Domnule Ludovic Orban, Prim–ministru al Guvernului României,
Ne aflăm într-o situație nouă și grea pentru toată lumea, în care respectarea Ordonanțelor Militare din Starea de Urgență este vitală. La respectarea prevederilor din ordonanțele emise de Ministerul Afacerilor Interne, veghează toate structurile de ordine publică care lucrează în sistem integrat, cu sprijinul armatei române. Odată cu decretarea stării de urgență, poliția locală a primit atribuții noi și a trecut, operațional, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Fiind o situaţie nouă, cu care nu ne-am mai confruntat, periculoasă pentru ȋntreaga populaţie, ne-am mobilizat toţi, angajatori şi angajaţi, conducere profesională şi sindicate. Nu am avut proceduri de intervenţie adaptate noii situaţii, deciziile manageriale nu au corespuns cu situaţiile ȋntâlnite ȋn teren, dar, prin comunicare le-am corectat, ne-am adaptat. Instituţiile nu au avut capacitatea logistică să asigure mijloacele de protecţie necesare, dar sindicatele s-au implicat şi au făcut front comun pentru acoperirea deficitului, iar poliţiştii, poliţiştii locali, jandarmii şi militarii şi-au asumat uneori riscul ȋmbolnăvirii chiar şi fără aceste mijloace de protecţie.
Pericolul nu a trecut, nu am ajuns la ora de bilanț, ȋnsă, conducătorul forţelor de ordine publică, ministrul afacerilor interne, dl. Marcel Vela, a declanşat o campanie mediatică nejustificată şi denigratoare la adresa unei întregi categorii profesionale, poliţia locală. Acesta, ȋntr-un interviu ȋn mediul on-line, a declarat că „şi acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe,” şi, ulterior, ȋntr-un alt interviu, a făcut comparaţie ȋntre salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase.
Referitor la campania acestuia ȋmpotriva categoriei profesionale a poliţiştilor locali, facem următoarele precizări:
– Asemenea polițiștilor din Poliția Română și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar ȋn echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată ȋn repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. Am sesizat dlui ministru Vela această discriminare, ȋnsă a ignorat-o, deşi Directiva CEDO 2000/78/CE prevede faptul că oameni aflaţi ȋn situaţii similare beneficiază de aceleaşi drepturi.
– „Abuzurile” sunt fapte penale individuale, nu ale unei categorii profesionale. Vă rog să-l ȋntrebaţi pe dl. ministru Vela, câte dosare penale sunt ȋn cercetare având ca făptuitori poliţişti locali, pentru infracţiuni de abuz?
– Ca urmare a misiunilor ȋndeplinite, avem poliţişti locali infectaţi, iar alţii internaţi ȋn spitale, victime ale infracţiunilor de ultraj.
– Comparaţia salarială este făcută cu rea-intenţie, mincinoasă, atât din cauza faptului că salariile poliţiştilor locali sunt egale cu cele ale funcţionarilor publici din primărie (uneori chiar mai mici), diferă de la o localitate la alta, ȋn limita unui minim şi maxim prevăzut de lege. Chiar şi aşa, când compari venitul brut (cu norma de hrană şi sporul pentru condiţii vătămătoare) al unui funcţionar public cu studii superioare cu salariul net (fără impozite, normă de hrană şi sporuri) al unui funcţionar public cu statut special cu studii medii, ȋnseamnă că dezinformezi opinia publică, iar dacă mai şi exagerezi, prezentând cifre nereale, ȋnseamnă că denigrezi o categorie profesională şi inciţi la oprobriu public nejustificat/nefundamentat.
– Poliţiştii locali au dreptul la ȋncadrarea ȋn condiţii speciale de muncă, potrivit Legii nr. 155/2010, dar pentru că articolul nu este detaliat, nu are norme, vârsta de pensionare a rămas de 65 ani, deşi cei de la ordine publică şi circulaţie lucrează ȋn aceleaşi condiţii ca şi poliţiştii din Poliţia Română a căror vârstă minimă de pensionare este de 47 ani. Este indamisibilă situaţia de a avea oameni cu vârsta ȋntre 60-65 de ani ȋn poliţia locală care să ȋndeplinească atribuţii de ordine publică şi rutier, iar angajaţi din MAI din structurile de juridic (a căror activitate principală este de a se opune, ȋn instanţă, la acordarea drepturilor salariale şi profesionale ale poliţiştilor), resurse umane şi financiar au calitatea de poliţişti, deşi nu fac muncă de poliţie, beneficiind de drepturile salariale şi de pensii ca a celor din operativ.
– Este adevărat că salariile poliţiştilor sunt mici, ȋn neconcordanţă cu importanţa muncii, condiţiile de muncă şi pericolul la care sunt expuşi, ȋnsă acest lucru este posibil din cauza nerespectării legii de către reprezentanţii ministerului afacerilor interne din structurile financiar şi resurse umane. Numai ȋn MAI avem oameni ȋncadraţi pe o funcţie şi salarizaţi pe o funcţie inferioară, iar salarizarea se face potrivit unei hotărâri de guvern secrete şi nu după legea salarizării. Numai ȋn MAI nu s-a aplicat Legea nr. 71/2015 şi OUG nr. 20/2016 privind salarizarea la nivelul maxim al funcţiei din cadrul familiei ocupaţionale, fapt recunoscut de instanţele de judecată şi chiar de către MAI prin iniţierea (şi abandonarea) unui proiect de OUG prin care urma să fie restituite poliţiştilor o parte din drepturile neacordate potrivit legii. Ȋngrijorător şi semnificativ este faptul că poliţiştii reprezintă categoria de bugetari cu cele mai multe procese ȋn instanţă având ca obiect drepturile salariale.
Domnule Prim-ministru, trăim vremuri în care fiecare om trebuie prețuit pentru efortul său de a ne ține cât mai departe de virusul ucigaș. Atunci când nici măcar nu este retribuit conform legii și situației, jignirea și umilirea unei categorii profesionale de către omul din fruntea unui sistem care ar trebui să utilizeze aceeași unitate de măsură pentru toți cei din subordine, este intolerabilă.
Domnule Prim-ministru, în numele a mii de polițiști locali, vă rugăm respectuos să luați atitudine față de această campanie de denigrare.
De asemenea, vă rugăm să dispuneți intrarea ȋn normalitate/legalitate prin reglementarea prin ordonanță de urgență a sporului cuvenit personalului poliției locale pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în condiții similare polițiștilor şi militarilor, precum şi plata efectivă a salariilor polițiștilor la nivelul maxim al categoriei profesionale, corespunzător funcțiilor de agent de poliție, respectiv ofiţer de poliţie, conform legii.
Cu deosebită consideraţie,
Adresa prim-ministru ref la declaratiile ministrului Vela
Comentarii
comentarii