Solicitare masuri reorganizare ANAF conform Strategiei anticontrabandă
Către,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Având în vedere prevederile art. 5 din Legea nr. 467/2006, privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor şi declaraţiile în mass media ale vicepreşedintelui ANAF care se ocupă de activitatea vamală, cu privire la ,,măsurile incluse în Strategia anticontrabandă, care presupun un proces de reorganizare profundă”, vă rugăm să ne comunicaţi care va fi situaţia, structura şi evoluţia probabilă a activităţilor şi ocupării forţei de muncă în cadrul instituţiei dvs. stabilite prin Strategia Naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete şi de asemenea eventualele măsuri avute în vedere în cazul reducerii numărului de angajaţi.