Adresa Guvern pt acordare norma de hrana politistilor locali aflati in carantina

Nr. 3830/11.11.2020

 

 

Către,

Guvernul României

 

Domnule Prim-ministru,

Începând cu 11.03.2020, din cauza pandemiei generate de virusul Covid-19, a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, iar ulterior s-a instalat situația de alertă. Încă de la începutul luptei autorităților cu efectele create de virusul menționat, polițiștii locali au fost subordonați operațional Ministerului Afacerilor Interne asigurând ordinea și liniștea publică. În plan operațional, din totalul celor 11.000 polițiști locali, au fost folosiți circa 8500 de angajați.

Polițiștii locali au fost trimiși în misiuni privind controlul persoanelor aflate în carantină sau izolare, să ducă alimente persoanelor aflate în izolare sau au executat misiuni de pază la centrele în care s-a dispus izolarea suspecților privind îmbolnăvirea cu virusul.

În același timp, polițiștii locali au executat misiuni privind izolarea și carantinarea unor localități în care înmulțirea cazurilor de persoane îmbolnăvite cu Covid-19 depășea un anumit prag.

Fiind în prima linie alături de poliția națională și celelalte forțe implicate în protejarea populației privind îmbolnăvirea cu Covid-19, riscul de îmbolnăvire este unul major, iar în cazul carantinării se face aplicarea articolului 513 din Codul administrativ, „lit. f) – art. 513 Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații:…… f) în caz de carantină, în condițiile legii”,  având ca efect neacordarea normei de hrană pe timpul izolării, reducând astfel veniturile salariale. Codul Administrativ reglementează o situație de carantină izolată, excepțională a funcționarului public, nu a prevăzut situația de pandemie și nici faptul că afectează financiar doar polițiștii locali.

Dacă în cazul funcționarilor publici, alții decât polițiștii locali, înțelegem că textul de lege face trimitere la carantinarea unor localități, implicit la stoparea activității instituțiilor publice din care aceștia fac parte, poate aceștia putând presta telemuncă, în cazul poliștilor locali, ca și în cazul forțelor de ordine publică, nu putem vorbi decât de sarcini de serviciu și de o activitate continuuă, care se desfășoară 24 din 24 de ore.

Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm să dispuneți măsurile legale ce se impun pentru remedierea acestor inechități și nedreptăți sociale printr-o ordonanță de urgență, mai ales că activitatea poliției locale în ceea ce privește asigurarea ordinii și liniștii publice, în plan național, este realmente vizibilă în toate unitățile administrativ teritoriale începând cu data de 11.03.2020, așa cum rezultă din toate documentele oficiale.

 

Cu stimă,

 

Președinte SN Pro Lex

Lincu Vasile

Comentarii

comentarii