fonduri ale Pro Lex. Potrivit hotărârii Comitetului Director, aceste sume vor fi utilizate de liderii grupelor sindicale, în interesul membrilor grupei sindicale care a constituit fondul.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 62/2011, sindicatul poate utiliza fondurile pentru:
- a) acordare sprijin material membrilor săi în exercitarea profesiunii;
- b) acordare ajutoare membrilor săi;
- c) organizarea şi sprijinirea activităţilor cultural-artistice;
- d) desfăşurarea de activităţi prevăzute prin statut, în condiţiile legii.
Prin Hotărârea Comitetului Director, membrul de sindicat primeşte un ajutor material de 800 lei pentru decesul soţiei sau copilului.
În limita fondurile colectate de membrii grupelor sindicale, se pot acorda ajutoare materiale membrilor, se pot achiziţiona bunuri materiale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sau se pot organiza acţiuni de socializare (sportive, cultural-artistice).
Din fondurile Pro Lex, altele decât cele ce provin din direcţionarea procentului de 2-3,5% se pot organiza acţiuni de socializare în următoarele condiţii:
- Organizatorii colectează o taxă de participare de 20 lei de la fiecare membru care vrea să participe la acţiunea sportivă sau cultural-artistică;
- Pentru fiecare participant, Pro Lex acordă, ca avans spre decontare, o sumă de 20 lei/persoană;
- Sumele de 20 lei/persoană plătită de organizatorilor de către membrii participanţi se vor restitui acestora la data evenimentului sau se vor folosi conform înţelegerii dintre organizatori şi membrii participanţi;
- Pentru premiere (diplome, cupe, medalii sau premii), Pro Lex alocă suma de 500 lei.
- Pe parcursul unui an, fiecare grupă sindicală poate organiza o acţiune de socializare.
- Acţiunile de socializare susţinute din fondurile Pro Lex, altele decât cele ce provin din direcţionarea procentului de 2-3,5%, nu se pot organiza în lunile ianuarie, octombrie, noiembrie şi decembrie.