Societatea românească a fost din nou împărțită între pro și contra pensiilor  speciale/serviciu. De ce s-a ajuns aici? De ce pro, de ce contra?

La adoptarea legilor de reglementare a pensiilor speciale/serviciu au stat la bază argumente ce țin de condițiile de muncă, de privațiuni, incompatibilități, interdicții și de capacitatea de muncă a beneficiarilor după o anumită vârstă/perioadă lucrată în anumite condiții.

Cred că niciuna dintre tabere nu ar avea de comentat și nu ar fi fost subiect de discuție sau de reglementare legislativă dacă aceste excepții de la regulă (vârstă de pensionare, cuantumul pensiei) ar fi fost reglementate corect și aplicate în spiritul legii.

Problema constă în exagerări.

Exagerare este când pensiile sunt „umflate” prin împuterniciri în funcții de conducere 6 luni înainte de pensionare, acordarea salariului de excelență, nejustificat, în ultimul an de activitate, programarea în serviciu în week-end-urile din ultimele 6 luni înainte de pensionare.

Exagerare este când se lasă “portițe” de ieșit la pensie la 39-40 ani.

Exagerare este când contabilii, juriștii și alții, care nu fac muncă de poliție, primesc aceleași drepturi ca ale polițiștilor. La asta aș mai adăuga și faptul că cei de la financiar și resurse umane creează problemele de natură salarială pentru care polițiștii au mii de procese în instanță, iar juriștii au ca principală activitate susținerea faptului că polițiștii adevărați nu au dreptul la pretențiile financiare solicitate.

Referitor la acest ultim aspect, aș mai adăuga ca exagerare și articolul din Național în care jurnalista a scris că  eu i-am solicitat ministrului să le ia calitatea de polițiști celor din structurile suport. În realitate, acest lucru a fost cerut de Emil Păscuț, liderul Sindicatului Diamantul, iar in propunerile noastre sindicale, postate pe site, nu se regăsește și retragerea calității de polițist celor din structurile suport. Este adevărat că eu am susținut această propunere în anul 2011, dar acest lucru l-am făcut în contextul disponibilizărilor de polițiști pe motivul că sunt prea mulți prin raportare la numărul populației. Ulterior, cu ocazia negocierilor cu privire la elaborarea unui proiect de modificare a Statutului polițistului, s-a agreat ideea ca aceste funcții să fie transformate treptat în funcții publice, pe măsura vacantării. De altfel, chiar așa a sunat propunerea către ministru formulată de Emil Păscuț.

Exagerare este și atunci când te pensionezi ca polițist și continui să lucrezi în domeniul ordinii și liniștii publice ca polițist local.

Exagerare este reglementarea vârstei de pensionare la 47 ani pentru toți polițiștii, când la această vârstă atingi maturitatea profesională și acumulezi o experiență atât de necesară în activitatea de poliție. Este adevărat că cei din stradă au o uzură fizică vizibilă, dar limita nu este diferențiată după felul muncii, de aici și exagerarea.

Pe de altă parte, reacția la exagerări este tot exagerată. În loc să elimini exagerările și abuzurile, anulezi drepturile celor ce erau îndreptățiți să le primească.

În final, rațiunea și argumentele au învins, polițiștii rămân beneficiarii pensiilor militare.

P.S. Exagerările rămân, ele sunt deja în atenția decidenților politici, existând riscul adoptării unor măsuri tot exagerate dacă noi nu avem capacitatea să identificăm și să corectăm singuri aceste exagerări.

Exagerată este și reacția la acest material, dacă cumva cel ce reacționează este beneficiarul vreunei exagerări menționate.

Lincu Vasile

Comentarii

comentarii