Solicitare catre Marcel Vela, ministrul afacerilor interne, ȋn temeiul legii nr. 544/2001

Nr. 1745/04.05.2020

Stimate

Domnule Marcel Vela, ministru al afacerilor interne

Ne aflăm într-o situație nouă și grea pentru toată lumea, în care respectarea Ordonanțelor Militare este vitală. La respectarea prevederilor din ordonanțele emise de Ministerul Afacerilor Interne, veghează toate structurile de ordine publică care lucrează în sistem integrat, cu sprijinul armatei române. Odată cu decretarea stării de urgență, poliția locală a primit atribuții noi și a trecut, operațional, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Fiind o situaţie nouă, cu care nu ne-am mai confruntat, periculoasă pentru ȋntreaga populaţie, ne-am mobilizat toţi, angajatori şi angajaţi, conducere profesională şi sindicate, pentru ca ȋmpreună să trecem peste acestă ȋncercare.

Când structurile de poliţie nu au avut capacitatea logistică să asigure mijloace de protecţie, sindicatele au achiziţionat şi distribuit cele necesare. Au fost situaţii când politiştii, jandarmii şi poliţistii locali au intrat ȋn serviciu şi au participat la misiuni fără mijloace de protecţie.

Până ȋn prezent, au fost victime ale virusului şi chiar ale infracţiunilor de ultraj, atât poliţiştii, jandarmii, cât şi poliţiştii locali.

Ȋn aceste condiţii, este nedreaptă şi de neȋnţeles campania dvs ȋmpotriva poliţiştilor locali.

Sindicatul Naţional Pro Lex este organizaţie sindicală reprezentativă atât pentru poliţiştii din Poliţia Română, cât şi pentru poliţiştii locali, cu o vastă experienţă sindicală şi cu specialişti ȋn domeniile de activitate ale membrilor noştri.

Ȋn acestă calitate, faţă de declaraţiile dvs, facem următoarele precizări: 

      Asemenea polițiștilor din Poliția Română și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar ȋn echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată ȋn repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. V-am sesizat această discriminare, ȋnsă aţi ignorat-o, nefiind valorificată cu ocazia ordonanţelor de urgenţă adoptate.

      „Abuzurile” sunt fapte penale individuale, nu ale unei ȋntregi categorii profesionale.  

       Comparaţia salarială făcută nu ȋşi are rostul, este exagerată, ȋntrucât, ȋn realitate, salariile poliţiştilor locali sunt egale cu cele ale funcţionarilor publici din primărie (uneori chiar mai mici), diferă de la o localitate la alta, ȋn limita unui minim şi maxim prevăzut de lege. Chiar şi aşa, compararea venitului brut (cu norma de hrană şi sporul pentru condiţii vătămătoare) al unui funcţionar public cu studii superioare cu salariul net (fără impozite, normă de hrană şi sporuri) al unui funcţionar public cu statut special cu studii medii, ȋnseamnă dezinformarea opiniei publice.

      Poliţiştii locali au dreptul la ȋncadrarea ȋn condiţii speciale de muncă, potrivit Legii nr. 155/2010, dar pentru că articolul nu este detaliat, nu are norme, vârsta de pensionare a rămas de 65 de ani, deşi cei de la ordine publică şi circulaţie lucrează ȋn aceleaşi condiţii ca şi poliţiştii din Poliţia Română a căror vârstă minimă de pensionare este de 47 de ani. Este inadmisibilă situaţia de a avea oameni cu vârsta ȋntre 60-65 de ani ȋn poliţia locală care să ȋndeplinească atribuţii de ordine publică şi rutier, iar angajaţi din MAI din structurile de juridic (a căror activitate principală este de a se opune, ȋn instanţă, la acordarea drepturilor salariale şi profesionale ale poliţiştilor), resurse umane şi financiar au calitatea de poliţişti, deşi nu fac muncă de poliţie, beneficiind de drepturile salariale şi de pensii ca a celor din operativ.  

      Este adevărat că salariile poliţiştilor sunt mici, ȋn neconcordanţă cu importanţa muncii, condiţiile de muncă şi pericolul la care sunt expuşi, ȋnsă acest lucru este posibil din cauza nerespectării legii de către reprezentanţii ministerului afacerilor interne, din structurile de resurse umane şi financiară. Numai ȋn MAI avem oameni ȋncadraţi pe o funcţie şi salarizaţi pe o funcţie inferioară, iar salarizarea se face potrivit unei hotărâri de guvern secrete şi nu după legea salarizării. Numai ȋn MAI nu s-a aplicat Legea nr. 71/2015 şi OUG nr. 20/2016 privind salarizarea la nivelul maxim al funcţiei din cadrul familiei ocupaţionale, fapt recunoscut de instanţele de judecată şi chiar de către dvs. prin iniţierea (şi abandonarea) unui proiect de OUG prin care urma să fie restituite poliţiştilor o parte din drepturile neacordate potrivit legii. Ȋngrijorător şi semnificativ este faptul că poliţiştii reprezintă categoria de bugetari cu cele mai multe procese ȋn instanţă având ca obiect drepturile salariale. 

          Domnule ministru, pentru clarificarea declaraţiilor dvs, ȋn temeiul legii nr. 544/2001, vă solicităm să ne comunicaţi numărul dosarelor penale ȋnregistrate de la declanşarea stării de urgenţă, ȋn care făptuitori sunt politiştii locali, iar elementul material (acuzaţia) este fapta de abuz ȋn serviciu.

         De asemenea, vă solicităm să retractaţi cele declarate dacă nu le puteţi argumenta cu probe.

 

         Cu stimă,

Preşedinte

Vasile Lincu

Comentarii

comentarii