MAI ii umileste pe agentii declarati admisi la concursul pentru posturile de ofiteri

Nr. 97399/13.06.2016

 

 

Către

Ministerul Afacerilor Interne, domnului ministru Petre Tobă

 

 

         Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi emiterea ordinului de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie şi acordarea gradului profesional de subinspector de poliţie domnului agent şef adjunct de poliţie Gheorghiţă Constantin din cadrul IPJ Vrancea întrucât a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer I la IPJ Bacău, Serviciul rutier, Birouri drumuri naţionale şi europene.

         Precizăm faptul că IPJ Bacău i-a comunicat prin adresa nr. 312535 din 10.06.2016 că nu îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute de modulul B – cerinţele postului, pct. 3.2. – pregătire de specialitate (cursuri de specialitate) şi pct. 3.3 alte cunoştinţe (utilizarea aparatelor etilotest) menţionate în fişa postului scos la concurs.

         Vă rugăm să constataţi nelegalitatea şi netemeinicia refuzului emiterii ordinului de numire în funcţia în care a fost declarat admis, din următoarele motive: selecţionarea dosarului prin verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs reprezintă prima probă de concurs şi este eliminatorie; declararea ca fiind admis este urmată obligatoriu de emiterea actului de numire în funcţie; cursurile de specialitate se fac la cererea instituţiei, în perioada imediat următoare numirii în funcţie, iar cursul de utilizare a aparatelor etilotest nu au mulţi dintre poliţiştii încadraţi chiar la serviciul rutier.

         Din informaţiile pe care le deţinem, în situaţia membrului nostru mai sunt şi alţi poliţişti, unii fiind încadraţi la serviciul rutier de mai mulţi ani, dar fără să posede cursul de utilizare a aparatelor etilotest.

         Dacă examenul a fost apreciat de cei mai mulţi poliţişti ca fiind unul transparent şi corect, nu se poate să nu fie remarcată proasta gestionare a activităţii de resurse umane care a dus la neemiterea ordinele de încadrare la aprox. 3 luni de zile de la concurs.

         Refuzul de a emite ordine de încadrare a celor declaraţi admişi, sub diferite pretexte, este o ruşine pentru instituţia pe care o conduceţi şi un act ce umilire a celor afectaţi, care cu siguranţă îşi vor câştiga drepturile în instanţă.

         Este inadmisibil să se invoce neîndeplinirea unor cerinţe din fişa postului, pentru care legea şi practica permit specializarea ulterioară, în condiţiile în care există ofiţeri, mulţi chiar cu funcţii de conducere, care nu îndeplineau condiţiile privind specialitatea studiilor, fiind de notorietate că se modificau fişele posturilor înainte de concurs, astfel încât să fie permisă ocuparea funcţiilor respective şi cu licenţă în inginerie, agricultură, teologie, educaţi fizică, istorie, etc.

         Această situaţie a fost posibilă din cauza incompetenţei multora din aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne care, nu de puţine ori, au demonstrat că nu deţin experienţa şi competenţele necesare ocupării respectivelor funcţii (a se vedea şi situaţia amânării avansării la termen a poliţiştilor prin nemodificarea, în termen, a Statutului poliţistului corespunzător nevoilor MAI şi în armonie cu Constituţia; gestionarea concursurilor pentru încadrările din sursă externă care a creat situaţia menţinerii unor posturi vacante în condiţiile în care mulţi candidaţi au fost respinşi cu medii peste 7, chiar şi peste 9; gestionarea resursei umane generând situaţia vacantării multor posturi prin pensionare, multe de teama unor zvonuri întreţinute chiar de reprezentanţi de la serviciile de resurse umane, fiind nevoiţi să apelaţi la recrutări din sursă externă, dar menţinând durata de şcolarizare a agenţilor de poliţie la 2 ani, etc.).

Vă solicităm să interveniţi, să puneţi STOP abuzurilor şi să restabiliţi legalitatea în actele şi activităţile MAI.

Cu stimă,

 

Preşedinte

Vasile Lincu

 

Comentarii

comentarii