Procedura de contestare a deciziilor de reincadrare emise pentru personalul din cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice

Avand in vedere prevederile:

-art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare, a sporurilor, a creșterilor salariale, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite soluționează contestațiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4) Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. Instanța se pronunță de urgență și cu precădere.

si faptul ca incepând cu data de 1 noiembrie 2017, salariile de bază ale personalului din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală se stabilesc, prin asimilare, la nivelul salariilor de bază aferente funcțiilor publice și contractuale din cadrul aparatului central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

persoanele interesate sa recupereze diferentele de salarizare de pe lunile iulie-octombrie 2017 pot depune contestatii si solicita asistenta juridica sindicatului impotriva modului de soluționare a contestației.

Anterior demararii formalitatilor, va rugam sa verificati daca salariile de baza pe care le aveti acum in plata sunt mai mici decat cele pe care le au cei din aparatul propriu al ANAF (anexate). Pentru a efectua aceste formalitati aveti toate formularele necesare atasate.

Salarii ANAF functionari publici

Salarii ANAF personal contractual

Salarii DGV

Cerere-asistenta-juridica

imputernicire sindicat reincadrare lege nr. 153 din 2017

Contestatie legea salarizarii nr. 153 functionar

Contestatie legea salarizarii nr. 153 personal contractual

 

Comentarii

comentarii