Observatiile si propunerile Pro Lex referitor la salarizarea bugetarilor din administratia publica centrala si locala

Nr. 96530/06.05.2016

 

 

 

Stimate

Domnule Dragos Nicolae Pislaru, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice

 

 

Având în vedere iniţiativa guvernului de a elabora un proiect de ordonanţă de urgenţă în domeniul salarizării bugetarilor care să elimine disfuncţionalităţile şi inechităţile, în sensul celor discute în cadrul şedinţelor de lucru, prin prezenta vă comunicăm observaţiile şi propunerile subscrisului pe această temă:

 

  1. În ceea ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici din administraţia publică centrală şi locală

 

  1. Există discriminări între funcţionari publici din aceeaşi instituţie care fac aceeaşi muncă, au aceeaşi fişă a postului, dar care sunt plătiţi diferit, în funcţie de treptele de salarizare deţinute la momentul intrării în vigoare a legii unitare de salarizare

Pentru eliminarea acestei discriminări, parlamentul a adoptat Legea 71/2015 care a modificat şi completat OUG 83/2014,  art. 1 al. 5 indice 1 “Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Acest text de lege a fost interpretat şi aplicat diferit, eliminând discriminarea între personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, dar a menţinut discriminarea între personalul celorlalte instituţii care nu sunt enumerate în lege. Mai mult, acest articol este neconstituţional, generând o discriminare între angajaţii unor instituţii bugetare diferite, dar care au avut aceeaşi problemă de salarizare.

 

Practica instanţelor este una neunitară.

Astfel că, Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 8698/04.12.2015, pronunţată în dosarul nr. 28914/3/2015, a concluzionat faptul că sintagma „salarizat la acelaşi nivel” din art. 1 alin. 51 al OUG nr. 83/2014 se raportează la sintagma „acelaşi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2014” din art. 1 alin. 1 si 2, neexistând nicio justificare obiectivă pentru ca eliminarea diferenţelor de salarizare să fie limitată la doar unele categorii de personal plătit din fondurile publice.

Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 26/62/2016, a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru pronunţare asupra neconstituţionalităţii.

Curtea de Apel Braşov, în dosarul nr. 27/62/2016 a dispus suspendarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea textului de lege de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Într-o situaţia asemănătoare de discriminare se află funcţionarii publici promovaţi în grade profesionale superioare, după data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, fiind încadraţi corespunzător treptei III de salarizare. Şi în această situaţie, practica instanţei este una neunitară.

Propunerea noastră este ca toţi bugetarii să fie salarizaţi la nivelul maxim al funcţiei din aceeaşi unitate.

 

  1. Există discriminări între funcţionarii publici din instituţii diferite care lucrează în aceleaşi condiţii, dar care sunt salarizaţi diferit

Angajaţii din sistemul sanitar, militarii şi poliţiştii sunt plătiţi cu o majorare de 75% pentru munca prestată sâmbăta şi duminica în timpul programului normal de muncă, iar poliţiştii locali care lucrează în timpul zilelor de repaus săptămânal nu beneficiază de nicio compensaţie bănească. Mai mult, chiar şi compensarea cu timp liber este interpretată şi aplicată eronat, aceasta confundându-se cu liberul săptămânal de drept.

Pentru munca prestată de poliţiştii locali sâmbăta şi duminica în timpul programului normal de muncă, propunem acordarea majorării de 75%.

 

  1. Existenţa unei discriminări între funcţionarii publici din instituţii diferite care lucrează în aceleaşi condiţii de muncă, deosebite sau speciale, dar care sunt salarizaţi diferit

 

Activitatea militarilor şi poliţiştilor este încadrată în condiţii deosebite sau speciale, iar încadrarea activităţii poliţiştilor locali şi a altor bugetari în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, este amânată anual prin legile anuale de salarizare.

Propunem să se elaboreze cadrul normativ de încadrare a activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă şi să nu mai fie prorogat termenul de aplicare.

Comentarii

comentarii