proiect modificare OUG 97/2005 – propuneri
Nr. 4053/28.01.2022
Către,
Ministerul Afacerilor Interne
Având în vedere proiectul Ordonanței pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români […], aflat în faza de transparență decizională, dorim să facem următoarele propuneri:
- Majorarea cuantumului amenzilor – art. 43
- Modificarea art. 28, alin 5, astfel: „(5) Declaraţia de primire în spaţiu a găzduitorului prevăzută la alin. (2) lit. b) poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică,a polițistului local, a avocatului, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.”
- Modificarea Art. 28, alin 2, lit c), astfel: „declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică sau a polițistului local, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la alin. (1) și alin. (2) lit. a) şi b)” precum și detalierea metodelor de certificare a existenței unui imobil cu destinație de locuință și metodele de stabilire a faptului că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată.
- Modificarea art. 38 alin 2, „Cartea de imobil se întocmeşte şi se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociaţia de proprietari; în cazul asociaţiei de proprietari, responsabilul cărţii de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociaţiei.” pentru a respecta prevederile din Legea nr 196/2018 art. 57: „Preşedintele asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii: i)întocmeşte şi actualizează cartea de imobil, în conformitate cu legislaţia în vigoare;”, în forma actuală cele două articole fiind în contradicție.
- Eliminarea punctului 12 din proiect. Există situații când mai mult de 10 persoane, fără legături de rudenie, domiciliază la aceeași adresă (case parohiale).
- 14: Atragem atenția asupra faptului că prevederea privind situația anulării actului de identitate ar avea ca efect imposibilitatea cetățeanului de a își exercita dreptul constituțional de a vota.
Cu stimă,
Președinte
Vasile Lincu