Aprecierea importanţei muncii, condiţiilor grele, pericolului, îndeplinirii cu profesionalism a sarcinilor de serviciu, precum şi a echităţii salariale ţin de percepţia publică şi mai puţin de realitate.

Astfel că, referitor la echitatea drepturilor salariale ale poliţiştilor, percepţia publică este creată de finanţişti şi politicieni care confundă, în mod voit, venitul cu salariul. Declaraţiile/răspunsurile publice ale liderilor de sindicate, precum şi postările în mediul on-line a diferitelor mesaje sau înscrisuri fără vreo explicaţie detaliată, nu au făcut decât să întărească percepţia publică potrivit căreia poliţiştii au salarii mari, chiar mai mari decât merită.

Pentru cei ce şi-au asumat rolul de formator de imagine în mass-media sau în mediul on-line, cred că trebuie să reţină şi următoarele aspecte:

• Ceea ce trebuie să se compare este salariul de bază, pentru poliţiştii, salariul de funcţie (echivalentul salariului de bază). Toate celelalte sporuri şi adaosuri se datorează condiţiilor de muncă şi felului muncii.

Din acest punct de vedere, relevant este faptul că peste 80% dintre angajaţii MAI au salariul de funcţie la nivelul salariului minim brut pe economie.

• Munca de poliţie se desfăşoară în condiţii deosebite sau speciale, de stres, cu grad de risc, în zone periculoase, în ture care presupune muncă de noapte şi în zile de repaus săptămânal sau sărbători legale, etc. Pentru munca prestată în orice altă condiţie decât cea normală, legiuitorul prevede o compensare printr-un spor, indemnizaţie, adaos. Când alţii dorm liniştiţi  noaptea, îşi petrec repausul săptămânal sau sărbătorile legale cu familia, se pot ocupa de educaţia şcolară a copiilor după orele de program, mulţi poliţişti sunt la serviciu, în stradă (posibil în ploaie, ger, viscol sau caniculă) sau în misiune după infractori.
• Sporurile diferă de la o structură la alta, de la un poliţist la altul şi nu trebuie generalizată situaţia financiară a unui poliţist. De obicei se prezintă situaţia celor ce lucrează în stradă, în ture, cu muncă de noapte şi în zile repaus săptămânal.
• Niciun poliţist nu primeşte toate sporurile prevăzute de lege, pentru că niciunul nu lucrează în toate condiţiile pentru care se acordă sporuri.
• Limita sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi  este 30% din bugetul ordonatorului de credite. În aceste condiţii, cei mai mulţi poliţişti nu primesc sporurile la care erau îndreptăţiţi prin lege şi care se acordă, după caz, altor angajaţi.
• După nevoile fiziologice primare, de supravieţuire (hrană, apă, adăpost), în ierarhia nevoilor oricărui individ este cea de siguranţă şi securitate personală. Tocmai de acest lucru se ocupă poliţia, iar dacă această nevoie este satisfăcută, indivizii nu mai conştientizează importanţa forţelor de ordine. Dacă această necesitate nu este satisfăcută, individul şi familia sa fiind în nesiguranţă, toate celelalte nevoi nu vor mai conta, fiind în imposibilitate de a mai fi satisfăcute.
• Legislaţia este inechitabilă pentru poliţişti, nefiind corespunzătoare în raport cu alte categorii de angajaţi, între poliţişti din structuri diferite, prin calcularea tuturor sporurilor în procent raportat la salariu şi chiar prin limitarea cuantumului sporurilor la 30%.
• Realitatea a demonstrat faptul că uzura fizică şi psihică a poliţiştilor conduce la o speranţă de viaţă de 62,5 ani, sub cea a mediei populaţiei de 74,96 ani.

Pentru cei ce caută responsabili pentru situaţia financiară a poliţiştilor, cred că trebuie să reţină următoarele aspecte:

• Inechitatea legislativă d.p.d.v. salarial este evidentă şi nu poate fi rezolvată dacă nu este consens şi susţinere în MAI;
• Problemele legislative nu pot fi rezolvate fără un ministru competent, de bună credinţă şi cu susţinere puternică în cadrul partidului şi guvernului;
• Sistemul de carieră şi de salarizare sunt incorecte, nu respectă principii de drept, iar responsabilitatea aparţine exclusiv conducerii MAI. Este inadmisibil ca poliţiştii să fie încadraţi pe o funcţie şi să fie salarizaţi corespunzător unor funcţii inferioare, să fie blocaţi în avansarea în grade profesionale de funcţiile stabilite aleatoriu, să schimbe felul muncii/specializarea pentru a fi avansaţi, promovarea pe funcţii să depindă de voinţa subiectivă a şefului şi de funcţiile din stat stabilite fără vreo logică sau vreun criteriu obiectiv.
  Salarizarea este reglementată prin HG secretă şi ordin secret al ministrului, care derogă de la regulile generale de salarizare ale tuturor bugetarilor: inventează noi funcţii prin care se denumesc coeficienţii de ierarhizare, derogă de la prevederea generală de transformare a postului la absolvirea unor studii superioare cu licenţă şi chiar anulează sporul de 25% pentru studii superioare.
  Stabilirea coeficienţilor de acelaşi nivel (funcţii similare) pentru toţi cei ce prestează aceeaşi muncă este în puterea exclusivă a MAI şi se impune în virtutea principiului „la muncă egală, remuneraţie egală”.
• Majoritatea sporurilor sunt „până la”, iar aplicarea maximului ţine exclusiv de MAI. Din acest punct de vedere, o ajustare salarială se poate face chiar şi fără o modificare legislativă, doar prin stabilirea sporurilor la nivelul maxim.
• Chiar MAI, prin proprii jurişti, se opune acordării drepturilor salariale solicitate de poliţişti în instanţă, făcând chiar exces de zel în acest sens, deşi aceşti „jurişti” sunt ofiţeri de poliţie, nu funcţionari publici cu funcţii generale de consilieri juridici, deci chiar şi ei ar fi beneficiari ai acţiunilor formulate individual sau prin sindicate de reclamanţii poliţişti.
• Conducerea MAI, prin ordine secrete derogă de la lege, în defavoarea angajaţilor (ex. redefinirea turelor şi schimburilor, a condiţiilor de menţinere a unor drepturi acordate ca sume compensatorii – sporul pentru studii superioare, introducerea unor condiţii suplimentare, neprevăzute de lege – sintagma din statul de funcţii „conducător auto”, etc.)
• MAI nu a făcut aplicarea legii şi deciziei CCR de a-şi salariza angajaţii la nivelul maxim al funcţiei din cadrul MAI, astfel cum au aplicat celelalte instituţii, de bună voie sau în urma unor hotărâri judecătoreşti.
• MAI întârzie, până la executarea silită, plata drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.
• MAI se amestecă în probleme ce ţin de asocierea sindicală a poliţiştilor pentru a crea susţinători şi a diviza mişcarea sindicală autentică, dedicată rezolvării problemelor profesionale şi salariale, deviind interesul poliţiştilor către alte tipuri de beneficii (a se vedea notele raport şi ordinele emise în favoarea unor organizaţii sindicale sau pentru avantajul personal al liderilor – normă de hrană şi de echipament în perioada suspendării, avansări în grade profesionale în perioada suspendării, echivalarea funcţiilor sindicale cu cele de conducere din MAI cu ocazia stabilirii drepturilor de pensie, pensionare înainte de îndeplinirea stagiului minim, etc.)

Faţă de cele de mai sus, cred că este vorba de IPOCRIZIE din partea unora din conducerea MAI, care, pe de-o parte critică politicienii pentru legislaţia în materie de salarizare, iar pe de altă parte, fac tot ce le stă în putinţă pentru neacordarea unor drepturi sau pentru interpretarea actelor normative în defavoarea colegilor poliţişti.

Comentarii

comentarii