Comunicat MAI: Măsuri privind drepturile salariale pentru personalul MAI, aplicabile de la 1 ianuarie 2020
În urma demersurilor ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, și a aprobării domnului prim-ministru Ludovic Orban, în ședința de Guvern de astăzi, au fost aprobate o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru personalul MAI, aplicabile de la 1 ianuarie 2020.
Astfel, pentru perioada 2020-2021, se va acorda în continuare, majorarea de 75% la solda de funcție/ salariul de funcție/ salariul de bază pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, precum și în celelalte zile în care nu se lucrează, potrivit legii.
Începând cu 1 ianuarie 2020, se va acorda sporul pentru condiții grele de muncă și toxicitate în procent de 25% din salariul minim brut pe țară, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
Măsura vizează pentru acest drept o adăugare, în medie, între 200 și 400 de lei, valoare brută, pentru aproximativ 110.000 de angajați MAI.
Totodată, în calitatea sa de senator, Ion Marcel Vela a depus un amendament cu privire laLegea Bugetului de Stat pe anul 2020 pentru acordarea pentru personalul MAI, începând de anul viitor, a cuantumului actualizat al compensației bănești/ alocației valorice pentru drepturile de hrană în mod unitar cu toate celelalte instituții publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.