Legea salarizării

 Legea salarizarii trimisa spre promulgare

Articole criticate:

Art.11. – (1) Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale și din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului  Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr.VIII – cap.I, lit.A, pct.III şi cap.II, lit.A, pct.IV.

(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin.(1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din prezenta lege.

(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin.(1) și (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a

municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art.16 alin.(2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

(5) Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin.(1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual.

Art. 38 (6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele

stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru

anul 2022.

Efectele aplicării articolelor criticate:

Prin aplicarea acestor articole salariile actuale ale bugetarilor pot fi reduse.

Potrivit art. 11, salariile bugetarilor din administraţia publică locală nu vor mai fi predictibile (reglementate prin lege), ci vor fi diferite de la an la an şi de la un UAT la altul.

Argumente;

Art. 11 este neconstituţional din următoarele motive:

• încalcă principiul separaţiei puterilor în stat

Contravine prevederilor art. 1 alin (4) din Constituția României care consacră principiul separației puterilor în stat și cel al obligativității respectării Constituției, a supremației sale și a legii, prin delegarea unei competențe ce aparține în exclusivitate legiuitorului de stabilire a salariului de bază către consiliul local, consiliului judeţean sau consiliului general al Municipiului Bucureşti, după caz, respectiv către ordonatorului de credite pentru stabilirea salariului lunar.

• încalcă principiul securităţii juridice

Încalcă art.1 alin.(5) din Constituție în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât salarizarea angajaţilor va fi diferită de la an la an, potrivit hotărârii consiliului local.

Prevederile legale criticate sunt neconstituționale întrucât încalcă principiul securității juridice care trebuie privit în întreaga sa dimensiune, cuprinzând, în principal, următoarele exigențe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea și previzibilitatea acesteia.

Astfel, prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală se instituie o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv puterii executive, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Legea fundamentală a țării și să asigure calitatea legislației. Este evident că pentru a fi aplicat în înțelesul său, un act normativ trebuie să fie precis, previzibil și totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi.

Avocatul Poporului, în dosarul în care s-a pronunţat  Decizia nr. 447/2013 arată că, în acord cu principiul general al legalității, prevăzut și de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în privința importanței asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind și o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le respecte pentru asigurarea acestor exigențe (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi contra Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Dammann împotriva Elveției).

Principiul previzibilității impune ca autoritățile publice să reglementeze relațiile sociale prin adoptarea de acte normative care să intre în vigoare, în cazuri justificate, după trecerea unei perioade rezonabile de timp, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanță de specialitate în vederea adoptării unei atitudini potrivite. Lipsa unei asemenea exigențe a normelor juridice determină o nesiguranță a raporturilor juridice, care poate avea ca efect vătămarea drepturilor subiecților de drept vizați de ipoteza normei legale.

Totodată, asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor cu implicații și consecințe financiare, încât cei vizați de acestea să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse (a se vedea hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-325/85, Irlanda împotriva Comisiei, Cauza C-237/86, Olanda împotriva Comisiei, Cauza C-255/02 și Halifax plc, Leeds Permanent Development Services Ltd și County Wide Property Investments Ltd împotriva Commissioners of Customs & Excise).

• 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă principiul egalităţii în drepturi

Constituţia României Art. 16 alin. 1 Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, atribuţiile, incompatibilităţile şi răspunderea fiind reglementate prin lege, nediferenţiat în funcţie de autoritatea publică sau de salariu la aceeaşi funcţie, grad profesional, studii şi gradaţie de vechime. Cu toate acestea, potrivit art. 11, drepturile salariale vor diferite în funcţie de buget şi voinţa politică a consiliului local.

Mai mult, deşi fac parte din aceeaşi instituţie şi sunt salarizaţi din acelaşi buget, potrivit art. 11, primarii şi viceprimarii au drepturile salariale reglementate prin lege, nediferenţiate în funcţie de buget.

Unul dintre principiile consacrate ale sistemului de salarizare este acela conform căruia ʺpentru muncă egală sau de valoare egală, plată egalăʺ, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituție și art. 6 alin. (3) din Codul Muncii.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 46/2000 din 15 decembrie 2008 ʺDacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justificăʺ.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, ʺprincipiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoareʺ, în coroborare cu alin (3), al aceluiași articol, ʺexercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabileʺ.

• 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă convenţii internaţionale

Prin Convenția OIM nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, se arată la art. 2 că ʺorice stat membru care aplică prezenta convenţie se angajează să formuleze și să practice o politică naţională care să urmărească promovarea, prin metode adaptate condițiilor și uzanțelor naționale, a egalității de posibilități și de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiei, în scopul eliminării oricăror discriminăriʺ

Prevederi art. 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă Directiva 2000/78/CE şi Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasiala sau etnica, publicata în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L303 din 2 decembrie 2000.

Cât priveşte noţiunea de „discriminare”, trebuie avută în vedere practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut, în mod constant că există discriminare, atâta timp cât diferenţa de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage, nu are justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă.

Astfel, prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului (C.E.D.O), precum si protocoalele adiționale la aceasta, în acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția si protocoalele ei adiționale devenind parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecința imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O cu privire la hotărârile judecătorești naționale.

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Protocolul nr. 12 al Convenției Europene privind Drepturile omului și libertățile fundamentale, reglementează principiul in virtutea căreia toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul la o protecție egală din partea legii, astfel încât să se admită o promovare a egalității tuturor persoanele prin garantarea colectivă a unei interzicerii generale a discriminării.

Conform art. 1, al prezentului Protocol, privind interzicerea generală a discriminării, se creează cadrul general potrivit căruia ʺ1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie sa fie asigurată fără nici o discriminare bazată, in special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație. 2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate în paragraful 1.ʺ

Mai mult, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, prin dispozițiile art. 26 susține conceptul potrivit căruia, ʺ Toate persoanele sunt egale în faţă legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii. In această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limba, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurareʺ.

• 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă art. 53 din Constituţie

Potrivit art. 53 din Constituție: ʺ (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. 

   (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţiiʺ, per a contrario în cazul în care imprejurările concrete, descrise in dispozițiile legale, care au dus la creearea situaței prezente dispar, pe cale de consecință vor fi eliminate și masurile luate odată cu apariția acesteia.

Prin Decizia nr. 874/2010 a Curții Constituționale, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, se stabileşte că: Soluţia legislativă cuprinsă în art.1 al legii criticate a fost determinată de apărarea securităţii naţionale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului, care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. Curtea constată, totodată, că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

• 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă art. 41 şi 47din Constituţie

Art. 41 (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. 

   (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. 

(…)   (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Art. 47 (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. 

Cu referire la critica de neconstituționalitate care vizează pretinsa încălcare a art. 41 din Constituție, instanța de contencios constituțional reține că, în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr.1221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.804 din 2 decembrie 2008, a stabilit expressis verbis că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu. Astfel, salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport de munca prestata de către angajat în baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata. Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, se constată că diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la munca. O atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție.

Conform Deciziei nr. 1221 /2008 a Curții Constituționale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008, Curtea constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2008 înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii şi dreptul la un nivelul de trai decent, aşa cum sunt consfinţite în prevederile constituţionale ale art. 41 şi art. 47 alin. (1). Prin conţinutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ şi dreptul la salariu şi dreptul la condiţii rezonabile de viaţă, care să asigure un trai civilizat şi decent cetăţenilor. Întrucât ordonanţa de urgenţă dedusă controlului nu satisface exigenţele constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (6), Curtea constată că aceasta este viciată de neconstituţionalitate.

Art. 11 şi art. 38 alin. 6 încalcă chiar principiile legii salarizării

Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art.11 alin.(1),

conform principiilor enunțate de art.120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege;

ProLex: Limitele minime si maxime trebuie stabilite pe functii si grade profesionale, nu este suficient sa fie stabilite ca limite salariul primarului si salariul minim pe economie.

b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;

c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;

d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;

e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii;

f) principiul ierarhizării, pe verticală cât și pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;

g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul

Comentarii

comentarii